EvangheBlog – Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)


Scrie un comentariu

FUMATUL (19)


Reeditare din data de 21 iulie 2012

8) AI VREA SĂ SCAPI DE FUMAT?

8.1) „Eliberarea” prin propria voință

Mulți oameni care fumează își dau seama că sunt robii unui viciu și ar vrea să scape de el. Din nefericire, ei nu înțeleg lucrurile în sens spiritual. Ei își închipuie că fumatul este pur și simplu un obicei de care te poți despărți, „dacă ai suficientă voință”, spun ei. Este adevărat că unii oameni s-au lăsat de fumat prin propria lor voință. Și eu cred că este posibil, căci Dumnezeu îi dă dreptul omului să-și aleagă drumul pe care vrea să meargă. Însă acești oameni sunt foarte puțini. De ce? Pentru că atunci când atrage pe un om în acest viciu, Diavolul îi atacă și voința. De asemenea, în om s-au format niște reflexe artificiale, foarte greu de anulat și pe care voința slăbită a fumătorului nu le mai poate controla.

Putem să înțelegem cum se formează aceste reflexe artificiale extrem de puternice dacă ne vom gândi la mecanismele delicate și complexe care

NEURON

asigură transmiterea semnalelor nervoase de la o celulă la alta în interiorul creierului. Neuronii au la capete ramificații care se termină cu niște umflături minuscule (seamănă cu niște ciupercuțe) și prin care ei se cuplează electric cu neuronii din apropierea lor. Numai că terminațiile (ciupercuțele) nu se ating cu cele ale celulelor învecinate. Ele sunt așezate foarte aproape unele de altele, iar transmiterea semnalului nervos de la o terminație la alta se face prin intermediul unor substanțe chimice secretate de ele, substanțe care se numesc mediatori. În timpul funcționării celulei (transmiterii semnalelor), aceste substanțe se consumă, fiind necesar să fie mereu înlocuite. Când celula nervoasă este odihnită, terminațiile ei secretă mediatorii în mare cantitate, așa că transmiterea semnalelor se face cu ușurință, sistemul nervos funcționează eficient și omul are senzația de bună dispoziție și de poftă de muncă. În schimb, când celulele nervoase sunt obosite secreția mediatorilor se micșorează, semnalele nervoase se transmit cu dificultate și apare senzația de oboseală și nevoie de somn. În timpul somnului capacitatea naturală de secreție a mediatorilor se reface. Mecanismul acesta al secreției de mediatori protejează, așadar, celula nervoasă împotriva solicitărilor excesive, asigurându-i perioadele de odihnă atât de necesare. Să vedem acum ce perturbație produce fumatul în acest mecanism atât de inteligent lăsat de Dumnezeu. Din nefericire, nicotina conținută în tutun și introdusă în organism prin fumat poate înlocui, în oarecare măsură, funcția mediatorilor, adică a substanțelor chimice naturale care asigurau transmiterea semnalelor nervoase de la o celulă nervoasă la alta. (Același efect îl au și cofeina conținută în cafea și mai ales unele droguri, care produc adevărate „scurtcircuite” în interiorul sistemului nervos al omului.)

Revenind la efectul nicotinei, vom înțelege acum de unde vine senzația de oarecare „înviorare”, de „recăpătare” a puterii de muncă pe care o simte fumătorul atunci când fumează. Nicotina pătrunsă în organism a preluat funcția mediatorilor, mediatori pe care sistemul său nervos obosit refuză să-i mai producă.

Însă cu ce preț a fost obținută această senzație de „reînviorare”? Ea nu este ceva real, ea a fost obținută în mod artificial. În loc ca sistemul nervos să fie lăsat să se odihnească, el este silit să funcționeze în continuare prin mijloace artificiale. Este ca și cum un căruțaș neomenos, în loc să-și lase caii obosiți să se bucure de binemeritata odihnă, îi tot lovește cu biciul fără milă, obligându-i să meargă mai departe. Tot așa își „biciuiește” și fumătorul sistemul său nervos obosit, obligându-l să funcționeze în continuare. Rezultatul va fi că după un timp, din cauza suprasolicitării, tot mai multe celule nervoase vor muri. Este știut că celula nervoasă este singurul tip de celulă din corp care nu se înmulțește, așa că o celulă nervoasă moartă nu se mai reface, fiind necesar să fie înlocuită cu alta. Așadar, fumatul conduce la degradarea treptată și scăderea continuă a performanțelor intelectuale ale fumătorului.

Dar efectul cel mai nefericit este altul. În foarte scurt timp, din cauza aportului de nicotină din exterior, secreția naturală de mediatori se reduce foarte mult. (Sistemul nervos se „lenevește” și așteaptă acum să fie alimentat merei din afară cu substanțe care să îndeplinească rolul mediatorilor.) Nici chiar odihna nu mai ajută la nimic. Rezultatul va fi că omul se va simți obosit chiar și după ce a dormit și va fi din nou tentat să-și aprindă din nou și din nou altă țigară pentru a-și înviora sistemul său nervos, a cărui funcționare naturală a fost grav perturbată.

Cu centrul voinței răvășit de forțele întunericului și având pe deasupra și niște reflexe formate de ani de zile de când fumezi, este extrem de greu, aproape imposibil, să te lași singur de fumat. De aceea imensa majoritate a fumătorilor nu pot să se lase de fumat și – ca niște robi ce sunt – trebuie să fumeze mai departe mai mult și tot mai mult, până la distrugerea lor definitivă. Totuși, este clar că dacă un fumător vrea să-și scape sufletul și să nu meargă în iad după ce va muri, el trebuie să facă ceva în această viață ca să scape de fumat. Ce este de făcut? Răspunsul la această întrebare poate fi găsit în Biblie.

Surse imagini: pozehaioase.ro, wikipedia.ro