EvangheBlog – Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)


Scrie un comentariu

O MEDITAȚIE LA PILDA NUNȚII FIULUI DE ÎMPĂRAT


– MATEI 22: 1-14 –

 

Domnul Isus vorbea poporului evreu folosind foarte multe pilde. Una dintre cele mai cunoscute este „Pilda nunții fiului de împărat”. Aș vrea să ne gândim, fie și pentru câteva momente, la această pildă ca și cum noi am fi personaje integrante ale acesteia. Pe parcurs ce am citit această pildă, în mintea mea s-au „născut” câteva întrebări și am încercat să înțeleg anumite dileme la care cu greu am putut da un răspuns.

În primul rând, să vedem cui anume se adresează această pildă. În narațiunea acesteia sunt prezente două categorii de oameni, de invitați la nuntă. Prima categorie sunt cei poftiți la ospăț. În lumina dată de Duhul Sfânt am înțeles că această categorie de oameni reprezintă poporul evreu care, deși a fost primul invitat la mântuire, fiind poporul ales al lui Dumnezeu („Mântuirea vine de la iudei” – Ioan 4:22b), acesta a refuzat darul lui Dumnezeu și participarea la nuntă. A doua categorie de oameni sunt cei căutați și găsiți la răspântiile drumurilor, adică cei care nu făceau parte din poporul ales, poporul evreu.

Să punem, acum, câteva întrebări practice și personalizate referitoare la unele aspecte esențiale ale textului.

În versetul 2 apar două personaje: împăratul și fiul său. Cine este Împăratul? Acesta este Cel ce conduce tot Universul după legile Sale, adică Dumnezeu. Cine este Fiul Împăratului? Acesta, evident, este nimeni altul decât Domnul Isus Hristos, Mirele de la nuntă.

O altă întrebare care îmi vine în minte este: ce am fi făcut noi în locul Împăratului? Am fi făcut invitații la nuntă, sau am fi fost niște egoiști și am fi păstrat evenimentul numai pentru noi? Am fi dat oa a doua șansă celor care au refuzat invitația, ori pur și simplu i-am fi ignorat fără să mai știm nimic de ei, de soarta lor? Oare Acest Împărat a fost nedrept pedepsindu-i prin foc, sau pedeapsa a fost una corectă și normală ca urmare a refuzului lor nejustificat? Și ce s-ar fi întâmplat dacă Împăratul nu ar fi făcut invitația la nuntă? Știu, e o întrebare absurdă, deoarece această nuntă a fost în planul lui Dumnezeu încă de la început.

În versetul 5 textul spune că cei invitați la nuntă au ignorat această invitație. Mai mult decât atât, textul afirmă în versetul 6 că alții și-au bătut joc de robi și i-au omorât. Evident că nu pot fi de acord cu un astfel de comportament, însă aș vrea să privim lucrurile dintr-un unghi diferit. E foarte ușor să judeci oamenii după faptele lor, uneori chiar ți se poate părea justificată o astfel de judecată. Însă ce-ar fi privim dincolo de aceste lucruri? Ce-ar fi dacă ne-am gândi că în spatele unor astfel de oameni este, de fapt, cineva? Iar acel cineva nu este altul decât vrăjmașul inimilor noastre? De-a lungul timpului mulți misionari și ucenici creștini au fost uciși pentru credința lor și pentru chemarea pe care au avut-o. Ce-am fi făcut noi, oare, dacă am fi fost puși între a alege viața noastră sau Calea lui Hristos? Câți dintre noi am fi renunțat bucuroși la viața noastră ca să urmăm Calea lui Hristos către veșnicie? Sau câți am fi renunțat la Calea lui Hristos și implicit la veșnicie ca să ne păstrăm viața noastră vremelnică pe pământ?

