EvangheBlog – Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)


Scrie un comentariu

Noi propunem, voi citiţi…dacă doriţi (1)


Reeditare din data de 15 ianuarie 2013

Noi propunem, voi citiţi…dacă doriţi (1).

Anunțuri


4 comentarii

CUM (SĂ) ÎI IUBIM PE FRAȚI – Ioan 13: 31-35


Vreau să fac încă de la început o precizare. Atunci când mă refer la frați, mă refer la frații și surorile din biserică, nu la cei care ne sunt frați după trup. Deși s-ar putea să li se potrivească și acestora ceea ce voi scrie aici.

De multe ori, când vine vorba despre dragoste oamenii, în mod tendențios sau din prostie, asociază dragostea cu pasiunile carnale, cu dragostea Eros, cu relațiile nepermise de tip sexual. Însă cea mai înaltă formă a dragostei este dragostea creștină sau dragostea Agape. La această formă de dragoste voi face referire în cele ce urmează.

Foarte des am stat și m-am gândit în ultima vreme ce vrea Domnul Isus să spună prin: „Iubiți-vă unii pe alții așa cum v-am iubit Eu.” Ce vrea, oare, să însemne asta? Iată câteva lucruri pe care mi le-a descoperit Duhul Domnului.

1. Trebuie să-i iubim pe frați nu așa cum L-a iubit Iuda pe Domnul Isus (Ioan 13: 31), ci așa cum l-a iubit Domnul Isus pe Iuda (Ioan 13: 26)

Ioan 13: 31 – „După ce a ieșit Iuda, Isus a zis: Acum, Fiul omului a fost proslăvit și Dumnezeu a fost proslăvit în El.

coperta-te-iubesc-pentru-ca-estifinal11Iuda era unul dintre cei doisprezece ucenici ai Domnului Isus. Sunt absolut convins că Iuda L-a iubit pe Domnul Isus la început. Dacă nu ar fi fost așa, nu l-ar fi urmat trei ani și jumătate și Biblia nu ar fi pomenit nimic despre el. Peste el s-ar fi așternut colbul uitării. Dar convingerea mea este că la început – repet, la început – Iuda l-a iubit pe Domnul Isus. Până în clipa când, din cauza lăcomiei sale, Satan a intrat în el. De multe ori noi suntem tentați să-l judecăm pe Iuda vânzătorul. Însă avem chiar printre noi oameni care trădează. Da, da, printre noi! Sunt „frați” care în față te vorbesc de bine, dar în spate pe gura lor iese judecata și bârfa la adresa ta și a mea. Au fost „frați” care au făcut mai mult decât atât. Pe vremea lui Ceaușescu, prin faptul că erau colaboratori ai Securității (ca să nu zic turnători), îi turnau la Securitate chiar pe frații lor din biserică. Și nu oricine, chiar păstori de biserică, a căror gură ar fi trebuit să fie MORMÂNT, adică lucrurile încredințate lor de către frați, prin confesiune, ar fi trebuit să rămână acolo, în biroul păstorului. Probabil că mulți dintre ei se dădeau chiar „sfinți”, criticând de la amvon pe cei care făceau greșeli mult mai puțin grave decât păcatul trădării pe care îl săvârșeau ei. Cine nu crede, să caute cartea „Răscumpărarea memoriei”, scrisă de Vasilică Croitor.

Ioan 13: 26 – „Isus a răspuns: „Acela căruia îi voi întinde bucățica și i-o voi da (este cel care Mă va vinde).” Și a întins bucățica și a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul.”

Domnul Isus nu a procedat ca el, ca Iuda Iscarioteanul. Nu. El l-a invitat să mănânce amândoi din același blid. A fost chiar Acela care i-a întins bucățica de pâine. Dar atunci s-a întâmplat ceva. În momentul când a luat bucățica de pâine din mâna Celui despre care știa că-L va vinde, Satana a intrat în Iuda. A intrat în el pentru că avea în inima lui duhul lăcomiei. Odată, într-o împrejurare în care o femeie I-a spălat picioarele lui Isus cu mir de nard curat, singurul care a cârtit a fost Iuda: „De ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de lei și să se fi dat săracilor?” (Ioan 12: 5) Puțin îi păsa lui de săraci! El spunea lucru acesta pentru că tot timpul punga era la el și că tot ce se punea în ea lua el. Așadar, nu numai că a fost un trădător, dar a fost și lacom și hoț. Oare nu știa Isus lucrurile acestea? Bineînțeles că le știa! Însă chiar aici se vede dragostea Lui, și anume că l-a invitat chiar pe Iuda să mănânce din blidul Lui!

