EvangheBlog – Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)


Scrie un comentariu

Cuvantul lui Dumnezeu pentru Astazi – 12.08.19


Reclame


Scrie un comentariu

Domnul este aproape


luni, 12 august

Când, într-una din cetățile tale, pe care ți le dă Domnul Dumnezeul tău, ca să locuiești acolo, vei auzi spunându-se: „Niște oameni, fii ai lui Belial, au ieșit din mijlocul vostru și au ademenit pe locuitorii cetății lor, zicând: «Să mergem și să slujim altor dumnezei»“, pe care nu i-ați cunoscut, atunci să cauți și să cercetezi și să întrebi cu de-amănuntul; și, iată, dacă este adevărat, lucru întemeiat, această urâciune s-a întâmplat în mijlocul tău, să lovești pe toți locuitorii cetății aceleia cu ascuțișul sabiei, nimicind-o cu totul.

Deuteronom 13.12-15

Dacă o întreagă cetate din Israel se deda idolatriei, responsabilitatea poporului era să cerceteze cu atenție dacă lucrurile stăteau într-adevăr așa și, dacă așa stăteau, să înlăture răul distrugând în întregime cetatea, pe locuitorii ei și chiar vitele din ea. Prada din ea trebuia strânsă și arsă înaintea Domnului, împreună cu cetatea.

Ce putea face un locuitor al unei astfel de cetăți, care rămânea credincios lui Dumnezeu, iar acum era amenințat de judecata iminentă a Lui? Singurul lucru pe care îl putea face era să lase imediat totul în urmă și să fugă înainte de a fi prea târziu. Privind această situație din punctul de vedere al principiilor din Noul Testament, când judecata asupra răului nu mai este posibilă, singura opțiune este separarea de rău. Revenind la exemplul din Vechiul Testament, un astfel de om nu mai putea face nimic pentru a schimba sau reforma cetatea. Însă restul poporului era responsabil și capabil să judece acel rău.

Acest principiu al separării, atunci când judecata nu mai este posibilă, este prezentat clar în Noul Testament. În 2 Timotei 2.19 citim: „Oricine cheamă numele Domnului să se depărteze de fărădelege“. Aceasta este responsabilitatea oricui cheamă numele Domnului: să se separe de rău atunci când judecata asupra acelui rău nu mai este posibilă. Dumnezeu nu Se schimbă. Chiar în Apocalipsa 18.4 citim: „Ieșiți din ea, poporul Meu, ca să nu fiți părtași păcatelor ei și să nu primiți din plăgile ei“. Vedem că aceeași chemare rămâne valabilă pentru cei credincioși în timpul necazului cel mare.

Dacă cineva este chemat la o astfel de separare, trebuie să o facă într-un duh de umilință și de adâncă durere, din cauză că răul este tolerat. Apoi Domnul dorește să fim împreună cu „cei care Îl cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată“ (2 Timotei 2.22).

A. Leclerc


Scrie un comentariu

Sămânța bună


luni, 12 august

Nimeni să nu vă răpească premiul, făcându-și voia lui …, umflat de o mândrie deșartă prin gândurile firii păcătoase.

Coloseni 2.18

Strategia regelui brazilian

Când regele brazilian Pedro a dorit să construiască primul spital public, nimeni nu a răspuns apelului făcut pentru a dona bani. Atunci regele a recurs la următoarea strategie: a făcut un anunț provocator. În anunț se spunea: „Cine va da un milion de pesos va primi titlul de duce, cine va da jumătate de milion de pesos va primi titlul de conte, iar cine va da o sută de mii de pesos va primi titlul de baron“. În câteva zile s-au strâns banii pentru realizarea proiectului. La dezvelirea plăcii de la darea în funcțiune a spitalului, oamenii au putut citi următoarele cuvinte: „Acest spital a fost ridicat pentru cei suferinzi prin mândria omenească“.

Și în zilele noastre se găsesc astfel de oameni umflați de o mândrie deșartă, trecătoare ca și slava lumii. Mândria îi trece pe oameni pe cel din urmă loc. Cel mândru se folosește de aproapele său ca de un ecran pe care să-și proiecteze propria imagine, propria sa personalitate. Mândria este caracterizată prin spiritul de independență față de Dumnezeu. Acesta a fost păcatul lui Adam și al soției sale. Acesta este păcatul care barează calea omului spre mântuirea sufletului său. Oricine vrea să fie mântuit trebuie să se smerească în fața Mântuitorului și să accepte calea dumnezeiască de salvare: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică“ (Ioan 3.16).


Scrie un comentariu

Cuvinte din CUVÂNT – 12.08.2019


„9. Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui. 10. Şi dacă Hristos este în voi, trupul vostru, da, este supus morţii, din pricina păcatului; dar duhul vostru este viu, din pricina neprihănirii. 11. Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi. ” (Romani 8:9-11)

„13. Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi. ” (Romani 8:13)

„24. Astfel, El ne-a chemat nu numai dintre iudei, ci şi dintre Neamuri, 25. după cum zice în Osea: „Voi numi „popor al Meu” pe cel ce nu era poporul Meu şi „preaiubită” pe cea care nu era preaiubită. 26. Şi acolo unde li se zicea: „Voi nu sunteţi poporul Meu”, vor fi numiţi fii ai Dumnezeului celui Viu.” ” (Romani 9:24-26)

„8. Ce zice ea deci? „Cuvântul este aproape de tine: în gura ta şi în inima ta.” Şi cuvântul acesta este Cuvântul credinţei, pe care-l propovăduim noi. 9. Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. 10. Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire, 11. după cum zice Scriptura: „Oricine crede în El nu va fi dat de ruşine.” ” (Romani 10:8-11)


Scrie un comentariu

Domnul este aproape


sâmbătă, 10 august

Pentru că vine stăpânitorul lumii și el nu are nimic în Mine.