Când Împăratul a văzut ignoranța iudeilor, a hotărât să-i cheme pe cei care erau un fel de renegați ai societății cu care evreii nu voiau să aibă nimic de-a face, considerându-se superiori acestora. Culmea este că străinii aceștia au acceptat chemarea Împăratului, primind posibilitatea de a lua parte la ospăț. Narațiunea relatează mai departe, în versetul 11, despre un intrus în camera de nuntă, care a venit să participe la ospăț fără să aibă haina de nuntă. Mulți oameni au impresia că vor fi mântuiți fără o pocăință reală, doar pe baza faptelor bune, a unei moralități aproape ireproșabile sau a altor valori etice omenești. Ești și tu printre aceștia? Dacă da, am să-ți spun câteva lucruri. Mai întâi, scara de valori a lui Dumnezeu nu este identică cu a oamenilor. Apoi, astfel de lucruri nu au nicio valoare fără o pocăință reală. Suntem noi niște intruși intrați printr-un fel de efracție în camera de nuntă? Sau am căpătat statutul de invitați în urma pocăinței noastre sincere? Dumnezeu nu se lasă să fie înșelat! Oricine refuză ospățul și nunta Mielului vor fi nimiciți prin foc (v. 7 – „le-a ars cetatea”) și oricine nu are haina de nuntă primită în dar va fi legat și aruncat în întunericul de afară (v. 13), unde în loc de cântarea îngerilor va auzi un scrâșnet strident și continuu de dinți, un scârțâit sinistru venit din adâncurile iazului de foc și pucioasă. Ajută-ne, Doamne, să fim permanent îmbrăcați în haina mântuirii!

Anunțuri


Scrie un comentariu

DE LUAT AMINTE! JOS DISCRIMINAREA! JOS LUPTELE FRATRICIDE!


Imagini-Artistice-Haioase-cu-Fructe-Zemoase-1_1236092659

Două mere dintr-un pom s-au uitat în jos la lumea care se întindea în jurul lor. Primul măr a zis:

– Privește-i pe toți acești oameni, cum se luptă între ei, jefuiesc și se răscoală! Nimeni nu pare dispus să se înțeleagă pașnic cu cel de lângă el. Într-o zi vom rămâne doar noi, merele, și noi vom conduce lumea.

Iar celălalt măr l-a întrebat:

– Care dintre noi, cele roșii sau cele verzi?

Fragment din cartea „Întâlniri personale remarcabile cu Isus”, de Robert W. Martin.

DRAGUL MEU, POATE AI ZÂMBIT SAU AI RÂS LA ACEST ARTICOL. NU E NIMIC DE RÂS AICI. PREA MULT NE LUPTĂM ÎNTRE NOI. PREA MULT NE „MÂNCĂM” (Gal. 5: 13-15). STOP! E VREMEA SĂ NE TREZIM! VA VENI DOMNUL ȘI VA CERE SÂNGELE FRAȚILOR NOȘTRI DIN MÂINILE NOASTRE!

DOMNUL ISUS SĂ NE DEA ÎNȚELEPCIUNE, DRAGOSTE ȘI BUNĂ ÎNȚELEGERE!


6 comentarii

UN GÂND


Ai vrăjmași care te lovesc sau te mușcă zilnic pe nedrept? Nu te teme și nu te întrista, ci BUCURĂ-TE! Ai cel puțin trei motive:

  1. asta înseamnă că ai roade. NIMENI nu lovește un copac neroditor;
  2. asta înseamnă că ai în tine plinătatea staturii lui Hristos. Ei nu pot ajunge la tine ca să-ți fure roadele;
  3. asta înseamnă că SE TEM de tine. Câinii mușcă de obicei de frică.

NU TE TEME DE EI, CI ROAGĂ-TE PENTRU EI!soiurile-stravechi-de-mar-si-par-romanesc-au-inceput-contraofensiva-impotriva-hibrizilor-de-import_1


Scrie un comentariu

MEDITAȚII ZILNICE PE MARGINEA PSALMULUI 119 (49) – „DUMNEZEUL LUI «DA»”


cropped-bible-1

49. Adu-Ţi aminte de făgăduinţa dată robului Tău, în care m-ai făcut să-mi pun nădejdea!
(Psalmi 119:49)

Oamenii sunt foarte schimbători. Așa este firea lor. Se întâmplă de multe ori ca o promisiune să nu fie onorată, din motive obiective sau subiective. Indiferent care ar fi motivele, acest lucru este un păcat pentru că este o minciună. De câte ori faci o promisiune fără să o acoperi, minți. interesant este că în Biblie nu scrie în mod expres: „Să nu minți!”, însă este condamnat în mod expres păcatul minciunii. Oricine minte nu va intra în Împărăția lui Dumnezeu, ci va merge direct în iad: Dar, cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.” (Apocalipsa 21:8) „Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună! ” (Apocalipsa 22:15)

