EvangheBlog – Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)


Scrie un comentariu

Domnul este aproape


sâmbătă, 17 august

Un om oarecare a făcut o cină mare și i-a invitat pe mulți.

Luca 14.16

O cină mare (1)

Dacă privim la pilda cinei celei mari, în Luca 14, vom vedea că cei care au refuzat chemarea finală a harului nu au fost cei care trăiau în păcate grele. Am spus „finală“, fiindcă ospățul evangheliei este ultima masă din ziua lucrărilor lui Dumnezeu cu omul. Domnul Se afla la masă în casa unui fariseu atunci când a spus această pildă. Cina este ultima masă din zi înaintea miezului nopții. Acest lucru este semnificativ și izbitor. Evanghelia a venit după ce au trecut toate celelalte căi prin care Dumnezeu l-a pus la încercare pe om.

Dimineața inocenței, cu momentele ei fericite de prospețime, când Dumnezeu venea să-Și viziteze făpturile în mijlocul unei creații nepătate de păcat, a trecut și, în curând, omul a căzut, nemaiputând să se întoarcă vreodată la această stare.

A urmat miezul zilei lucrărilor Sale cu omul, care acum avea o conștiință căpătată în urma căderii sale. În această perioadă s-a arătat nelegiuirea înspăimântătoare a oamenilor și a îngerilor (Geneza 6), când pământul a fost umplut de stricăciune și de violență, iar Dumnezeu a trebuit să-l curețe cu apele potopului. Apoi, pe pământul reînnoit, oamenii L-au înlocuit pe Dumnezeu cu demonii, dedându-se idolatriei, în patimile și stricăciunea inimii lor rele.

A veni apoi după-amiaza Legii. Legea a arătat omului care sunt îndatoririle lui, deopotrivă în mod pozitiv și negativ: „Să faci“ și „Să nu faci“. Ea a arătat omului ceea ce acesta trebuie să fie, însă nu i-a spus niciodată ceea ce el este – adică în întregime păcătos și complet ruinat. Legea n-a descoperit nici ceea ce Dumnezeu este, n-a arătat inima Lui plină de îndurare și de dragoste perfectă. Apoi au fost trimiși profeții, ca să îndrepte inima poporului înapoi către Dumnezeu, însă au fost omorâți cu pietre.

F. G. Patterson

Reclame


Scrie un comentariu

Sămânța bună


sâmbătă, 17 august

Fiul meu, păzește sfaturile tatălui tău și nu lepăda învățătura mamei tale.

Proverbe 6.20

Părinți dificili

Un tânăr de 17 ani a venit la prietenul său ceva mai în vârstă și i-a spus: „Nu mă mai pot înțelege cu tatăl meu. În fiecare zi ne certăm. Este așa de demodat și nu are deloc habar de ceea ce este astăzi actual. Ce să fac? Cred că mă mut de acasă“. Celălalt i-a răspuns: „Te înțeleg bine. Când am avut și eu 17 ani, tatăl meu a fost la fel de dificil. Era aproape de nesuportat. Dar tu trebuie să ai răbdare cu astfel de oameni în vârstă. Ei se dezvoltă de obicei puțin mai încet. Zece ani mai târziu, când am avut 27 de ani, tatăl meu învățase așa de multe, încât puteam vorbi cu el deschis. Iar acum, când am 37 de ani, îl întreb pe bătrânul meu tată atunci când nu știu încotro să o iau“.

Oare a înțeles băiatul sensul acestor cuvinte? Dar noi le-am înțeles mesajul? Problema apare la fiecare generație din nou – nu numai în lume, ci și la credincioși.

Dacă facem parte dintre cei tineri, să reținem că experiența noastră de viață este destul de mică. Ca urmare, să gândim și să vorbim mai puțin arogant.

Dacă suntem mai în vârstă și, la rândul nostru, avem copii de vârsta adolescenței, să ne aducem aminte cum reacționam noi pe când aveam 17 ani.

Cu înțelegere reciprocă, conviețuirea celor tineri cu cei în vârstă nu este imposibilă. Ea poate deveni, cu ajutorul Domnului, chiar armonioasă.


Scrie un comentariu

Plan biblic – Pildele lui Isus – ziua 7


Devoțional

BUNUL SAMARITEAN

În această parabolă faimoasă, Isus răspunde la întrebarea unui om care dorește să-și justifice acțiunile și prin urmare, caută o definiție exactă a „aproapelui” pe care trebuie să îl iubească.

Isus cunoaște inima omului și ne provoacă cu definiția Sa pentru „aproapele”. Când Isus ne spune să iubim pe aproapele nostru, se referă numai la apropiații noștri geografici? Se referă numai la aceeași religie, la aceeași culoare a pielii, la același statut financiar sau doar la cei din partidul nostru politic?