Dragii mei, de multe ori noi nu putem trece cu vederea faptul că un frate sau o soră ne-a greșit. Poate cineva a spus o minciună despre noi. Poate cineva ne-a calomniat. Poate cineva ne-a rănit. Suntem datori să iertăm pentru că așa ne-a poruncit Cel care a fost mințit de Petru când I-a spus că va fi cu El până la moarte, Cel care a fost capabil să-i ierte pe preoții și oamenii care L-au calomniat și pe cei care și-au bătut cuiele în mâini și picioare. Au fost vremuri în timpul comuniștilor când unii „frați”, printre care mai mulți păstori, au colaborat cu Securitatea , turnându-i pe cei cărora le vorbeau de pe la amvoane despre dragoste, răbdare și jertfă. Și mulți au avut de suferit chinuri și închisoare din cauza aceasta. Însă au avut puterea să spună așa cum a spus Isus pe cruce: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!” (Luca 23: 34) Ceea ce vrea să ne învețe lucrul acesta este că indiferent cât de mult ar greși fratele tău față de tine, tu trebuie să-l ierți și să-l iubești. În felul acesta ai toate șansele să câștigi un suflet salvându-l de la cădere și de la pierzare. Fraților, TREBUIE SĂ ÎNVĂȚĂM SĂ IERTĂM ȘI SĂ IUBIM, căci, din păcate, de multe ori suntem corigenți la acest capitol! Așadar, trebuie să-i iubim pe frații noștri nu așa cum L-a iubit Iuda pe Domnul Isus, ci așa cum l-a iubit Domnul Isus pe Iuda.

2. Trebuie să-i iubim pe frați nu așa cum L-au iubit ucenicii pe Domnul Isus când a fost arestat (Marcu 14: 50-52), ci așa cum i-a iubit El când le-a spălat picioarele (Ioan 13: 8)

Marcu 14: 50-52 – „Atunci toți ucenicii L-au părăsit și au fugit. După El mergea un tânăr care n-avea pe trup decât o învelitoare de pânză de in. Au pus mâna pe el; dar el și-a lăsat învelitoarea și a fugit în pielea goală.”

Biblia spune, așadar, că, atunci când Isus, omenește vorbind, avea cea mai mare nevoie de sprijin și încurajare, toți ucenicii L-au părăsit. TOȚI, dumnezeu-te-iubeste-4_74551b6a1d0ce6FĂRĂ EXCEPȚIE! L-a părăsit Petru, cel care spunea că va merge cu El și în temniță și la moarte. L-au părăsit Fiii Tunetului (Boanerghes), adică Ioan și Iacov, fiii lui Zebedei, cei care Îi ceruseră să stea la dreapta și la stânga Lui când va fi îmbrăcat în slava Lui și care spuseseră că ar fi putut să bea paharul pe care avea să-l bea El. S-a dovedit că nu au putut, din păcate. Stând și analizând textul acesta, am găsit că trebuie să iubesc chiar și pe cei care mă părăsesc la greu din moment ce Domnul Isus a făcut acest lucru înaintea mea. Sigur, nu sunt Domnul Isus, nimeni dintre noi nu este, dar acest lucru STĂ ÎN PUTERILE NOASTRE. Dacă credeți că nu puteți face acest lucru, gândiți-vă de câte ori l-am părăsit fiecare dintre noi pe Domnul! Mai întâi, prin păcatele noastre am îngăduit să fie răstignit, așadar L-am părăsit pe Golgota, așa, ca și ucenicii. Pe urmă, cu fiecare păcat al nostru din nou L-am părăsit. Dar știți ce este bine? E bine că EL NU NE-A PĂRĂSIT. NICIODATĂ! SLAVĂ LUI!

Ioan 13: 8 – „Petru I-a zis: Niciodată nu-mi vei spăla picioarele! Isus i-a răspuns: Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea parte deloc cu Mine.