Ioan 14.30

Satan deține puterea răului în lume, iar lumea este privită în Scriptură ca fiind un sistem organizat al cărui cap, conducător și dumnezeu este Satan. Nu mai este nevoie să precizăm că această putere nu este absolută și că deci ea nu poate împiedica lucrarea lui Dumnezeu în providența Sa, sau împlinirea de către El a scopurilor Sale de cârmuire. Puterea lui este în prezent ținută în frâu de prezența Duhului Sfânt, iar atunci când această prezență nu va mai fi pe pământ, nelegiuirea stăpânirii sale peste lume va fi pentru un timp lăsată liberă, iar el va dispune de stăpânirea acestei lumi, dând fiarei „puterea lui, scaunul lui de domnie și o mare autoritate“ (Apocalipsa 13.2). Această stare de lucruri nu va dura decât puțin timp și se va sfârși cu captivitatea lui. Însă până atunci, oricât de controlată ar fi stăpânirea lui Satan, Scriptura îl recunoaște ca fiind, în fapt, dumnezeul și prințul acestei lumi, adevărata putere instigatoare din inimile oamenilor, cel de ale cărui instrucțiuni oamenii ascultă în ce privește organizarea și conducerea acestei lumi.

Dumnezeu îngăduie deocamdată ca tronul împărăției lumii, care I se cuvine Fiului Său, să fie uzurpat de Satan. Nu este acest lucru de ajuns pentru a avertiza pe fiecare credincios de a nu lua parte la treburile lumii și de a nu căuta aprobarea și suportul ei? Cu ce Se împotrivește Dumnezeu puterii lui Satan? În mod simplu, cu prezența Duhului Său ca martor pentru Hristos. Cred oare creștinii că ei știu mai bine aceste lucruri? Își închipuie ei că, procedând altfel, pot schimba caracterul lumii sau vor putea s-o izbăvească de sub stăpânirea lui Satan, unde Dumnezeu a lăsat-o? Este mai înțelept – mai cuviincios – să nu încerci să faci ceea ce Dumnezeu nu vrea să facă, ceea ce cuvântul Său ne spune că nu este sortit decât eșecului, ci mai degrabă să umbli în părtășie cu El, ținându-te departe de lume și de lucrurile ei, umblând în puterea Duhului, prezentându-L pe Hristos, singurul în care se găsește izbăvire de lume și de judecata ei, strângând un popor afară din lume, în jurul Aceluia pe care Dumnezeu L-a așezat la dreapta Sa în slavă, și care, la timpul Său, va purta sceptrul acestei lumi cu dreptate, iar ea va fi binecuvântată cu adevărat!

T. B. Baines


Scrie un comentariu

Sămânța bună


sâmbătă, 10 august

Dorim însă ca fiecare dintre voi să arate aceeași râvnă, o deplină siguranță a nădejdii până la sfârșit, așa încât să nu vă leneviți.

Evrei 6.11,12

Credință și rugăciune

Dumnezeu a binevoit ca, în timpul unei lucrări de înviorare a Bisericii, un bărbat de naționalitate germană din jurul Brașovului să vină la mântuirea adusă în dar de Mântuitorul pentru cei care cred în El. Datorită faptului că într-o noapte, pe când era grav bolnav, un credincios evreu a vegheat lângă patul lui, Dumnezeu i-a pus pe inimă aducerea evreilor la Mântuitorul. Din pricina vârstei înaintate și a bolii, nu putea să meargă în căutarea lor, așa că se ruga zilnic lui Dumnezeu să-i trimită pe cineva din poporul evreu la el. Și cum Dumnezeu ascultă rugăciunile credincioșilor Săi, în primăvara anului 1937, când Richard Wurmbrand a ajuns în satul acela pentru a se reface, fiind bolnav și slăbit, a fost ajutat de acel credincios pe nume Wölfkes. Acesta i-a dat o Biblie și i-a vorbit despre Domnul Isus ca împlinire a tuturor profețiilor mesianice. Dumnezeu a lucrat în inima evreului Richard Wurmbrand, care a devenit un creștin devotat și care apoi Și-a urmat Mântuitorul.

Credința și rugăciunile acelui credincios simplu au fost ascultate. Un evreu ateu a devenit un creștin credincios și o mărturie puternică despre harul lui Dumnezeu. Credința acestui creștin, care în simplitatea lui s-a rugat lui Dumnezeu pentru întoarcerea unui evreu, să rămână un exemplu de urmat! Rugăciunea credinței este o realitate vie, puternic ancorată în harul lui Dumnezeu. O astfel de încredere în Dumnezeu te face fericit și bucuros pe calea vieții de credință.