Dumnezeu este, însă, un prieten în care poți avea totdeauna încredere. El este un prieten care nu te va minți niciodată. Nu te va trăda niciodată. Iată ce spune Biblia: Doamne, Tu eşti Dumnezeul meu; pe Tine Te voi înălţa! Laud Numele Tău, căci ai făcut lucruri minunate; planurile Tale făcute mai dinainte s-au împlinit cu credincioşie.” (Isaia 25:1) Așadar, Dumnezeu este credincios. El împlinește tot ceea ce făgăduiește. El a adus la îndeplinire în viața mea și a ta toate lucrurile promise. Întrebarea care se pune și pe care fiecare dintre noi ar trebui s-o punem în dreptul nostru este: noi cum suntem? Suntem noi credincioși?

Să fii credincios în împlinirea făgăduinței implică două aspecte legate unul de celălalt: credincioșia față de Dumnezeu și credincioșia față de oameni. Nu poți fi credincios în împlinirea făgăduinței față de oameni dacă nu ești credincios față de Dumnezeu, așa cum nu poți fi credincios față de Dumnezeu dacă nu ești și față de oameni. Dumnezeu nu lucrează cu două feluri de măsuri și vrea ca nici tu să nu procedezi așa. Odată ce nu ți-ai onorat o promisiune făcută față de cineva, ai mințit. Anania și Safira au făcut o promisiune nu față de Dumnezeu, ci față de apostoli (care erau, în fond și la urma urmei) oameni, dar nu au onorat-o. Iată cum l-a mustrat Petru pe Anania: Petru i-a zis: „Anania, pentru ce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sfânt şi să ascunzi o parte din preţul moşioarei?
Dacă n-o vindeai, nu rămânea ea a ta? Şi, după ce ai vândut-o, nu puteai să faci ce vrei cu preţul ei? Cum s-a putut naşte un astfel de gând în inima ta? N-ai minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu.”
(Faptele apostolilor 5:3-4)

Așadar, mințind pe oameni sau neducând la îndeplinire o promisiune, Îl minți pe Dumnezeu. primul om care L-a mințit pe Dumnezeu a fost chiar… Adam. Te întreb azi: cu cine vrei să te asemeni? Cu primul Adam sau cu al doilea Adam (Isus)? Atenție! Dacă tu crezi că-L poți minți pe Dumnezeu, te înșeli amarnic! Dumnezeu nu se lasă să fie mințit!

DOAMNE ISUSE, AJUTĂ-MĂ SĂ MĂ ASEMĂN CU TINE!

 

AMIN!


Scrie un comentariu

MEDITAȚII ZILNICE PE MARGINEA PSALMULUI 119 (48) – „MÂINI ÎNTINSE”


cropped-bible-1

48. Îmi întind mâinile spre poruncile Tale pe care le iubesc şi vreau să mă gândesc adânc la orânduirile Tale.
(Psalmi 119:48)

Vremea pierdută nu se mai întoarce. Vremea pe care astăzi ai pierdut-o fără s-o petreci în compania lui Dumnezeu e pierdută pe vecie. Dacă astăzi nu-ți faci timp să ridici mâini curate către Dumnezeu, atunci ai pierdut vremea degeaba. Regret că au trecut pe lângă mine atâtea clipe fără ca eu să profit de ele și să ridic mâinile către Creatorul meu. Regret, dar nu mai pot face nimic. Astăzi, însă, ridic mâna către Cel ce mi-a schimbat viața ca să-I mulțumesc pentru lucrările pe care le-a făcut în mine.

Există câteva ocazii speciale când ne întindem mâinile în plan vertical sau în plan orizontal.