Versetul acesta arată dragostea supremă a Domnului Isus. Arată puterea Sa de a ierta și iubi pe cei ce aveau să-L părăsească în scurt timp. Știa Domnul Isus că ucenicii Săi, cei cu care Își petrecuse ultimii trei ani și jumătate de viață și lucrare, cei cu care Își împărțise pâinea, cei în dreptul cărora făcuse anumite lucrări minunate (vezi, de exemplu, vindecarea soacrei lui Petru) aveau să-L părăsească? Știa, desigur! Totuși a ales să-i spele pe picioare, smerindu-se în fața lor. Dincolo de actul practic al spălării picioarelor, El le-a dat o pildă de smerenie pentru ca și ei, în relație cu alți semeni de-ai lor, să se smerească. Aceasta este, mai întâi de toate, o atitudine a inimii. Noi, la rândul nostru, trebuie să le arătăm că-i iubim chiar și celor care ne părăsesc la nevoie, în mijlocul necazului. Îi iubim și îi iertăm. Doi dintre cei mai importanți pași pe calea creștinului, indisolubil legați: iubire și iertare. Trebuie să-i iubim și să-i iertăm pentru că, atât noi, cât și ei, am fost deopotrivă spălați și curățiți în scumpul sânge al Domnului Isus care s-a vărsat pe crucea din dealul iubirii. Așadar, trebuie să-i iubim pe frații noștri nu așa cum L-au iubit ucenicii pe Domnul Isus când a fost arestat, ci așa cum i-a iubit El când le-a spălat picioarele (în smerenie).

3. Trebuie să-i iubim nu așa cum L-au „iubit” preoții, fariseii și cărturarii (Luca 23: 18-23), ci așa cum i-a iubit El pe ei (Luca 23: 33, 34)

Luca 23: 18-23 – Ei au strigat cu toții într-un glas: La moarte cu omul acesta și slobozește-ne pe Baraba! Baraba fusese aruncat în temniță pentru o răscoală, care avusese loc în cetate, și pentru un omor. Pilat le-a vorbit din nou, cu gând să dea drumul lui Isus. Dar ei au strigat: Răstignește-L, răstignește-L! Pilat le-a zis pentru a treia oară: Dar ce rău a făcut? Eu n-am găsit nicio vină de moarte în El. Așa că, după ce voi pune să-L bată, Îi voi da drumul. Dar ei strigau în gura mare  și cereau de zor să fie răstignit. Și strigătele lor și ale preoților celor mai de seamă au biruit.”

Ioan 13-34Parcă văd scena asta în fața ochilor mei. De o parte, Pilat, de cealaltă parte fariseii, cărturarii și preoții cei mai de seamă, la mijloc Isus. Unul voia să-L elibereze, deși nu era din neamul (poporul) Lui, ceilalți voiau să-L ucidă, deși erau din neamul (poporul) Lui. Ciudat este faptul că preoții, care ar fi trebuit să fie oamenii lui Dumnezeu, au ales în locul Lui un răzvrătit și un criminal, unul care avea în el duhul zeului Marte (zeul războiului la romani). Parcă-i văd cum strigă turbați la Pilat: Răstignește-L! Răstignește-L! pentru singura „vină” că le spusese adevărul despre ei, și anume acela că erau niște morminte văruite care pe afară se arătau frumoase, dar pe dinăuntru erau pline de oasele morților și de orice fel de necurăție, precum și pentru faptul că El îi condamnase pentru că le plăcea să le facă oamenii plecăciuni mari prin piețe și să le sărute mâinile, așa cum le place și preoților din ziua de astăzi. Și apropo de preoți și de oasele morților, zilele acestea am văzut la televizor că n-au avut ce face decât să-l dezgroape pe Constantin Brâncoveanu și să-i plimbe osemintele prin oraș într-o procesiune religioasă, o urâciune înaintea Domnului și idolatrie curată. Săracul Brâncoveanu, nici în mormânt nu-l lasă popii ăștia, ahtiați după bani!

Revenind la șirul articolului nostru, relevant este faptul că preoții, cărturarii și fariseii au cerut răstignirea lui Isus în mod repetat, așadar în inima lor deja Îl judecaseră și condamnaseră. De multe ori noi înșine ne asemănăm cu ei prin faptul că deja îl judecăm și condamnăm pe loc pe fratele nostru, fără ca măcar să-i acordăm prezumția de nevinovăție. După noi, merită să ardă în foc! Așa o fi și după părerea lui Dumnezeu? NU! Căci Cuvântul Domnului spune estrem de clar că El nu vrea moartea păcătosului, ci întoarcerea lui. Atunci cine ești tu sau eu să-l condamnăm? Noi trebuie să-i arătăm, chiar dacă a greșit față de noi, că l-am iertat și îl iubim. Aceasta nu este o îngăduință, așa cum spune Pavel despre anumite lucruri, ci este o PORUNCĂ. Este PORUNCIT să ne iubim unii pe alții așa cum ne-a iubit El.

