EvangheBlog – Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)


Scrie un comentariu

SUBIECTUL ZILEI – 04 iulie 2015. ÎMPOTRIVA ISLAMULUI, NU A MUSULMANILOR!


Zilele trecute am citit într-o publicație online că în București se va construi cea mai mare moschee musulmană din Europa. Planul deja este făcut, iar aprobările necesare deja au fost obținute. Urmează doar să fie începută construcția. Marea mea mirare este de ce a fost aleasă tocmai România, o țară cu o populație creștină covârșitoare (cel puțin la nivel declarativ) față de procentul de 0,3% populație musulmană (https://ro.wikipedia.org/wiki/Religia_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia)! Ce se urmărește, de fapt? Aștept părerile dumneavoastră!


Scrie un comentariu

Papa Francisc îi îndeamnă pe liderii G20 să exercite presiuni asupra susținătorilor jihadistilor


Papa Francisc a îndemnat marţi, într-o scrisoare adresată Australiei, gazda următorului summit G20, la exercitare de presiuni asupra susţinătorilor jihadiştilor din Orientul Mijlociu, dar şi la luptă împotriva unui sistem economic de excludere care favorizează recrutarea de terorişti, relatează AFP.

“Lumea întreagă aşteaptă de la G20 un acord tot mai larg care ar putea conduce, prin intermediul sistemului legal al Naţiunilor Unite, la încetarea definitivă a agresiunii injuste împotriva unor diferite grupări religioase şi etnice din Orientul Mijlociu”, scrie papa în această misivă adresată premierului australian Tony Abbott, gazda summitului care va avea loc la Brisbane pe 15 şi 16 noiembrie.

Referindu-se la creşterea influenţei organizaţiei Stat Islamic în Siria şi în Irak, papa argentinian apreciază că “soluţia nu poate fi exclusiv de natură militară” şi subliniază că trebuie, înainte de toate, de pus capăt sprijinului pe care grupările teroriste îl primesc pe cale “politică” sau prin intermediul “comerţului ilegal cu petrol şi livrărilor de arme şi tehnologii”.

În scrisoare, Papa le cere participanţilor la summitul G20 să nu se limiteze la “declaraţii de principiu” şi le reaminteşte, totodată, că excluderea economică şi socială, în principal şomajul în rândul tinerilor, favorizează “activitatea infracţională şi chiar recrutarea de terorişti”.

În plus, Suveranul Pontif denunţă “forme de agresiune mai puţin evidente dar, la rândul lor, reale şi grave”, menţionând, în special, “abuzurile sistemului financiar”.

Este pentru a doua oară când papa Francisc trimite o scrisoare înainte de deschiderea unui summit G20. Înainte de deschiderea summitului de la Sankt Petersburg, care a avut loc în septembrie 2013, el i-a scris preşedintelui rus Vladimir Putin pentru a invita statele membre G20 să “abandoneze căutarea inutilă a unei soluţii militare” la conflictul din Siria.

Sursa: Mediafax

Citeşte mai mult pe http://www.stiricrestine.ro Papa Francisc îi îndeamnă pe liderii G20 să exercite presiuni asupra susținătorilor jihadistilor
SURSA: http://www.stiricrestine.ro/2014/11/13/papa-francisc-ii-indeamna-pe-liderii-g20-sa-exercite-presiuni-asupra-sustinatorilor-jihadistilor/?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed%3A+StiriCrestine+%28STIRI+CRESTINE%29


Un comentariu

TALMEȘ-BALMEȘ CU AROMĂ DE ISLAM ȘI CREȘTINISM


guantanamo1Sa ne imaginam ca te-ai fi nascut in Afganistan si ai fi fost crescut intr-o familie de musulmani. Oare cum ai privi lumea din jurul tau ? Crestinismul ? Puterile imperialiste, care in numele democratiei omoara si subjuga natiunile slabe, pentru propriile interese? Oare cum ar fi Dumnezeu pentru tine?

