„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)
Mă gândeam chiar astăzi la cât de multă rutină și cât de mult formalism sunt în bisericile noastre evanghelice. Uneori parcă am merge la serviciu să semnăm condica… Ne-am obișnuit să mergem la adunare din… obișnuință. Sau dintr-un fel de rușine față de pastor, dacă facem parte dintr-o biserică mică în care ne cunoaștem unii cu alții. S-a pus pe noi un fel de rugină. Sau cocleală. E vremea să scuturăm de pe noi această cocleală și să ne arătăm ca o făptură nouă, așa cum spune apostolul Pavel că ar trebui să fim. Vine Domnul și noi, cu rugina și formalismul nostru, mă tem că vom rămâne la starea în care ne găsim acum… Și cu cât „rugina” formalismului crește în noi, cu atât credința scade. Este o relație invers proporțională între cele două.
Doamne, dă-ne putere să ne scuturăm de rugină și să ne ridicăm din starea aceasta!
„5. Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos. ” (1 Petru 2:5)
„9. Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată; ” (1 Petru 2:9)
Subiectul de astăzi așteaptă de aproape un an de zile să fie scris, deoarece, cel puțin în opinia mea, un astfel de subiect este destul de delicat și nu poate fi abordat oricum. El ar trebui să facă parte din viața reală a individului, dar mai ales a celor care susținem sus și tare că suntem copii ai Domnului, răscumpărați prin sângele jertfei Domnului Isus Hristos.
Vă spun de la început că nu știu exact ce întindere va avea acest articol. Acest subiect despre care am spus că a așteptat aproape un an de zile este un subiect pe care l-am „rumegat” atât cât am putut de bine, la care am meditat îndelung și pe care l-am lăsat mai întâi la „dospit” în inima mea, apoi l-am pus la „copt” în „cuptorul” creierului meu, acolo unde am căutat să-i adaug puterea Cuvântului lui Dumnezeu. Nu-mi place să fac lucrurile pe fugă, cu atât mai mult când vine vorba despre subiecte delicate din Cuvântul Domnului. Încerc să tratez Cuvântul Domnului cu câtă seriozitate pot. De aceea am preferat să amân aproape un an scrierea acestui articol fie din lipsa timpului necesar, fie din lipsa inspirației. Dar cum inspirația divină vine de sus, acum, când am oarece timp, mă rog ca Domnul să pună în inima mea această inspirație ca nu cuvintele mele să fie la mijloc, ci ale Domnului. Dumnezeu să mă ajute la lucrul acesta!
Așadar, vorbim despre un fel de biserică, dar nu despre orice fel de biserică. În orice accepțiune, cuvântul „biserică” are două sensuri, ambele proprii, nu figurate. În cazul de față nu ne vom referi la biserică în accepțiunea de clădire destinată actelor de cult, de închinare sau liturgice, ci în accepțiunea de grup de persoane adunate în scopul închinării, al venerării lui Dumnezeu, după cum suntem învățați prin Cuvântul Domnului din Efeseni 5:19 și Coloseni 3:16. Nu ne interesează în mod deosebit clădirile zidite din cărămizi, ci acele clădiri zidite din sufletele oamenilor. Este o pierdere importantă atunci când o clădire de biserică dispare din diferite motive (incendiu, calamități etc.), dar este o pierdere incomensurabilă atunci când dispare biserica din inima ta și biserica din casa ta. O clădire de biserică poate fi refăcută, dar pagubele produse de îndepărtarea de Dumnezeu de cele mai multe ori lasă urme atât de adânci, încât nu se mai șterg niciodată.
Mă doare sufletul să văd că bisericile sunt din ce în ce mai goale, dar cel mai mult mă doare să văd că inimile oamenilor sunt din ce în ce mai goale. Se prea poate ca cele două aspecte să aibă legătură între ele. O inimă goală este o premisă serioasă pentru o clădire de biserică goală în viitorul apropiat. De ce sunt adunările goale? Pentru că inimile noastre sunt din ce în ce mai goale. Nu mai există Dumnezeu în inimile noastre. Suntem reci. Suntem goi. Suntem fazi (fără gust) înaintea Domnului, deși El a spus că noi trebuie să fim sare (Matei 5:13; Marcu 9:50; Luca 14:34).
