EvangheBlog – Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)


Scrie un comentariu

Nu toți sunt(em) vinovați!


 

Cu toții cunoaștem înfiorătorul caz al copilelor din Caracal, Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu ucise de către un individ care probabil are tulburări psihice grave sau frustrări numai de el știute, un individ care, la vârsta lui, le-ar fi putut fi bunic. Un caz cutremurător, un caz care care pe mine m-a marcat profund. Un caz care m-a făcut să mă întreb: „În ce țară trăim, domnule?”. Un caz care a dat peste cap un întreg sistem, murdar, necinstit, corupt. Cu siguranță aici ar trebui făcută o schimbare URGENTĂ. Ne mor copiii, uciși de psihopați feroce, iar noi… stăm cu mâinile-n sân! Ne sunt violați copiii de indivizi tocmai ieșiți din pușcărie, iar noi utilizăm implacabila formulă tâmpită „dacă va fi găsit vinovat”! Sunt tulburat, sunt înfuriat pe acest sistem nenorocit care nenorocește, până la urmă, viitorul țării, dar (n-am ce face!) trebuie, în același timp să fiu și cerebral. În ce sens? Voi explica în rândurile următoare.

Aproape de fiecare dată când se întâmplă o nenorocire de proporții, așa cum, din păcate, s-a întâmplat cu cele două copile din Caracal, este învinovățit un întreg sistem. Pe bună dreptate, spun eu. Totuși, să nu uităm că în fiecare sistem al statului român, oricât de corupt ar fi el, lucrează și oameni de toată onoarea și isprava, care depun toate eforturile pentru ca lucrurile să meargă bine. Când, însă, se întâmplă o astfel de nenorocire, acești oameni sunt blamați și suferă ocara oamenilor împreună cu cei ce chiar merită acest lucru, cei vinovați. Acum, spre exemplu, sunt oameni care blamează întregul sistem polițienesc din cauza incompetenților care au așteptat la poarta criminalului din Caracal, respectând un stupid ordin al procurorului. Nu, dragii mei, NU TOȚI POLIȚIȘTII SUNT VINOVAȚI! NU TOȚI POLIȚIȘTII SUNT CORUPȚI! NU TOȚI POLIȚIȘTII SUNT DE BLAMAT! NU TOȚI POLIȚIȘTII SUNT IDIOȚI! Cunosc polițiști care și-ar da viața pentru a apăra viața celor pe care trebuie să-i protejeze. De ce să-i blamăm dimpreună cu cei vinovați? De ce să aibă de suferit dimpreună cu cei care nu-și fac datoria? Vă chem să fim cerebrali și să nu-i băgăm pe toți în aceeași oală! Să ne imaginăm ce s-ar întâmpla dacă dintr-o dată ar dispărea întregul sistem polițienesc, așa cum este el, cu plusurile și minusurile lui! Crimele, furtișagurile, violurile ar fi în floare. Mafia ar fi la ea acasă. Haosul ar fi total. Chiar ne dorim asta?

M-am gândit foarte bine la acest subiect în aceste zile și am făcut în mintea mea o paralelă între sistemul Ministerului de Interne și cel în care lucrez eu, respectiv sistemul de învățământ. La ce vreau să mă refer? În momentul în care un cadru didactic greșește flagrant (lucru care, evident, nu ar trebui să se petreacă), tot sistemul este de vină. Tot sistemul este infect, după unii. Toate cadrele didactice sunt băgate în aceeași „oală”. Ce mai contează că unii sunt dedicați frumoasei profesii de cadru didactic? Ce mai contează că unii sunt, uneori, mai dedicați acestei profesii decât propriei familii? Ce mai contează că mulți din acest sistem iubesc copiii și ar face orice pentru bunăstarea lor? Ce contează că unii aduc bani de acasă pentru a avea materialul didactic de care este nevoie pentru un demers didactic de succes? Ce mai contează toate astea? Dacă unul este vinovat, toți sunt vinovați… Nu, dragii mei, NU TOATE CADRELE DIDACTICE SUNT VINOVATE! NU TOȚI PROFESORII SUNT CORUPȚI! NU TOȚI PROFESORII SUNT DE BLAMAT! Da, sunt profesori care nu ar trebui să fie niciodată la catedră, iar eu am spus mereu acest lucru! Da, sunt profesori care vin la școală doar pentru un salariu, fără să aibă aplecare asupra frumoasei și nobilei profesii de dascăl! Da, sunt profesori care nu sunt dedicați acestei frumoase profesii, care merg la titularizare în fiecare an, iau nota 1 (UNU) și cu nota 1 (UNU) au postul asigurat pentru un an școlar doar pentru că s-au prezentat la concurs (nota 1 se dă numai pentru prezență)! Chiar m-am bucurat când doamna Ecaterina Andronescu a spus că astfel de oameni nu vor mai lucra în sistemul de învățământ nici măcar ca suplinitori. Astfel de oameni nu au ce căuta la catedră, deoarece nu au ce să le transmită copiilor, nu au cunoștințele necesare. Dar marea mea durere este că de cele mai multe ori oamenii extrem de competenți din sistemele statului român sunt amestecați cu acești incompetenți, idioți prin definiție care ar trebui fie reeducați, în adevăratul sens al cuvântului, fie, dacă nu vor, marginalizați de către societate.

