FUMATUL (19)

Reeditare din data de 21 iulie 2012

8) AI VREA SĂ SCAPI DE FUMAT?

8.1) „Eliberarea” prin propria voință

Mulți oameni care fumează își dau seama că sunt robii unui viciu și ar vrea să scape de el. Din nefericire, ei nu înțeleg lucrurile în sens spiritual. Ei își închipuie că fumatul este pur și simplu un obicei de care te poți despărți, „dacă ai suficientă voință”, spun ei. Este adevărat că unii oameni s-au lăsat de fumat prin propria lor voință. Și eu cred că este posibil, căci Dumnezeu îi dă dreptul omului să-și aleagă drumul pe care vrea să meargă. Însă acești oameni sunt foarte puțini. De ce? Pentru că atunci când atrage pe un om în acest viciu, Diavolul îi atacă și voința. De asemenea, în om s-au format niște reflexe artificiale, foarte greu de anulat și pe care voința slăbită a fumătorului nu le mai poate controla.

Putem să înțelegem cum se formează aceste reflexe artificiale extrem de puternice dacă ne vom gândi la mecanismele delicate și complexe care

NEURON

asigură transmiterea semnalelor nervoase de la o celulă la alta în interiorul creierului. Neuronii au la capete ramificații care se termină cu niște umflături minuscule (seamănă cu niște ciupercuțe) și prin care ei se cuplează electric cu neuronii din apropierea lor. Numai că terminațiile (ciupercuțele) nu se ating cu cele ale celulelor învecinate. Ele sunt așezate foarte aproape unele de altele, iar transmiterea semnalului nervos de la o terminație la alta se face prin intermediul unor substanțe chimice secretate de ele, substanțe care se numesc mediatori. În timpul funcționării celulei (transmiterii semnalelor), aceste substanțe se consumă, fiind necesar să fie mereu înlocuite. Când celula nervoasă este odihnită, terminațiile ei secretă mediatorii în mare cantitate, așa că transmiterea semnalelor se face cu ușurință, sistemul nervos funcționează eficient și omul are senzația de bună dispoziție și de poftă de muncă. În schimb, când celulele nervoase sunt obosite secreția mediatorilor se micșorează, semnalele nervoase se transmit cu dificultate și apare senzația de oboseală și nevoie de somn. În timpul somnului capacitatea naturală de secreție a mediatorilor se reface. Mecanismul acesta al secreției de mediatori protejează, așadar, celula nervoasă împotriva solicitărilor excesive, asigurându-i perioadele de odihnă atât de necesare. Să vedem acum ce perturbație produce fumatul în acest mecanism atât de inteligent lăsat de Dumnezeu. Din nefericire, nicotina conținută în tutun și introdusă în organism prin fumat poate înlocui, în oarecare măsură, funcția mediatorilor, adică a substanțelor chimice naturale care asigurau transmiterea semnalelor nervoase de la o celulă nervoasă la alta. (Același efect îl au și cofeina conținută în cafea și mai ales unele droguri, care produc adevărate „scurtcircuite” în interiorul sistemului nervos al omului.)

Revenind la efectul nicotinei, vom înțelege acum de unde vine senzația de oarecare „înviorare”, de „recăpătare” a puterii de muncă pe care o simte fumătorul atunci când fumează. Nicotina pătrunsă în organism a preluat funcția mediatorilor, mediatori pe care sistemul său nervos obosit refuză să-i mai producă.

Însă cu ce preț a fost obținută această senzație de „reînviorare”? Ea nu este ceva real, ea a fost obținută în mod artificial. În loc ca sistemul nervos să fie lăsat să se odihnească, el este silit să funcționeze în continuare prin mijloace artificiale. Este ca și cum un căruțaș neomenos, în loc să-și lase caii obosiți să se bucure de binemeritata odihnă, îi tot lovește cu biciul fără milă, obligându-i să meargă mai departe. Tot așa își „biciuiește” și fumătorul sistemul său nervos obosit, obligându-l să funcționeze în continuare. Rezultatul va fi că după un timp, din cauza suprasolicitării, tot mai multe celule nervoase vor muri. Este știut că celula nervoasă este singurul tip de celulă din corp care nu se înmulțește, așa că o celulă nervoasă moartă nu se mai reface, fiind necesar să fie înlocuită cu alta. Așadar, fumatul conduce la degradarea treptată și scăderea continuă a performanțelor intelectuale ale fumătorului.