Să trecem la subiect. În primul rând BISERICA DIN CASA TA TREBUIE SĂ AIBĂ ALTAR. Altarul este locul cel mai important într-o biserică. Acolo este SFÂNTA SFINTELOR. La fel trebuie să fie și în casa ta. Trebuie să existe un loc special de închinare. Un loc special de întâlnire cu Domnul în rugăciune, în mijlocul laudelor și în studiul Cuvântului. Un loc în care să te întâlnești zi de zi cu Domnul tău. Un loc pe care să nu-l ocolești și în care să simți legătura ta cu Dumnezeu. Un loc în care Duhul Domnului să-Și facă prezența la întâlnirea cu tine. Iar dacă ai acel loc special, să nu întârzii la întâlnirea cu Domnul tău! Ai un asemenea loc în casa ta? Dacă da, atunci ferice de tine! Dacă nu, atunci caută să-ți faci urgent un astfel de loc!
Apoi TREBUIE SĂ AI UN TIMP SPECIAL DE PĂRTĂȘIE CU DUMNEZEU. Nu 5 minute, nu 10 minute, nu neapărat o oră, ci atât cât simți prezența Domnului. Dumnezeu nu este legat de timp, El este atemporal. Cunosc persoane care la glasul Domnului se trezesc în toiul nopții ca să stea de vorbă cu El. Dumnezeu vrea să stea de vorbă cu tine. Este dornic să facă acest lucru. Poate de multe ori tânjește să-ți vorbească. Ești și tu dispus să-L asculți și să-I vorbești? Ai un timp special de părtășie cu Dumnezeu? Dacă da, atunci ferice de tine! Dacă nu, atunci rezervă-ți urgent un astfel de timp!
Un alt „ingredient” necesar și important pentru biserica din casa ta este O INIMĂ DEDICATĂ LUI DUMNEZEU. Spiritual vorbind, inima este cel mai important organ al omului duhovnicesc. O inimă împărțită cu lumea nu este plăcută Domnului. De asemenea, o inimă bună nu înseamnă neapărat o inimă duhovnicească. El vrea ca inima noastră să fie dedicată 100% Lui. O inimă care să ardă de nerăbdare pentru a se întâlni cu Domnul ei. O inimă care să bată cu putere pentru Domnul și să-L simtă prin fiecare fibră a ei. O inimă care să simtă durerea împreună cu cel ce se află în durere și care să se bucure de fiecare dată când aproapele nostru se bucură. O inimă care să se întristeze după voia Domnului atunci când vede lucruri care nu sunt corecte înaintea lui Dumnezeu. O inimă puternică și luptătoare atunci când este cazul și o inimă care să verse lacrimi atunci când este cazul. O inimă duhovnicească ce arde ca o lumânare pe altarul lui Dumnezeu. Ai tu o asemenea inimă? Dacă da, atunci ferice de tine! Dacă nu, atunci roagă-te de urgență Domnului ca să-ți transforme inima!
Ultimul lucru care îmi trece prin minte atunci când mă gândesc la biserica din casa noastră, dar cu siguranță nu cel mai lipsit de importanță, ba chiar foarte important înaintea Domnului, este să ai O FAMILIE DEDICATĂ DOMNULUI ȘI RUGATIVĂ. Aici de multe ori sunt mari probleme. De ce? Pentru că Satanei nu-i place timpul de rugăciune. Deloc. Rugăciunea este arma cea mai puternică și mai eficace împotriva lui. Și când tu îți propui să ai un timp de rugăciune, tocmai atunci intervine Satana. „Poate ai altă treabă, de ce să-ți pierzi timpul rugându-te?”, îți șoptește el. „În loc să te rogi nu mai bine te duci la vecinul tău să-l ajuți la cutare lucru? Vezi că prietenul tău are nevoie de tine!” sau „Ce-ar fi să te odihnești un pic? Ești prea obosit!”. Și câte și mai câte motive numai să nu te rogi… Mai sunt și motivele de întristare atunci când familia ta nu se așează pe genunchi la rugăciune cu tine. Când nu ai o familie dedicată rugăciunii e greu, tare greu, iar greutatea asta trebuie s-o duci tu, copil al Domnului! E crucea ta, nu căuta să tai din ea! Roagă-te pentru ei ca Domnul să-i transforme și să-i facă oameni după voia Sa! Ai o astfel de familie? Ferice de tine! Nu o ai? Roagă-te!