Roagă-te și întreabă-L pe Isus, pe care dintre „apropiați” vrea El să începi să-i iubești și de care să te îngrijești într-o manieră mai intențională?

‘Un învăţător al Legii s-a sculat să ispitească pe Isus și I-a zis: „Învăţătorule, ce să fac ca să moștenesc viaţa veșnică?” Isus i-a zis: „Ce este scris în Lege? Cum citești în ea?” El a răspuns: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău și pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” „Bine ai răspuns” , i-a zis Isus; „fă așa și vei avea viaţa veșnică.” Dar el, care voia să se îndreptăţească, a zis lui Isus: „Și cine este aproapele meu?” Isus a luat din nou cuvântul și a zis: „Un om se cobora din Ierusalim la Ierihon. A căzut între niște tâlhari, care l-au dezbrăcat, l-au jefuit de tot, l-au bătut zdravăn, au plecat și l-au lăsat aproape mort. Din întâmplare, se cobora pe același drum un preot și, când a văzut pe omul acesta, a trecut înainte pe alături. Un levit trecea și el prin locul acela și, când l-a văzut, a trecut înainte pe alături. Dar un samaritean , care era în călătorie, a venit în locul unde era el și, când l-a văzut, i s-a făcut milă de el. S-a apropiat de i-a legat rănile și a turnat peste ele untdelemn și vin, apoi l-a pus pe dobitocul lui, l-a dus la un han și a îngrijit de el. A doua zi, când a pornit la drum, a scos doi lei, i-a dat hangiului și i-a zis: ‘Ai grijă de el, și orice vei mai cheltui, îţi voi da înapoi la întoarcere.’ Care dintre aceștia trei ţi se pare că a dat dovadă că este aproapele celui ce căzuse între tâlhari?” „Cel ce și-a făcut milă cu el”, a răspuns învăţătorul Legii. „Du-te de fă și tu la fel” , i-a zis Isus. ‘ Luca 10:25-37 https://my.bible.com/bible/191/LUK.10.25-37


Scrie un comentariu

Cuvinte din CUVÂNT – 17.08.2019


„12. Celorlalţi le zic eu, nu Domnul: dacă un frate are o nevastă necredincioasă, şi ea voieşte să trăiască înainte cu el, să nu se despartă de ea. 13. Şi dacă o femeie are un bărbat necredincios, şi el voieşte să trăiască înainte cu ea, să nu se despartă de bărbatul ei. 14. Căci bărbatul necredincios este sfinţit prin nevasta credincioasă, şi nevasta necredincioasă este sfinţită prin fratele; altminteri, copiii voştri ar fi necuraţi, pe când acum sunt sfinţi. 15. Dacă cel necredincios vrea să se despartă, să se despartă; în împrejurarea aceasta, fratele sau sora nu sunt legaţi: Dumnezeu ne-a chemat să trăim în pace. 16. Căci ce ştii tu, nevastă, dacă îţi vei mântui bărbatul? Sau ce ştii tu, bărbate, dacă îţi vei mântui nevasta? ” (1 Corinteni 7:12-16)

„9. Luaţi seama însă ca nu cumva această slobozenie a voastră să ajungă o piatră de poticnire pentru cei slabi. 10. Căci dacă te vede cineva pe tine, care ai cunoştinţă, că şezi la masă într-un templu de idoli, cugetul lui, care este slab, nu-l va împinge pe el să mănânce din lucrurile jertfite idolilor? 11. Şi astfel, el, care este slab, va pieri din pricina acestei cunoştinţe a ta: el, fratele pentru care a murit Hristos! 12. Dacă păcătuiţi astfel împotriva fraţilor şi le răniţi cugetul lor slab, păcătuiţi împotriva lui Hristos. 13. De aceea, dacă o mâncare face pe fratele meu să păcătuiască, nu voi mânca niciodată carne, ca să nu fac pe fratele meu să păcătuiască. ” (1 Corinteni 8:9-13)

„19. Căci, măcar că sunt slobod faţă de toţi, m-am făcut robul tuturor, ca să câştig pe cei mai mulţi. 20. Cu iudeii m-am făcut ca un iudeu, ca să câştig pe iudei; cu cei ce sunt sub Lege m-am făcut ca şi când aş fi fost sub Lege (măcar că nu sunt sub Lege), ca să câştig pe cei ce sunt sub Lege; 21. cu cei ce sunt fără Lege m-am făcut ca şi cum aş fi fost fără Lege (măcar că nu sunt fără o Lege a lui Dumnezeu, ci sunt sub Legea lui Hristos), ca să câştig pe cei fără lege. 22. Am fost slab cu cei slabi, ca să câştig pe cei slabi. M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei. 23. Fac totul pentru Evanghelie, ca să am şi eu parte de ea. ” (1 Corinteni 9:19-23)