În concluzie, NU, DRAGII MEI, NU TOȚI SUNT(EM) VINOVAȚI! Dacă aveți păreri similare sau alte păreri vizavi de prezentul articol, aștept comentarii.

P.S.: Îmi cer scuze pentru limbajul pe alocuri dur, dar nu mai pot suporta ipocrizia unora!…

Reclame


Scrie un comentariu

Când suferința atinge pragul (in)suportabilității…


Salutare, iubiții mei prieteni! Nu am mai scris cam de multă vreme un articol în adevăratul sens al cuvântului pe acest blog. Motivele au fost diverse, dar în principal din lipsă de timp.

Imaginea este cu titlu de prezentare. Sursa imaginii: http://www.muresanvlad.ro/asteptari-suferinta-maturizare/

Astăzi mi-am propus să ating un subiect sensibil, pe baza unui studiu de caz concret: suferința care atinge și uneori chiar depășește limita de sus a suportabilității. Celor mai mulți dintre noi ne este foarte ușor să vorbim despre subiectul „suferință” de pe margine, fără să fim implicați, fizic ori emoțional, în ea. Dăm, uneori, chiar citate despre suferință ca și cum ar fi ceva obișnuit pentru noi, ca și cum am fi trecut prin așa ceva, ca și cum cortul nostru, familia noastră ar fi străbătut o astfel de criză. Evident că cei a căror barcă a vieții a fost lovită crunt de valurile suferinței ne pot da lecții de viață, ei vorbesc din perspectiva oamenilor încercați despre evenimente care au avut loc în viața lor și care, poate, le-au schimbat strategii de viață, planuri ori chiar drumul vieții. Dar noi? Lipsiți de astfel de experiențe încercăm să le dăm lecții de viață celor din jurul nostru fără ca noi înșine să fi trecut prin astfel de valuri. Uneori ne place atât de mult să ne dăm ca niște filozofi! Vorbim cu ușurință despre suferință și îi încurajăm pe alții prin cuvinte ca acestea: „Dumnezeu are o rezolvare și pentru problema ta” fără ca noi să fi trecut prin problema prin care trece semenul nostru. Nouă ne este ușor. Dar lui? Evident că Dumnezeu are o rezolvare pentru toate, evident că astfel de vorbe s-ar putea să-l mângâie pe cel aflat în suferință, dar oare noi chiar credem ce spunem? Practica din viața noastră confirmă ceea ce spunem? Suferim noi împreună cu cei ce suferă? Chiar suferimSimțim noi durerile lor? Biblia spune: „Dragostea să fie fără prefăcătorie. (…) Iubiți-vă unii pe alții cu o dragoste frățească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia. (…) Slujiți Domnului. Bucurați-vă în nădejde. Fiți răbdători în necaz. Stăruiți în rugăciune. Ajutați pe sfinți când sunt în nevoie. (…) Bucurați-vă cu cei ce se bucură; plângeți cu cei ce plâng. Aveți aceleași simțăminte unii față de alții. (…)” (Rom. 2: 9a, 10, 11c, 12, 13a, 15, 16a). Facem noi așa? Chiar facem? Când iubești pe cineva, ești alături de el în orice situație. Cu altă ocazie, Domnul Isus spunea: „Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiți unii pe alții; cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții.” (Ioan 13: 34). Mai presus de a te iubi pe tine însuţi, caută să-i iubești pe cei de lângă tine. În rugăciunile tale, ei să fie pe primul loc. Dumnezeu știe trebuințele fiecăruia, știe de ce rezolvări este nevoie în viața fiecăruia, dar vrea să vadă gradul sau „cantitatea” noastră de altruism, vrea să vadă că ne pasă de cei de lângă noi.