Și acum, la sfârșit, nu uita un lucru: INDIFERENT CUM AR FI SITUAȚIA, EȘTI UN OM BINECUVÂNTAT. CAUTĂ SĂ NU PIERZI ACEASTĂ BINECUVÂNTARE ȘI DU-O CU TINE PÂNĂ LA SFÂRȘITUL ALERGĂRII TALE PE ACEST PĂMÂNT! DOMNUL SĂ FIE CU TINE ÎN TOT CEEA CE FACI DUPĂ VOIA SA! AMIN!
Uimitoare cuvinte, ieșite de pe buzele unui om care deja văzuse mult din gloria lui Dumnezeu! Trecuseră peste patruzeci de ani de când el refuzase să fie numit fiul fiicei lui faraon, alegând ocara lui Hristos, în loc de plăcerile Egiptului. De atunci, Dumnezeu îi vorbise din rugul aprins, îi dovedise puterea Sa lovind Egiptul cu cele zeci plăgi, îl eliberase pe Israel trecându-l prin Marea Roșie și coborâse pe Muntele Sinai cu foc, cu un cutremur, cu sunetul de trâmbiță și cu un glas care a clătinat pământul. Moise văzuse, într-adevăr, câte ceva din gloria Domnului.
Acum însă, preaiubitul Său popor Israel căzuse adânc. Ei își făcuseră un vițel de aur, amestecând idolatria și corupția într-o sărbătoare care merita din plin mânia aprinsă a lui Dumnezeu. Doar datorită mijlocirii fierbinți și puternice a lui Moise a fost această mânie oprită. În această situație deosebit de mișcătoare, Moise s-a oferit să fie șters din cartea lui Dumnezeu, numai să fie poporul iertat.
Călătoria către țara promisă avea să continue. Domnul urma să-i dea lui Moise tot ceea ce era necesar pentru a conduce poporul acolo: prezența Sa, harul Său, călăuzirea Sa. Însă, mai presus de toate acestea, Moise dorea să vadă gloria lui Dumnezeu. O dorință înțeleaptă, pentru Moise și pentru noi! Nu există nimic în închinarea sau în slujba pentru Dumnezeu care să nu fie legat de gloria Sa. Avem nevoie de oameni care să fie ca Moise, ale căror fețe să strălucească de gloria lui Dumnezeu și ale căror cuvinte și acțiuni să dovedească timpul petrecut în prezența Lui! Doamne, arată-ne gloria Ta!
Fiind dintr-o familie foarte săracă, Grigore, un băiat de opt ani, nu primea de la nimeni bani de buzunar. Doar mama îi mai dăruia când și când câte o copeică, nu mai mult. Odată însă cineva i-a oferit o jumătate de rublă. Grigore avea acum cincizeci de copeici și se considera un adevărat bogătaș. El scotea moneda din buzunar, o examina și o punea la loc, pipăind-o grijuliu cu degetele, pentru a se convinge că nu dispăruse. Grigore își făcea tot felul de planuri, chibzuind în minte cum să-și cheltuiască mai bine banii. Dar deodată, când și-a vârât pentru a suta oară mâna în buzunar ca să-și pipăie comoara, s-a pomenit cu buzunarul gol. Și-a întors pe dos buzunarele, a scotocit peste tot prin casă, prin curte, prin grădină, dar nu și-a găsit nicăieri banii.