Luca 23: 33, 34 – Când au ajuns la locul numit „Căpățâna”, L-au răstignit acolo pe El și pe făcătorii de rele: unul la dreapta și altul la stânga. Isus zicea: Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac! Ei și-au împărțit hainele Lui între ei, trăgând la sorți.”

Aceiași oameni (în afara lui Pilat), altă scenă. Isus pe cruce, ei la picioarele crucii. El la înălțime, ei la picioarele Lui, jos. El mai aproape de cer, ei mai departe de cer. Ei au strigat: Răstignește-L! către un om (Pilat), El a strigat: Tată, iartă-i căci nu știu ce fac! către Dumnezeu. Mare diferență! Ei L-au urât de moarte, El i-a iubit până la moarte! Iubiții mei, dacă vi s-ar cere să vă dați viața pentru fratele vostru, ce ați face? Isus Și-a dat viața pentru noi pentru că ne-a iubit. Porunca lui a fost să ne iubim unii pe alții așa cum ne-a iubit El, adică până la moarte de cruce. Așadar, dacă ni se cere viața ca dovadă a dragostei noastre față de fratele nostru sau de sora noastră, trebuie să ne dăm viața pentru ei. Cu ce l-ar încălzi pe cineva dacă, să zicem, ar veni la ușa mea și mi-ar zice: Am mare nevoie de o pâine, căci nu am ce să le dau copiilor să mănânce!, iar eu i-aș răspunde: M-am urcat în pat, sunt cu nevasta mea, cu familia mea și acum nu pot să vin să-ți dau pâine. Vino mâine! El nu are nevoie de pâine mâine, ci acum! Eu nu știu dacă voi mai avea ocazia să-i dau acea pâine mâine, căci nu știu dacă mai apuc ziua de mâine. Ziua de mâine este a Domnului, a mea este ziua de azi! Sau ce folos ar mai avea un vecin al meu dacă ar striga la mine în miez de noapte: Am nevoie de ajutor, mi s-a aprins casa și arde!, iar eu aș spune: Nu pot să te ajut acum, așteaptă până mâine și vom vedea ce este de făcut! sau Du-te în pace, casa ta nu arde! Vom vedea mâine! ? Mâine omul acela nu va mai avea casă! Așadar, astăzi este timpul să ne arătăm iubirea față de fratele nostru, nu mâine!

4. Trebuie să-i iubim nu așa cum L-am iubit noi pe El până să ne pocăim, ci așa cum ne-a iubit El dintotdeauna (Ioan 13: 34)

Fiecare dintre noi știm faptele pe care le făceam înainte de a ne pocăi și privim acum la ele ca la o haină murdară, cu scârbă. Nu I-am făcut cinste poze_TE-IUBESC_08când mergeam la cârciumă și ieșeam de acolo cu capsa pusă. Nu I-am făcut cinste când mergeam la furat noaptea, la adăpostul întunericului, când noi credeam că nu ne vede nimeni. De fapt ne vedea Dumnezeu. Nu I-am făcut cinste când mințeam ca să ieșim basma curată. Nu-I făceam cinste când făceam anumite lucruri cu care atunci poate ne mândream, dar la care acum privim cu silă. Poate că nici noi nu suntem plăcuți de unii, însă trebuie să-i iubim. Când un frate greșește față de noi suntem datori să facem patru lucruri: să-i facem cunoscut cu blândețe faptul că a greșit și ce anume a greșit, să-i arătăm calea de a se îndrepta, să-l iertăm și să-l iubim.

Ioan 13: 34 – „Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiți unii pe alții; cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții.

Domnul Isus ne-a iubit pe noi până la moarte. Așadar, așa cum am afirmat mai sus un pic, și noi suntem datori să ne iubim unii pe alții deoarece este poruncă.