Dar efectul cel mai nefericit este altul. În foarte scurt timp, din cauza aportului de nicotină din exterior, secreția naturală de mediatori se reduce foarte mult. (Sistemul nervos se „lenevește” și așteaptă acum să fie alimentat merei din afară cu substanțe care să îndeplinească rolul mediatorilor.) Nici chiar odihna nu mai ajută la nimic. Rezultatul va fi că omul se va simți obosit chiar și după ce a dormit și va fi din nou tentat să-și aprindă din nou și din nou altă țigară pentru a-și înviora sistemul său nervos, a cărui funcționare naturală a fost grav perturbată.

Cu centrul voinței răvășit de forțele întunericului și având pe deasupra și niște reflexe formate de ani de zile de când fumezi, este extrem de greu, aproape imposibil, să te lași singur de fumat. De aceea imensa majoritate a fumătorilor nu pot să se lase de fumat și – ca niște robi ce sunt – trebuie să fumeze mai departe mai mult și tot mai mult, până la distrugerea lor definitivă. Totuși, este clar că dacă un fumător vrea să-și scape sufletul și să nu meargă în iad după ce va muri, el trebuie să facă ceva în această viață ca să scape de fumat. Ce este de făcut? Răspunsul la această întrebare poate fi găsit în Biblie.

Surse imagini: pozehaioase.ro, wikipedia.ro

FUMATUL (16)

Reeditare din data de 13 iulie 2012

7.7) Fumătorul este un „fiu risipitor”

„El (Isus) a mai zis: „Un om avea doi fii. Cel mai tânăr din ei a zis tatălui său: „Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine.” Şi tatăl le-a împărţit averea. Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul şi a plecat într-o ţară depărtată, unde şi-a risipit averea ducând o viaţă destrăbălată. După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă. Atunci s-a dus şi s-a lipit de unul din locuitorii ţării aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i păzească porcii. Mult ar fi dorit el să se sature cu roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nu i le dădea nimeni. Şi-a venit în fire şi a zis: „Câţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor de foame aici! Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi zice: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.” Şi s-a sculat şi a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat mult. Fiul i-a zis: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.” Dar tatăl a zis robilor săi: „Aduceţi repede haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare. Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l. Să mâncăm şi să ne înveselim; căci acest fiu al meu era mort, şi a înviat; era pierdut, şi a fost găsit.” Şi au început să se înveselească.”  (Luca 15:11-24)

În „Pilda fiului risipitor” din Evanghelia după Luca (capitolul 15), Domnul Isus ne spune că fiul cel mai mic, după ce și-a cerut de la tatăl său partea de avere, s-a dus și a risipit-o în destrăbălări, într-o țară depărtată, așa că până la urmă a ajuns să pască porcii. Dar oare la ce se referă „partea de avere” pe care a risipit-o el? Ce este „partea de avere” pe care o dă Dumnezeu fiecărui om și pe care atâția o risipesc?

CANCER PULMONAR

„Partea de avere” este tot ceea ce îi dă Dumnezeu omului prin naștere. Dumnezeu ți-a dat un trup, ți-a dat mâini și picioare, ți-a dat ochi ca să vezi, plămâni ca să respiri, ți-a dat atâtea daruri prețioase. Cât costă un ochi? Dar o mână, dar un picior, dar inima? Vedeți, sunt daruri scumpe, cărora nici nu li se poate pune vreun preț! Cât costă cei doi plămâni? Nu li se poate spune prețul. Dumnezeu i-a dat și fumătorului doi plămâni, iar el îi murdărește și îi distruge în fiecare zi cu fum de țigară. Nu este asta risipă? Desigur că este o mare risipă! Și vine și ziua când averea dată de Dumnezeu începe să se termine. Plămânul nu este din oțel inoxidabil, [ca] să nu se distrugă! Vine și ziua când constați că ai bronșită cronică sau astm bronșic sau poate chiar cancer pulmonar și atunci trebuie să dai ochii cu moartea.

Rob la porci. Dar nu numai atât. Domnul Isus ne spune că, după ce și-a risipit partea de avere cu mare ușurătate, fiul risipitor s-a dus și – de nevoie – s-a angajat ca argat la un proprietar bogat de prin locurile acelea, care l-a trimis cu porcii la păscut și care îl ținea și flămând.

Stăpânul acesta crud și nemilos din pildă îl reprezintă pe Diavolul. Dacă ai început să mergi pe calea fumatului, vei constata, într-un timp destul de scurt, că ai ajuns și tu rob la stăpânul acesta și de-acum înainte te va pune să-i paști porcii. Constați că țigara a pus stăpânire pe tine și de-acum te-a înrobit, ești sclavul ei, de fapt ai ajuns sclavul Diavolului.