Seara, băiatul s-a dus la culcare în cea mai proastă dispoziție. Tocmai când era gata să se pună în pat, și-a adus aminte că nu s-a rugat, așa cum îl învățase mama din fragedă copilărie. „Eu mi-am pierdut banii. La ce mai sunt bune acum rugăciunile mele? Astăzi am să mă culc fără să mă rog.“
Dar, în clipa când era gata să ațipească, o voce lăuntrică i-a spus în șoaptă: „Trebuie să-ți fie rușine că nu te-ai rugat astăzi, căci ești credincios și Îl cunoști pe Dumnezeu …“. Glasul conștiinței îi șoptea întruna: „Tu nu te-ai rugat astăzi. Așa fac oare copiii cuminți și credincioși? Ridică-te îndată și roagă-te Domnului!“.
Grigore s-a dat jos din pat, s-a lăsat pe genunchi… și deodată a simțit sub picior ceva tare și rece, un obiect mic și rotund. El a privit în jos și nu i-a venit să-și creadă ochilor. Pe podea, lângă pat, sub genunchiul pe care se lăsase să se roage Domnului, zăcea moneda pierdută!
Ambele pilde ne arată, printre altele, că frecventarea unei biserici, chiar şi pentru o perioadă lungă de timp, nu echivalează întotdeauna cu o inimă nouă şi cu o relaţie cu Isus. În acest sens, ar trebui să ne examinăm inima pentru a fi siguri că ne bazăm pe Hristos și nu pe creștinismul nostru, pentru mântuirea noastră.
Te-ai surprins vreodată spunând, „O, am fost întotdeauna un creştin”, sau „O, am frecventat întotdeauna biserica”, atunci când ai fost întrebat despre mărturia ta? Sunt mai importante cunoştinţele din Scriptură decât relaţia ta cu Hristos? Te bazezi pe neprihănirea ta, în loc să-ți cultivi dorinţa de sfinţenie? Încerci să te menții pe „linia de plutire a mântuirii” în loc să faci cunoscută Evanghelia și astfel să contribui la avansarea Împărăţiei lui Dumnezeu?
Aceste pilde nu sunt o scuză pentru a evita păcatul evident în biserică. Liderii bisericii nu trebuie sã lase neobservate situațiile in care membrii păcătuiesc. Cu toate acestea, în loc să devenim detectivi spirituali și să ne punem astfel în situația de a găsi „buruienile” din biserica noastră și din bisericile din jurul nostru, ar trebui să ne examinăm inimile pentru a vedea dacă vreo buruiană își face loc acolo!
‘Isus le-a pus înainte o altă pildă și le-a zis: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat o sămânţă bună în ţarina lui. Dar, pe când dormeau oamenii, a venit vrăjmașul lui, a semănat neghină între grâu și a plecat. Când au răsărit firele de grâu și au făcut rod, a ieșit la iveală și neghina. Robii stăpânului casei au venit și i-au zis: ‘Doamne, n-ai semănat sămânţă bună în ţarina ta? De unde are dar neghină?’ El le-a răspuns: ‘Un vrăjmaș a făcut lucrul acesta.’ Și robii i-au zis: ‘Vrei dar să mergem s-o smulgem?’ ‘Nu’, le-a zis el, ‘ca nu cumva, smulgând neghina, să smulgeţi și grâul împreună cu ea. Lăsaţi-le să crească amândouă împreună până la seceriș; și, la vremea secerișului, voi spune secerătorilor: «Smulgeţi întâi neghina și legaţi-o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-l în grânarul meu.»’” ‘ Matei 13:24-30 https://my.bible.com/bible/191/MAT.13.24-30
‘Atunci, Isus a dat drumul noroadelor și a intrat în casă. Ucenicii Lui s-au apropiat de El și I-au zis: „Tâlcuiește-ne pilda cu neghina din ţarină.” El le-a răspuns: „Cel ce seamănă sămânţa bună este Fiul omului. Ţarina este lumea; sămânţa bună sunt fiii Împărăţiei; neghina sunt fiii celui rău. Vrăjmașul care a semănat-o este diavolul; secerișul este sfârșitul veacului; secerătorii sunt îngerii. Deci, cum se smulge neghina și se arde în foc, așa va fi și la sfârșitul veacului. Fiul omului va trimite pe îngerii Săi și ei vor smulge din Împărăţia Lui toate lucrurile care sunt pricină de păcătuire și pe cei ce săvârșesc fărădelegea și-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo vor fi plânsul și scrâșnirea dinţilor. Atunci , cei neprihăniţi vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor. Cine are urechi de auzit să audă. ‘ Matei 13:36-43 https://my.bible.com/bible/191/MAT.13.36-43