5. Trebuie să-i iubim la vedere. Dragostea trebuie arătată ca lumea să vadă că suntem ucenicii Săi (Ioan 13: 35)

Ioan 13: 35 – „Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții.”

poze_TE-IUBESC_09Dragostea trebuie să se vadă. Dragostea „arătată” doar la nivel declarativ nu are absolut nicio valoare. Degeaba spun cuiva că îl iubesc dacă nu îi arăt. Prin aceasta oamenii din jurul nostru (nepocăiți) vor vedea că noi suntem oamenii lui Dumnezeu. Ne place să spunem că suntem ambasadorii lui Dumnezeu. Problema vine când trebuie să demonstrăm. Apostolul Pavel spune că nu mai trăim noi, ci Hristos trăiește în noi (Galateni 2: 20). Păi dacă Hristos trăiește în noi, lucrul acesta trebuie să se vadă. Cum? Prin comportamentul nostru, prin vorbele noastre, prin relațiile noastre cu cei din jur, prin toată trăirea și ființa noastră. Așa că, frații mei, dragi, dacă vreți să fiți cu adevărat ucenicii Domnului Isus iubiți-vă unii pe alții, ajutați-vă unii pe alții, rugați-vă unii pentru alții, plângeți unii cu alții, bucurați-vă unii cu alții, adică: iubiți-vă așa cum ne-a iubit Hristos! Doamne, ajută-ne la lucrul acesta!

 

AMIN!


Scrie un comentariu

ÎNVĂȚĂTURI SCRIPTURALE PENTRU SFÂRȘITUL ANULUI


„1. Apoi am văzut coborându-se din cer un înger care ţinea în mână cheia Adâncului şi un lanţ mare.
2. El a pus mâna pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este diavolul şi Satana, şi l-a legat pentru o mie de ani.
3. L-a aruncat în Adânc, l-a închis acolo şi a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înşele neamurile, până se vor împlini cei o mie de ani. După aceea trebuie să fie dezlegat pentru puţină vreme.
4. Şi am văzut nişte scaune de domnie; şi celor ce au şezut pe ele li s-a dat judecata. Şi am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, şi ale celor ce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mână. Ei au înviat şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani.
5. Ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani. Aceasta este întâia înviere.
6. Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nicio putere; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El o mie de ani.
7. Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat
8. şi va ieşi din temniţa lui, ca să înşele neamurile care sunt în cele patru colţuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, ca să-i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării.
9. Şi ei s-au suit pe faţa pământului, şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea preaiubită. Dar din cer s-a coborât un foc care i-a mistuit.
10. Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi prorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor.
11. Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb, şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele.
12. Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este Cartea Vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.
13. Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui.
14. Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua.
15. Oricine n-a fost găsit scris în Cartea Vieţii a fost aruncat în iazul de foc. ”
(Apocalipsa 20:1-15)