  1. În plan orizontal:
  • când binecuvântăm pe cineva: Vorbirea aceasta a plăcut întregii adunări. Au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfânt, pe Filip, pe Prohor, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmena şi pe Nicolae, un prozelit din Antiohia. I-au adus înaintea apostolilor, care, după ce s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei.” (Faptele apostolilor 6:5-6). Aici este vorba despre binecuvântare prin punerea în slujba de diacon. Prin această binecuvântare oamenii au concretizat porunca lui Dumnezeu. Tu când ai binecuvântat ultima dată pe cineva?
  • când îmbrățișăm pe cineva apropiat și drag: Şi s-a sculat şi a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat mult.” (Luca 15:20). Tatăl a fost cel care a făcut primul pas iertându-l și iubindu-l pe fiul cel neascultător și risipitor. Tu când ai iertat și ai iubit ultima dată pe cineva care ți-a greșit?
  1. În plan vertical:
  • când avem nevoie de Dumnezeu: Îmi întind mâinile spre Tine; îmi suspină sufletul după Tine ca un pământ uscat. Grăbeşte de m-ascultă, Doamne! Mi se topeşte duhul: nu-mi ascunde faţa Ta! Căci aş ajunge atunci ca cei ce se coboară în groapă!” (Psalmi 143:6-7). Nu putem spune că trece vreo zi în care să nu avem nevoie de Dumnezeu. Dar când ți-ai întins ultima dată mâinile către Dumnezeu ca să-I ceri ajutorul? Când ți-ai călcat orgoliul în picioare smerindu-te înaintea Domnului?
  • când binecuvântăm pe Dumnezeu: Solomon s-a aşezat înaintea altarului Domnului, în faţa întregii adunări a lui Israel. Şi-a întins mâinile spre cer, şi a zis: „Doamne Dumnezeul lui Israel! Nu este Dumnezeu ca Tine, nici sus în ceruri, nici jos pe pământ: Tu ţii legământul şi îndurarea faţă de robii Tăi, care umblă înaintea Ta din toată inima lor!” (1 Împăraţi 8:22-23). Saul a lăudat pe Dumnezeu cu prilejul sfințirii Templului. Noi trebuie să-L lăudăm în fiecare zi!
  • când primim ceva: Dumnezeu ne-a oferit mântuirea în dar. Nu a trebuit decât să ne întindem mâinile către El și s-o primim. Câți își mai întind mâinile către El în ziua de azi ca să fie mântuiți?

Mai sunt, desigur, și multe alte prilejuri când putem înălța mâinile cu bucurie și mulțumire către Domnul. Dar în primul rând trebuie să ne înălțăm nu numai mâinile, dar și glasul și sufletul către Dumnezeu ASTĂZI. S-ar putea ca „mâine” să nu mai existe pentru noi!

 

AMIN!


Scrie un comentariu

MEDITAȚII ZILNICE PE MARGINEA PSALMULUI 119 (47) – „CEA MAI MARE DINTRE TOATE”


cropped-bible-1

47. Mă desfăt în poruncile Tale, căci le iubesc.
(Psalmi 119:47)

Apostolul Pavel a scris despre trei lucruri foarte importante și care nu pot nicidecum lipsi din „arsenalul” oricărui creștin: credința, nădejdea și dragostea (1 Corinteni 13). Referindu-se în mod special la ultima dintre ele, a spus că este cea mai mare, adică cea mai importantă dintre toate. Și cine-aș fi eu ca să-l contrazic?!? Dragostea este, într-adevăr, cea mai mare dintre toate. Credință fără dragoste nu există. Nădejdea fără dragoste nu are sens. Dacă apostolul Pavel a spus acest lucru referitor la relațiile dintre oameni, atunci cu atât mai mult psalmistul David a avut dreptate să spună că iubește poruncile care au venit direct de la Dumnezeu.

Cuvântul lui Dumnezeu este deasupra tuturor și a toate. El este suprem pentru că prin el ni s-a revelat voia lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi. Să iubești Cuvântul Domnului înseamnă să-l citești cu nesaț în fiecare zi, să sorbi din „apa vie” pe care el ți-o oferă. Cuvântul Domnului este viață, deci să „sorbi” din el înseamnă să primești viață și viața să intre în tine. Așadar, dragii mei, SĂ SORBIM CU TOȚII CU NESAȚ DIN ACEST IZVOR NESECAT DE VIAȚĂ CARE ESTE CUVÂNTUL DOMNULUI, BIBLIA! SĂ IUBIM BIBLIA MAI MULT DECÂT ORICE PE LUME, CĂCI ÎN EA AFLĂM IZVORUL VIEȚII VEȘNICE!

 

AMIN!


Scrie un comentariu

MEDITAȚII ZILNICE PE MARGINEA PSALMULUI 119 (46) – „ÎNAINTEA AUTORITĂȚILOR”


cropped-bible-1

46. Voi vorbi despre învăţăturile Tale înaintea împăraţilor şi nu-mi va roşi obrazul.
(Psalmi 119:46)

Într-o meditație anterioară vorbeam despre a asculta sau nu de autorități. Astăzi aș vrea să vorbim tot despre autorități, însă dintr-o cu totul altă perspectivă.