Imaginea este cu titlu de prezentare. Sursa imaginii: http://www.crestinortodox.ro/editoriale/despre-suferinta-145993.html

Trecem acum la un caz concret, de fapt la studiul nostru de caz. În urmă cu 8 zile am fost, împreună cu un viitor frate din biserica noastră, în vizită la o soră despre care știam că este foarte bolnavă. Numele ei este Timar Elena. Sora Lenuța, cum îi spunem noi. Aparent, suferința ei este o constipație cronică, deoarece suferă de dureri groaznice în zona abdominală. Anterior acestei vizite, la rugămintea ei, am căutat pe internet informații cu privire la această suferință. Am găsit că ea poate să apară din multiple cauze. Pentru cei interesați, puteți citi acest articol care mi se pare foarte bine pus la punct: https://www.revistagalenus.ro/practica-medicala/tulburarea-gastrointestinala-abordarea-constipatiei-cronice-la-varstnici/. Sora noastră a fost internată la cel puțin două ori la Spitalul Orășenesc din Lehliu Gară, județul Călărași, unde, după spusele dumneaei, nu i s-a găsit nimic în neregulă. Apoi a fost internată la Spitalul Colentina, unde i s-a făcut un set complet de analize, inclusiv analize de sânge, urină, copro, colonoscopie și computer tomograf. Toate analizele, inclusiv colonoscopia și tomografia au ieșit bine, cu unele mici și (probabil) neînsemnate modificări ale unor valori ale sângelui. Cineva i-a recomandat să facă niște analize ale glandei tiroide, deoarece valorile TSH ar fi foarte mari. Pentru aceasta eu i-am recomandat să meargă la Institutul C. I. Parhon din București pentru analize amănunțite ale acestei glande. Refuză să meargă pe motiv că nu are cine să stea cu ea în spital. Problema, însă, după părerea mea, care nu sunt medic, este de o altă natură. Sora noastră a trecut prin niște șocuri emoționale extrem de severe. O bună perioadă a locuit în Mediaș, având propria ei casă. Din câte am înțeles, în urma unor împrejurări nefaste și din via copiilor ei aceasta și-a pierdut casa. O vreme a locuit în

biserica noastră, dar apoi a plecat să locuiască cu chirie într-o altă localitate deoarece noi am avut ceva probleme cu acoperișul bisericii și spațiul unde au locuit ei a devenit impropriu. De acolo s-a mutat din nou. A dorit să locuiască din nou în biserica noastră, însă comitetul bisericii nu a mai fost de acord din cauza problemelor cu alcoolul pe care le-a avut și le are în continuare soțul ei. Precizez că soțul ei atâta vreme cât au locuit în biserica noastră nu a venit nici măcar o dată la slujbele bisericii. La ora actuală cei doi locuiesc într-o fermă agricolă, lucru care face ca sora noastră să nu aibă liniștea de care are nevoie. În timpul vizitei noastre despre care am vorbit, sora Lenuța, atât din cauza durerilor groaznice, cât și din cauza crizei emoționale prin care trece a avut manifestări care ne-au determinat să credem, ca niște nespecialiști ce suntem, că trece printr-o depresie majoră (poate chiar psihotică) cu tulburări de anxiozitate, lucru care, potrivit informațiilor din articolul citat mai sus, poate conduce la constipație cronică. Persoana cu care am fost în vizită la ea i-a propus să se interneze la un spital de psihiatrie din apropierea localității unde locuiește (Lehliu Gară), dar a refuzat cu vehemență. Vă spun foarte sincer că nu cred să mai fi avut vreo astfel de experiență în viața mea de 46 de ani de până acum… Durere, suferință, boală care transformă omul! Având în vedere toate aceste lucruri, avem rugămintea, dacă cineva are vreo posibilitate, să o ia pe sora noastră în îngrijire și poate se găsește și pentru ea o casă, un adăpost. Singurul lucru pe care și-l dorește este să fie undeva unde există adunare, deoarece vrea să rămână lângă Dumnezeu câte zile mai are. Din veniturile mici pe care le au au strâns o sumă de bani, dar această sumă este insuficientă pentru a-și cumpăra o casă în Lehliu Gară. Facem apel la oamenii cu suflet mare din această țară, la frații noștri creștini: nu treceți nepăsători pe lângă suferința celor din jurul nostru! Mâine putem fi noi în locul lor…

Pentru cei care doresc să ajute, vă pot pune la dispoziție numărul de telefon atât al sorei noastre, cât și al meu personal. Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Sursa: https://citatemaxime.ro/citat-imagine/in-toate-iernile-de-suferinta-gandeste-te-ca-va-fi-ca-nu-poate-sa-nu-fie-o-primavara/