Scrie un comentariu

Domnul este aproape


luni, 12 august

Când, într-una din cetățile tale, pe care ți le dă Domnul Dumnezeul tău, ca să locuiești acolo, vei auzi spunându-se: „Niște oameni, fii ai lui Belial, au ieșit din mijlocul vostru și au ademenit pe locuitorii cetății lor, zicând: «Să mergem și să slujim altor dumnezei»“, pe care nu i-ați cunoscut, atunci să cauți și să cercetezi și să întrebi cu de-amănuntul; și, iată, dacă este adevărat, lucru întemeiat, această urâciune s-a întâmplat în mijlocul tău, să lovești pe toți locuitorii cetății aceleia cu ascuțișul sabiei, nimicind-o cu totul.

Deuteronom 13.12-15

Dacă o întreagă cetate din Israel se deda idolatriei, responsabilitatea poporului era să cerceteze cu atenție dacă lucrurile stăteau într-adevăr așa și, dacă așa stăteau, să înlăture răul distrugând în întregime cetatea, pe locuitorii ei și chiar vitele din ea. Prada din ea trebuia strânsă și arsă înaintea Domnului, împreună cu cetatea.

Ce putea face un locuitor al unei astfel de cetăți, care rămânea credincios lui Dumnezeu, iar acum era amenințat de judecata iminentă a Lui? Singurul lucru pe care îl putea face era să lase imediat totul în urmă și să fugă înainte de a fi prea târziu. Privind această situație din punctul de vedere al principiilor din Noul Testament, când judecata asupra răului nu mai este posibilă, singura opțiune este separarea de rău. Revenind la exemplul din Vechiul Testament, un astfel de om nu mai putea face nimic pentru a schimba sau reforma cetatea. Însă restul poporului era responsabil și capabil să judece acel rău.

Acest principiu al separării, atunci când judecata nu mai este posibilă, este prezentat clar în Noul Testament. În 2 Timotei 2.19 citim: „Oricine cheamă numele Domnului să se depărteze de fărădelege“. Aceasta este responsabilitatea oricui cheamă numele Domnului: să se separe de rău atunci când judecata asupra acelui rău nu mai este posibilă. Dumnezeu nu Se schimbă. Chiar în Apocalipsa 18.4 citim: „Ieșiți din ea, poporul Meu, ca să nu fiți părtași păcatelor ei și să nu primiți din plăgile ei“. Vedem că aceeași chemare rămâne valabilă pentru cei credincioși în timpul necazului cel mare.

Dacă cineva este chemat la o astfel de separare, trebuie să o facă într-un duh de umilință și de adâncă durere, din cauză că răul este tolerat. Apoi Domnul dorește să fim împreună cu „cei care Îl cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată“ (2 Timotei 2.22).

A. Leclerc


Scrie un comentariu

Sămânța bună


luni, 12 august

Nimeni să nu vă răpească premiul, făcându-și voia lui …, umflat de o mândrie deșartă prin gândurile firii păcătoase.

Coloseni 2.18

Strategia regelui brazilian

Când regele brazilian Pedro a dorit să construiască primul spital public, nimeni nu a răspuns apelului făcut pentru a dona bani. Atunci regele a recurs la următoarea strategie: a făcut un anunț provocator. În anunț se spunea: „Cine va da un milion de pesos va primi titlul de duce, cine va da jumătate de milion de pesos va primi titlul de conte, iar cine va da o sută de mii de pesos va primi titlul de baron“. În câteva zile s-au strâns banii pentru realizarea proiectului. La dezvelirea plăcii de la darea în funcțiune a spitalului, oamenii au putut citi următoarele cuvinte: „Acest spital a fost ridicat pentru cei suferinzi prin mândria omenească“.

Și în zilele noastre se găsesc astfel de oameni umflați de o mândrie deșartă, trecătoare ca și slava lumii. Mândria îi trece pe oameni pe cel din urmă loc. Cel mândru se folosește de aproapele său ca de un ecran pe care să-și proiecteze propria imagine, propria sa personalitate. Mândria este caracterizată prin spiritul de independență față de Dumnezeu. Acesta a fost păcatul lui Adam și al soției sale. Acesta este păcatul care barează calea omului spre mântuirea sufletului său. Oricine vrea să fie mântuit trebuie să se smerească în fața Mântuitorului și să accepte calea dumnezeiască de salvare: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică“ (Ioan 3.16).