EvangheBlog – Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)


122 comentarii

RECOMANDARE DE CARTE – „Răscumpărarea memoriei – Cultul Penticostal în perioada comunistă”, de Vasilică Croitor


Reeditare din data de 6 septembrie 2011

Încep prin a spune că de mai bine de nouă ani fac parte din rândurile penticostalilor și sunt onorat de lucrul acesta. Mai onorat sunt, însă, de faptul că fac parte din poporul lui Dumnezeu prin onoarea pe care El mi-a făcut-o prin jertfa Domnului Isus. Domnul să binecuvânteze pe toți copiii Săi!

Am citit câteva lucruri din istoria penticostalilor români, poate nu atât de multe, dar suficiente – cred eu – cât să-mi fac o idee despre suferințele prin care au trecut și trec aceștia. Sunt absolut de acord că toate cultele neoprotestante au trecut, la un moment dat, prin niște furci caudine, în mod special în vremea comuniștilor, dar se pare că penticostalii au fost foarte afectați de această perioadă neagră a umanității. Durerile au început încă din perioada monarhiei, mai precis din timpul Regelui Carol al II-lea, perioadă extrem de tulbure pentru creștinii neoprotestanți. Vremurile au fost de așa natură încât botezurile noutestamentale ale celor care decideau să părăsească Biserica Ortodoxă se oficiau noaptea sau în locuri pustii, frații se adunau pe ascuns în case de rugăciune, în fine, opresiunea, condusă și coordonată de cele mai multe ori de preoți, era dusă uneori la extrem. Cu toate acestea BISERICA LUI HRISTOS CREȘTEA! De multe ori am făcut în mintea mea comparația între acele vremuri și cele actuale, când libertatea este deplină, dar când numărul creștinilor este într-o continuă scădere.

Ceea ce nu cunoșteam, însă, erau aspectele legate de viața Bisericii Penticostale în vremea comunismului, dar mulțumesc lui Dumnezeu că a pus pe inimă unui frate să-mi trimită cartea „RĂSCUMPĂRAREA MEMORIEI – Cultul Penticostal în perioada comunistă”, de Vasile Croitor, prin intermediul căreia am putut afla câteva aspecte semnificative referitoare la o perioadă extrem de agitată din istoria recentă.

Niciodată nu mi-am putut imagina că în rândul creștinilor pot exista și Iude. Niciodată până acum! Frați care vorbeau de la amvon despre dragoste, dar care pe la spate își trădau frații! Oameni care vorbeau despre împăcarea cu Dumnezeu, dar care se „împăcau” cu Securitatea ceaușistă pentru un pumn de arginți! Cum poți spune că ești creștin și să vinzi pe frații tăi? Cum poți să dai îmbrățișări frățești celor despre care ai dat note informative la Securitate? CUM???

Totuși, imaginea penticostalilor a fost oarecum spălată de opoziția dusă uneori până la sacrificiul suprem al unor adevărați creștini, cărora nu le-a păsat de viața lor și care au aplicat, cu succes, aș spune, în viața lor versetul: „Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig.” (Filipeni 1: 21). Frați pentru care dragostea însemna DRAGOSTE, părtășia însemna PĂRTĂȘIE și închinarea însemna ÎNCHINARE! Unul dintre ei a fost Vasile Motrescu, care, deși a fost ucis mișelește prin execuție de către autoritățile comuniste, a apucat să se împace cu Dumnezeu și să încheie legământ cu El în apa botezului. Un opozant fervent al bolșevicilor încă din anul 1944, după ce și-a întemeiat o familie și a fost tată a doi copii, a trebuit să fugă în munți pentru a se ascunde de Securitatea care era pe urmele sale. În mod special după ce s-a pocăit, Securitatea a avut un dublu motiv pentru a-l prinde: opoziția sa împotriva comuniștilor, dar și credința la care aderase, cea penticostală. A fost ucis în 1958, la vârsta de numai 38 de ani (vârsta pe care o am eu acum)!

Alte exemple de frați, eroi ai penticostalismului: Constantin Caraman, arestat pentru credința sa și pentru răspândirea de Biblii și de literatură creștină (sau „mistică”, așa cum spuneau comuniștii), Vasile și Victor Răscol, familia Șfichi din Gălănești – Suceava, Crăciun Nicolae, Vasile Rusu, Sandu Alexandru, Ioan Mihalaș, dar și regretatul Richard Wurmbrand, care, deși nu făcea parte din rândurile penticostalilor, de foarte multe ori a mijlocit trimiterea de Biblii și de ajutoare din afară, sau Ilie Popa, urmărit de Securitate încă de pe vremea când era student sau renumitul pastor baptist Iosif Țon, care, deși a colaborat într-o anumită perioadă a vieții sale cu Securitatea, totuși colaborarea sa nu a fost foarte concludentă. Se știe, dealtfel, că după revoluție a recunoscut această colaborare și s-a pocăit în mod public de ea. Au mai fost și alte exemple de creștini penticostali care au fost nevoiți să colaboreze cu Securitatea, dar neavând deloc tragere de inimă în acest sens și, deci, nefiind „remunerați”, spre deosebire, așa cum spuneam, de alții, în cazul cărora „remunerarea” putea ajunge la câteva sute de lei.

Iată doar câteva aspecte, semnificative, dealtfel, prezentate și dezbătute cu mult profesionalism de către fratele Vasilică Croitor. Cartea este o veritabilă lucrare istorică, foarte bine documentată, care denotă multă muncă din partea fratelui nostru. Aș putea spune că este o istorie la scară redusă a penticostalismului românesc în vremea comunismului. Închei cu spusele fratelui păstor Lazăr Gog, un om pe care, personal, îl apreciez extrem de mult: „Timpul denigratorilor de a se transforma în giganți ai integrității este foarte scurt de aici înainte. Exemplul lui Vasilică Croitor va fi urmat de alți oameni de a cunoaște adevărul, de aceea cei ce se cred tari și eroi, numai pentru că nu se știe adevărul despre ei, vor fi aduși, poate, curând cu picioarele pe pământ.” DOAMNE, AJUTĂ!

Anunțuri