De-acum încolo va trebui să cheltuiești mereu din banii tăi pentru țigări. Și când nu vei avea bani, va trebui să te împrumuți. Asta pentru că ai devenit rob, iar acum Diavolul, stăpânul tău, te trimite zilnic să-i paști porcii pe câmpiile murdare ale păcatului. Și robia ta va deveni din ce în ce mai grea. Stăpânul tău nemilos îți va mări mereu „norma”. Va trebui să mărești treptat doza zilnică de țigări fumate. Ba încă el te va scula și din somn chiar și noaptea și te va trimite cu porcii lui la păscut. Va trebui să fumezi din ce în ca mai mult, și ziua și noaptea, și să cheltuiești din ce în ce mai mulți bani pe țigări. Unii au ajuns să fumeze două sau chiar trei pachete de țigări pe zi! Va trebui să faci lucruri din ce în ce mai urâte și mai respingătoare, așa încât, până la urmă, chiar ție însuți îți va fi scârbă că le faci, dar nu vei avea cum să scapi, va trebui să le faci, pentru că acum nu mai ești liber cum erai odată, ești rob! Eu (autorul – fratele pastor Viorel Ungureanu, aici și peste tot în articolele despre fumat – n.n.) am văzut de nenumărate ori oameni în jurul meu zbătându-se în această amară și grea robie.

Cunosc pe un om în vârstă, fumător, care a fumat toată viața lui și care acum, la bătrânețe, își dă toată pensia pentru țigări, iar de mâncat mănâncă din pensia soției lui. Când el primește pensia, o consumă toată într-o singură zi, plătind datoriile făcute luna trecută. Apoi, în luna următoare, face alte datorii, deoarece trebuie mereu să fumeze.

Îmi amintesc că, uneori, când stăteam de vorbă cu vreun călător în tren și îi spuneam ceva din Biblie, mi se întâmpla următorul lucru: dacă cel cu care vorbeam era fumător, îl vedeam cum, la un moment dat, se ridica brusc în picioare și îmi spunea: „Vă rog să mă scuzați, dar trebuie să ies afară pe culoar, să fumez o țigară.” Și ieșea și se ducea să fumeze. Mi s-a întâmplat asta chiar și când vorbeam cu oamenii despre pilda fiului risipitor și despre stăpânul care îi trimite cu porcii la păscut, pe cei care au ajuns robii lui. Și când oamenii cu care stăteam de vorbă se ridicau și se duceau să fumeze, mă gândeam că acest stăpân i-a spus și omului acestuia chiar acum: „Ce stai și-l asculți pe ăsta cu Evanghelia? Ție nu-ți trebuie Evanghelie! Treci la păscut porcii!” Și bietul rob se ducea să execute ordinul.

Pe baza celor spuse în această pildă, înțelegem că toți oamenii care fumează sunt „fii risipitori” și „robi ai păcatului”, care au ajuns să pască porcii Diavolului. Consecința directă a acestei situații tragice este că dacă oamenii care au ajuns în această stare nu fac nimic [ca] să scape din această robie, când vor muri ei nu vor fi primiți în Împărăția Cerurilor, ci vor fi trimiși în iad.

EFECTELE FUMATULUI!!! FIȚI FOARTE ATENȚI, MAI ALES DACĂ ȘTIȚI ENGLEZĂ! EU AM RĂMAS MUT DE UIMIRE!

 

Sursele imaginilor: resurse pentru CATEHEZĂ.ro, PozeMedicale.org

(Va urma.)

FUMATUL (18)

Reeditare din data de 15 iulie 2012

7.8) Robii păcatului nu vor fi primiți în Împărăția Cerurilor

Situația în care un om a ajuns să cadă în robie spirituală, să fie un rob al păcatului, în consecință un rob al Diavolului, este tragică prin ea însăși. Viața acelui om este un chin. Dar aspectul cel mai periculos este că o asemenea robie poate avea consecințe eterne. Dacă omul nu se luptă, dacă nu se zbate să scape din această robie spirituală, după moarte el nu va mai fi primit în Împărăția Cerurilor.

LA CE BUN TOATE ASTEA DACĂ, ATUNCI CÂND MORI, NU EȘTI ÎMPĂCAT CU DUMNEZEU ȘI AI PIERDUT ÎMPĂRĂȚIA CERURILOR?