Apostolii au fost chemați sau aduși în câteva rânduri înaintea împăratului, autoritatea politică supremă în stat, și a marelui preot, autoritatea religioasă supremă, ca să dea seamă de credința lor și de predicarea lui Hristos mulțimilor. Împăratul se temea ca nu cumva, în acest fel, să-i fie subminate puterea și autoritatea. De asemenea, au fost duși și înaintea autorităților religioase ale vremii (Sinedriului). Au fost bătuți și amenințați cu moartea. Însă TOTDEAUNA au știut ce să răspundă, pentru că Domnul Isus îi înștiințase mai dinainte, spunându-le: Din pricina Mea, veţi fi duşi înaintea dregătorilor şi înaintea împăraţilor, ca să slujiţi ca mărturie înaintea lor şi înaintea Neamurilor. Dar, când vă vor da în mâna lor, să nu vă îngrijoraţi, gândindu-vă cum sau ce veţi spune; căci ce veţi avea de spus vă va fi dat chiar în ceasul acela; fiindcă nu voi veţi vorbi, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi în voi.” (Matei 10:18-20). Când Petru și Ioan au fost duși înaintea Sinedriului ca să dea socoteală pentru că „îndrăzniseră” să vindece un bolnav, cel dintâi i-a înfruntat în Numele Domnului Isus Hristos, spunându-le: Fiindcă suntem traşi astăzi la răspundere pentru o facere de bine făcută unui om bolnav şi suntem întrebaţi cum a fost vindecat, s-o ştiţi toţi şi s-o ştie tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfăţişează înaintea voastră pe deplin sănătos în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi. El este „Piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului.” (Faptele apostolilor 4:9-11). În felul acesta le-a predicat pe Isus, de care ei se lepădaseră și pe care Îl răstigniseră. Pentru că ei știau că acesta este adevărul (vezi versetul 16 din același capitol), dar pentru că se temeau ca vestea aceasta să nu cumva să se răspândească și ei să-și piardă autoritatea și câștigul, i-au amenințat și le-au poruncit să nu mai vorbească nimănui în Numele Domnului Isus. Petru, însă, le-a răspuns că lucrul acesta n-ar fi corect înaintea lui Dumnezeu, așa că și-au continuat lucrarea la care fuseseră chemați: aceea de vestire a Evangheliei. Preoții din ziua de azi, care reprezintă autoritatea religioasă în stat și care nu de puține ori au strânse legături cu autoritățile publice, fac același lucru: împiedică creștinii să le vestească Evanghelia oamenilor ca să nu-și piardă autoritatea și câștigurile, uneori substanțiale. Dar cum lucrarea lui Dumnezeu trebuie să meargă mai departe, personal m-am gândit să-l pun pe lista mea de rugăciune pe preotul din satul meu ca Dumnezeu să-i schimbe inima. Vă îndemn pe toți să faceți la fel pentru preoții pe care îi cunoașteți!

De asemenea, duși înaintea împăratului ucenicii au avut posibilitatea să-i vestească acestuia Evanghelia. Este binecunoscută cuvântarea lui Pavel ținută înaintea împăratului Agripa (vezi Faptele Apostolilor cap. 26), când acesta i-a povestit de-a fir a păr cum el așteaptă împlinirea promisiunii lui Dumnezeu (adică învierea morților), cum s-a întors el la Domnul Isus prin întâlnirea aceea „de gradul trei” de pe drumul Damascului, așadar când el a avut ocazia să-i vestească Evanghelia chiar împăratului. Acesta, însă, la tot ceea ce i-a mărturisit Pavel a dat un răspuns în doi peri: „Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creştin!” (Faptele apostolilor 26:28). La care Pavel, plin de Duhul Sfânt, i-a răspuns: „Fie curând, fie târziu”, a răspuns Pavel, „să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toţi cei ce mă ascultă astăzi să fiţi aşa cum sunt eu, afară de lanţurile acestea.” (Faptele apostolilor 26:29). Știm cu toții că Agripa a ales să nu asculte de îndemnul lui Pavel. Așadar nu este atribuția noastră să forțăm pe cineva să fie un adevărat creștin. Nu putem noi da mântuirea. Dar atribuția noastră este să vestim evanghelia oricărui om, cu orice risc, inclusiv autorității religioase și politice. FĂ AȘA ȘI VEI FI BINECUVÂNTAT!

AMIN!