„1. Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era.
2. Şi eu am văzut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei.
3. Şi am auzit un glas tare care ieşea din scaunul de domnie şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.
4. El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.”
5. Cel ce şedea pe scaunul de domnie a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi.” Şi a adăugat: „Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezut şi adevărate.”
6. Apoi mi-a zis: „S-a isprăvit! Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul. Celui ce îi este sete îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieţii.
7. Cel ce va birui va moşteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, şi el va fi fiul Meu.
8. Dar, cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.”
9. Apoi unul din cei şapte îngeri, care ţineau cele şapte potire pline cu cele din urmă şapte urgii, a venit şi a vorbit cu mine, şi mi-a zis: „Vino să-ţi arăt mireasa, nevasta Mielului!”
10. Şi m-a dus, în Duhul, pe un munte mare şi înalt. Şi mi-a arătat cetatea sfântă, Ierusalimul, care se cobora din cer de la Dumnezeu,
11. având slava lui Dumnezeu. Lumina ei era ca o piatră preascumpă, ca o piatră de jasp, străvezie ca cristalul.
12. Era înconjurată cu un zid mare şi înalt. Avea douăsprezece porţi, şi, la porţi, doisprezece îngeri. Şi pe ele erau scrise nişte nume: numele celor douăsprezece seminţii ale fiilor lui Israel.
13. Spre răsărit erau trei porţi; spre miazănoapte, trei porţi; spre miazăzi, trei porţi, şi spre apus, trei porţi.
14. Zidul cetăţii avea douăsprezece temelii, şi pe ele erau cele douăsprezece nume ale celor doisprezece apostoli ai Mielului.
15. Îngerul care vorbea cu mine avea ca măsurătoare o trestie de aur, ca să măsoare cetatea, porţile şi zidul ei.
16. Cetatea era în patru colţuri, şi lungimea ei era cât lărgimea. A măsurat cetatea cu trestia, şi a găsit aproape douăsprezece mii de prăjini. Lungimea, lărgimea şi înălţimea erau deopotrivă.
17. I-a măsurat şi zidul, şi a găsit o sută patruzeci şi patru de coţi, după măsura oamenilor, căci cu măsura aceasta măsura îngerul.
18. Zidul era zidit de jasp, şi cetatea era de aur curat, ca sticla curată.
19. Temeliile zidului cetăţii erau împodobite cu pietre scumpe de tot felul: cea dintâi temelie era de jasp; a doua, de safir; a treia, de calcedonie; a patra, de smarald;
20. a cincea, de sardonix; a şasea, de sardiu; a şaptea, de crisolit; a opta, de beril; a noua, de topaz; a zecea, de crisopraz; a unsprezecea, de iacint; a douăsprezecea, de ametist.
21. Cele douăsprezece porţi erau douăsprezece mărgăritare. Fiecare poartă era dintr-un singur mărgăritar. Uliţa cetăţii era de aur curat, ca sticla străvezie.
22. În cetate n-am văzut niciun Templu; pentru că Domnul Dumnezeul cel Atotputernic ca şi Mielul sunt Templul ei.
23. Cetatea n-are trebuinţă nici de soare, nici de lună, ca s-o lumineze; căci o luminează slava lui Dumnezeu, şi făclia ei este Mielul.
24. Neamurile vor umbla în lumina ei, şi împăraţii pământului îşi vor aduce slava şi cinstea lor în ea.
25. Porţile ei nu se vor închide ziua, fiindcă în ea nu va mai fi noapte.
26. În ea vor aduce slava şi cinstea neamurilor.
27. Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună; ci numai cei scrişi în Cartea Vieţii Mielului. ”

(Apocalipsa 21:1-27)

„1. Şi mi-a arătat un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului.
2. În mijlocul pieţei cetăţii şi pe cele două maluri ale râului era pomul vieţii, rodind douăsprezece feluri de rod şi dând rod în fiecare lună; şi frunzele pomului slujesc la vindecarea neamurilor.
3. Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului vor fi în ea. Robii Lui Îi vor sluji.
4. Ei vor vedea faţa Lui, şi Numele Lui va fi pe frunţile lor.
5. Acolo nu va mai fi noapte. Şi nu vor mai avea trebuinţă nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina. Şi vor împărăţi în vecii vecilor.
6. Şi îngerul mi-a zis: „Aceste cuvinte sunt vrednice de crezare şi adevărate.” Şi Domnul Dumnezeul duhurilor prorocilor a trimis pe îngerul Său să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând. –
7. „Şi iată, Eu vin curând! – Ferice de cel ce păzeşte cuvintele prorociei din cartea aceasta!”
8. Eu, Ioan, am auzit şi am văzut lucrurile acestea. Şi, după ce le-am auzit şi le-am văzut, m-am aruncat la picioarele îngerului care mi le arăta, ca să mă închin lui.
9. Dar el mi-a zis: „Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună-slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, prorocii, şi cu cei ce păzesc cuvintele din cartea aceasta. Închină-te lui Dumnezeu.”
10. Apoi mi-a zis: „Să nu pecetluieşti cuvintele prorociei din cartea aceasta. Căci vremea este aproape.
11. Cine este nedrept să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat să se întineze şi mai departe; cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană. Şi cine este sfânt să se sfinţească şi mai departe!
12. „Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.
13. Eu sunt Alfa şi Omega, Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă, Începutul şi Sfârşitul.”
14. Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii şi să intre pe porţi în cetate!
15. Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună!
16. „Eu, Isus, am trimis pe îngerul Meu să vă adeverească aceste lucruri pentru biserici. Eu sunt Rădăcina şi Sămânţa lui David, Luceafărul strălucitor de dimineaţă.”
17. Şi Duhul şi Mireasa zic: „Vino!”, şi cine aude să zică: „Vino!”, şi celui ce îi este sete să vină; cine vrea să ia apa vieţii fără plată!
18. Mărturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta.
19. Şi, dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei prorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta.”
20. Cel ce adevereşte aceste lucruri zice: „Da, Eu vin curând.” Amin! Vino, Doamne Isuse!
21. Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi cu toţi! Amin. ”

(Apocalipsa 22:1-21)