Concepția populară potrivit căreia la înmormântare preotul îl „dezleagă” de păcatele lui pe moș Costică, cel care a murit în șanț cu țigara în gură și sticla de băutură în buzunar, și îl mută în „loc luminat, loc cu verdeață, de unde toată durerea, întristarea și lăcrimarea au fugit” este numai o dorință pioasă a celor care au rămas pe pământ, dar, din nefericire, nu are nicio bază biblică.

Iată ce a spus Domnul Isus despre cei care trăiesc în robie păcatului:

„Oricine trăiește în păcat, este rob al păcatului. Și robul nu rămâne pururea în casă, fiul însă rămâne pururea. Deci, dacă Fiul vă face liberi, veți fi cu adevărat liberi.” (Ioan 8: 34-36)

Să vedem mai îndeaproape ce înseamnă aceste cuvinte:

A. În primul rând, aici se spune încă o dată că practicarea unui păcat te duce la robie spirituală („oricine trăiește în păcat este rob al păcatului”). Pe vremea când Domnul Isus spunea aceste cuvinte, lumea se afla în orânduirea sclavagistă, pretutindeni erau o mulțime de sclavi, așa că oamenii știau prea bine ce înseamnă un sclav, un rob. Sclavul trebuia să execute ceea ce poruncea stăpânul lui. Dacă trăiești în păcat, ajungi sclav al Diavolului și va trebui să execuți ordinele Diavolului. Fumezi? Înseamnă că ești rob al acestui păcat și – în consecință – rob al Diavolului.

B. Un al doilea lucru pe care îl spune Domnul Isus aici este că: „robul nu rămâne pururea în casă, fiul însă rămâne pururea.”

Dumnezeu are o Împărăție în cer. Această Împărăție este denumită uneori de către Domnul Isus „casa Tatălui Meu”. De exemplu, El spune: „În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri. Dacă n-ar fi așa, v-aș fi spus. Eu mă duc să vă pregătesc un loc și după ce vă voi pregăti un loc Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu să fiți și voi.” (Evanghelia după Ioan 14: 2, 3)

Așadar, Domnul Isus Se va întoarce, îi va lua pe credincioșii Lui, îi va duce în cer, în „casa Tatălui” din cer, adică în Împărăția lui Dumnezeu. Dar pe cine îi va lua Domnul Isus și îi va duce acolo? Pe robii păcatului, pe cei ce zac în robia Diavolului? Desigur că nu! El îi va lua pe cei care au fost eliberați din robia păcatului și au devenit fii ai lui Dumnezeu. Să observăm că în textul biblic care a fost citat, cuvântul „fiul” este scris cu literă mică, pentru că aici este vorba de orice om care a fost eliberat de robia păcatului și a devenit definitiv un fiu al lui Dumnezeu, un copil al lui Dumnezeu.

Cei ce au fost biruiți de viciul demonic al fumatului nu mai sunt oameni liberi, ci robi ai păcatului și – în consecință – robi ai Diavolului. Dacă ei nu se vor strădui din toate puterile, dacă nu-L vor ruga pe Domnul Isus să-i scape de această robie cât timp mai sunt în viață, după moarte nu vor mai fi primiți în Raiul lui Dumnezeu, ci vor merge în focul cel veșnic al iadului.

În cer nu se ajunge cu țigara aprinsă în mână și în Raiul lui Dumnezeu nu se fumează. Nu te înșela singur! Spune, ai îndrăzni tu să te înfățișezi înaintea lui Dumnezeu sau a Domnului Isus Hristos cu țigara aprinsă în mână? Nu? De ce, dacă fumatul nu este ceva atât de rău?

Însă fiecare om știe că fumatul este ceva rău și urât, știe că este un mare păcat înaintea lui Dumnezeu. Numai că oamenii nu vor să recunoască asta.  Iar alții care recunosc ar vrea, sărmanii, să scape de fumat, dar nu mai pot, pentru că au fost fii risipitori și, între timp, au ajuns robi ai Diavolului. Care, de-acum înainte, îi trimite în fiecare zi cu porcii lui la păscut. Fumatul este un obicei păcătos, o poftă inspirată de Diavolul. Prin fumat, omul se distruge pe el însuși și, în același timp, își atrage asupra lui pedeapsa lui Dumnezeu.