‘ Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un năvod aruncat în mare, care prinde tot felul de pești. După ce s-a umplut, pescarii îl scot la mal, șed jos, aleg în vase ce este bun și aruncă afară ce este rău. Tot așa va fi și la sfârșitul veacului. Îngerii vor ieși, vor despărţi pe cei răi din mijlocul celor buni și-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo vor fi plânsul și scrâșnirea dinţilor.” „Aţi înţeles voi toate aceste lucruri?” , i-a întrebat Isus. „Da, Doamne”, I-au răspuns ei. ‘ Matei 13:47-51 https://my.bible.com/bible/191/MAT.13.47-51
„1. Stăpânilor, daţi robilor voştri ce le datoraţi şi ce li se cuvine, căci ştiţi că şi voi aveţi un Stăpân în cer. 2. Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţumiri. 3. Rugaţi-vă totodată şi pentru noi, ca Dumnezeu să ne deschidă o uşă pentru Cuvânt, ca să putem vesti taina lui Hristos, pentru care, iată, mă găsesc în lanţuri: 4. ca s-o fac cunoscut aşa cum trebuie să vorbesc despre ea. 5. Purtaţi-vă cu înţelepciune faţă de cei de afară; răscumpăraţi vremea. 6. Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia. ” (Coloseni 4:1-6)
Vă îndemn deci, fraților, prin îndurările lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta este slujirea voastră înțeleaptă.
Romani 12.1
Unele dintre cele mai dificile lucruri în viață sunt acelea care, de fapt, sunt cele mai simple. Romani 12.9-21 constituie o bună descriere a ceea ce înseamnă să trăiești potrivit gândului lui Dumnezeu. Este ușor să citim și să înțelegem ce scrie aici și totuși avem mari probleme în a pune aceste lucruri în practică. Ca motiv pentru aceasta, Scriptura ne spune câte ceva despre noi în Psalmul 51.5: „Iată, am fost născut în nelegiuire și în păcat m-a zămislit mama mea“. La fel și în Ieremia 17.9: „Inima este nespus de înșelătoare și fără nicio speranță de vindecare: cine poate s-o cunoască?“ Natura păcătoasă face încă parte din noi.
Ținând cont de ceea ce suntem din punct de vedere natural, înțelegem mai bine că a fost necesar să fim născuți din nou. Prin harul lui Dumnezeu, ne-am pus credința în Hristos și am fost mântuiți. Am primit o natură nouă, sfântă și curată. Abilitatea de a împlini lucrurile citite în Romani 12 nu stă în firea noastră veche, ci în cea nouă, pe care am primit-o de la Dumnezeu. Ioan scrie despre acest lucru în felul următor: „Oricine este născut din Dumnezeu nu practică păcatul, pentru că sămânța Lui rămâne în el; și nu poate păcătui, pentru că este născut din Dumnezeu“ (1 Ioan 3.9).
Acum, că avem această abilitate, putem alege felul în care să trăim. Romani 6.13 ne spune: „Să nu dați păcatului mădularele voastre, ca unelte ale nedreptății, ci dați-vă pe voi înșivă lui Dumnezeu, ca vii, dintre morți; și dați mădularele voastre lui Dumnezeu, ca unelte ale dreptății“. Decizia este a noastră cu privire la felul în care vom trăi.
Petru … a răspuns poporului: „… pentru ce vă mirați de lucrul acesta? De ce vă uitați … ca și cum prin puterea noastră sau prin evlavia noastră am fi făcut pe omul acesta să umble?“.