În data de 29 iunie 1973, cetățeanul B.G. din județul Satu Mare (Gavril Bărnuțiu – n.n., vezi video mai jos), a avut o stare de moarte clinică. El a fost declarat mort de către medicii spitalului din Șimleul Silvaniei, unde fusese dus de către membrii familiei sale, și – deoarece medicii constataseră că a murit – a fost depus la morgă. Dar la câteva ore a revenit la viață, în morga spitalului. După această experiență cu totul neobișnuită, el a povestit în repetate rânduri ceea ce a văzut „pe lumea cealaltă”. Vorbind despre iad și despre ceea ce văzuse acolo, B.G. a declarat că toți aceia care aici, în această viață, fumează, prin jarul țigării aprinse pe care o țin în mână Îi arată lui Dumnezeu că ei sunt de acord ca după această viață să fie trimiș în iad. Așadar, când omul ține în mână țigara aprinsă, el Îi arată lui Dumnezeu că și-a ales focul iadului și că vrea să meargă acolo.

Se povestește că în secolul 16 un nobil englez numit Raleygh a făcut o călătorie în Lumea Nouă și – printre alte lucruri pe care și le-a adus de acolo – și-a adus și o pipă, împreună cu o ladă mare, plină cu frunze de tutun. După ce s-a întors acasă, se retrăgea, din când în când, într-o anumită cameră a castelului său și fuma acolo. Dar s-a întâmplat că într-o zi servitorul lui a intrat pe neașteptate în camera aceea și l-a văzut pe stăpânul său fumând. Numai că servitorul acela nu mai văzuse niciodată până atunci un om fumând. De aceea, s-a speriat foarte tare ș

Tot așa putem să înțelegem că oamenii care fumează au luat foc și sunt deja cuprinși de flăcările iadului. Numai că ei, sărmanii, deocamdată nu-și dau seama de asta. Să facă Domnul ca citirea acestor pagini (articole – n.n.) să fie ca o găleată rece de apă turnată peste conștiințele lor, care să-i trezească și să-i ajute să scape de flăcările iadului, care deja i-au învăluit! Amin!i, fără să mai zică o vorbă, a ieșit repede și s-a întors cu o găleată plină cu apă pe care i-a aruncat-o stăpânului drept în față. De ce? Când a intrat el prima oară în cameră și a văzut că stăpânului său îi ieșea fum pe nas, a crezut că stăpânul a luat foc și s-a dus și a adus apă ca să-l stingă.

Sursa imaginilor: vipdeva (www.vipdeva.ro)

(Va urma.)

FUMATUL (14)

Reeditare din data de 16 octombrie 2011

7.5: „Tămâia Diavolului”

În popor se mai spune că tutunul este „tămâia Diavolului”. Nu trebuie să se supere nimeni că am spus aceste cuvinte, căci nu am inventat eu această expresie, așa spune poporul. În vechime se ardea tămâie în timpul ceremoniilor de la Templul din Ierusalim, spre slava lui Dumnezeu. Dar astăzi, când tu fumezi, spre slava cui crezi că se înalță norii de fum care ies din țigara ta aprinsă? Spre slava lui Dumnezeu? Nicidecum! Tu trebuie să fii cinstit cu tine însuți și să recunoști că atunci când tu fumezi, fumezi spre slava Diavolului, nu a lui Dumnezeu!

Ruinele Templului lui Solomon

Mai este ceva. În Noul Testament nu mai există un Templu făcut de mâini omenești, unde oamenii să se ducă să ardă tămâie în cinstea lui Dumnezeu, dar ni se spune că trupul fiecărui creștin trebuie să fie un Templu al Duhului Sfânt.

„Nu știți că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuiește în voi și pe care L-ați primit de la Dumnezeu?” (Epistola 1-a către Corinteni, 6: 19)

Cuvântul lui Dumnezeu spune că trupul unui creștin adevărat este un templu, în care locuiește Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Dar ne întrebăm: cum ar putea să locuiască Duhul Sfânt într-un trup invadat mereu de fum de țigară și otrăvit de valuri de nicotină? Dacă tu spui că ești creștin și totuși fumezi, crezi că mai locuiește Duhul Sfânt în tine? Ce templu mai poate fi acela? Crezi că mai stă Duhul Sfânt în trupul tău, să-L afumi tu în fiecare zi cu țigările tale? Cel mai elementar simț interior ne spune că Duhul Sfânt nu locuiește într-un trup în care se afumă mereu cu „tămâia Diavolului”!

Sursa imaginii: http://imagini.hartaisrael.ro/album-442/Templul_lui_Solomon.html

(Va urma.)

FUMATUL (ARTICOL COMPLET)

Reeditare din data de 18 august 2012