Fapte 3.12
Simple instrumente
Profitând de prezența mulțimii atrase de minunea săvârșită, Petru a vestit înaintea tuturor cum se efectuase vindecarea ologului din naștere și i-a invitat să creadă în Acela pe care ei Îl răstigniseră, ca să primească binecuvântările făgăduite prin proroci. Lumea caută întotdeauna să atribuie omului ceea ce îi dă faimă și omul țintește să-și atribuie lui însuși ceea ce I se cuvine lui Dumnezeu.
Dar apostolii se știau simple instrumente ale puterii Domnului. Un instrument nu are valoare decât dacă se lasă mânuit de cel care îl întrebuințează. Toată cinstea i se cuvine celui care mânuiește instrumentul. Și tocmai acest lucru l-a făcut Petru, care s-a smerit așa de mult la picioarele Domnului. Pentru Petru și Ioan nu era nimic uimitor în această minune; ei cunoșteau puterea Aceluia în care crezuseră. Dumnezeu urma să împlinească ceea ce a făgăduit prin mijlocirea Fiului Său, pe care se întemeiau toate gândurile Sale.
Dumnezeu L-a înviat și L-a proslăvit pe Isus; apostolii erau martorii Lui. Cu toate că fusese lepădat de poporul Său, nimic nu putea împiedica manifestarea puterii acestui Isus proslăvit, în afară de necredința iudeilor care îi lipsea, pentru o vreme, de toate binecuvântările destinate lor. Tot așa și astăzi, rezultatele slăvite și veșnice ale venirii Domnului în har în această lume sunt în dreptul fiecăruia. Toți cei care cred și le însușesc; cei care nu cred resping mesajul harului și se lipsesc și de aceste rezultate slăvite și veșnice.
Să trecem la subiect. În primul rând BISERICA DIN CASA TA TREBUIE SĂ AIBĂ ALTAR. Altarul este locul cel mai important într-o biserică. Acolo este SFÂNTA SFINTELOR. La fel trebuie să fie și în casa ta. Trebuie să existe un loc special de închinare. Un loc special de întâlnire cu Domnul în rugăciune, în mijlocul laudelor și în studiul Cuvântului. Un loc în care să te întâlnești zi de zi cu Domnul tău. Un loc pe care să nu-l ocolești și în care să simți legătura ta cu Dumnezeu. Un loc în care Duhul Domnului să-Și facă prezența la întâlnirea cu tine. Iar dacă ai acel loc special, să nu întârzii la întâlnirea cu Domnul tău! Ai un asemenea loc în casa ta? Dacă da, atunci ferice de tine! Dacă nu, atunci caută să-ți faci urgent un astfel de loc!
Un alt „ingredient” necesar și important pentru biserica din casa ta este O INIMĂ DEDICATĂ LUI DUMNEZEU. Spiritual vorbind, inima este cel mai important organ al omului duhovnicesc. O inimă împărțită cu lumea nu este plăcută Domnului. De asemenea, o inimă bună nu înseamnă neapărat o inimă duhovnicească. El vrea ca inima noastră să fie dedicată 100% Lui. O inimă care să ardă de nerăbdare pentru a se întâlni cu Domnul ei. O inimă care să bată cu putere pentru Domnul și să-L simtă prin fiecare fibră a ei. O inimă care să simtă durerea împreună cu cel ce se află în durere și care să se bucure de fiecare dată când aproapele nostru se bucură. O inimă care să se întristeze după voia Domnului atunci când vede lucruri care nu sunt corecte înaintea lui Dumnezeu. O inimă puternică și luptătoare atunci când este cazul și o inimă care să verse lacrimi atunci când este cazul. O inimă duhovnicească ce arde ca o lumânare pe altarul lui Dumnezeu. Ai tu o asemenea inimă? Dacă da, atunci ferice de tine! Dacă nu, atunci roagă-te de urgență Domnului ca să-ți transforme inima!
EvangheBlog - Un blog din suflet, pentru suflet 