Islamul – una dintre cele trei mari religiii monoteiste – cunoaste o ascensiune semnificativa, iar lucrul acesta ne ingrijoreaza pe noi, pe crestini. Ne este teama de ei si drep urmare nu vrem sa-i cunoastem, sa-i intelegem, sa patrundem in lumea lor interioara si sa-i iubim, asa cum ii iubeste Dumnezeu. Am ales, din pacate, calea usoara. Ii dam pe mana diavolului cu tot cu religia lor blestemata, iar pe cei care vor sa-i imbratiseze si sa-i intelega ii bagam in cazanul cu smoala pregatit pentru liberali si ecumenisti, cazan incalzit de sapte ori. Focul conservatorismului evanghelic arde puternic in maruntaiele celor lipsiti de mila, de intelegere, de maturitate si de viziune.

Nu-i putem evangheliza pe musulmani daca nu ii intelegem si daca nu ii iubim !!!

Intrebarea daca Allah este acelasi Dumnezeu cu Dumnezeul crestinilor este o intrebarea nepotrivita si fara rost. De ce ? Pentru ca indiferent de modul in care il intelegem pe Dumnezeu, nimeni nu poate fi mantuit decat prin Isus Hristos. O intelegere corecta a lui Dumnezeu nu te mantuieste ! Etimologic, Allah este foarte apropiat de Elohim, Dumnezeul evreilor. Arabii au aceiasi origine pe care o au si evreii. Din Avraam se trag arabii, prin Ismail si de aceea putem presupune ca reminiscente ale educatiei religioase pe care Avraam a dat-o fiului sau Ismail s-au transmis ulterior si in Islam. Allah este mult mai aproape de modul in care inteleg evreii notiunea de Dumnezeu, pentru ca primul cuvant care ii vine in minte unui musulman cand se gandeste la Dumnezeu este «putere ». Nu ne putem astepta ca musulmanii sa aiba aceeasi intelegere pe care o avem noi crestinii despre Dumnezeu. La fel de bine ne-am putea intreba daca Dumnezeul evreilor este acelasi cu Dumnezeul crestinilor. Din punctul nostru de vedere, da, dar din punctul evreilor de vedere in niciun caz. Pentru evrei noi suntem idolatri, din moment ce recunoastem trei persoane ca fiind Dumnezeu : Tatal, Fiul si Duhul Sfant.

Ca sa-L cunosti pe Dumnezeu ai nevoie de revelatie. Niciun musulman, niciun evreu si niciun crestin nu-l vor putea cunoaste pe Dumnezeul Adevarat decat prin revelatie. Modul in care ne raportam noi la musulmanii care sunt in intunericul revelatiei nu inlesneste sub nicio forma revelatia, ci, dimpotriva, le intareste si mai mult convingerea ca Dumnezeul lor este adevaratul Dumnezeu. Si pentru musulmani, Allah este adevaratul Dumnezeu, tot asa cum pentru evrei, Iehova este adevaratul Dumnezeu. Care-i misiunea noastra ? Sa facem revelatia posibila si pentru ei !

O mare greseala pe care o facem cand vorbim despre Islam este sa-i consideram pe toti musulmanii extremisti si teroristi. Aici se vede « lucratura » americanilor fundamentalisti, care, intre noi fie vorba, nu sunt cu nimic mai buni decat fundamentalistii musulmani. Este suficient sa cititi cateva informatii despre Guantanamo ca sa va convingeti ca natura umana decazuta este in stare de atrocitati infioratoare. Dracul nu-i mai bland si mai putin negru in lumea crestina, stati linistiti !

Un prieten de-al meu a postat recent pe facebook o poza cu un pastor crestin ars pe fata de catre musulmani si singura lui explicatie a fost « …islam ! » E ca si cum am lua un frate care a fost batut cu crucea-n gura de catre preotii ortodocsi si am scrie in dreptul pozei « …crestinism ! » Sa mai vorbim de cruciade, de vanatoarea de vrajitoare, de razboaiele lui Luther si de alte atrocitati facute in numele credintei ? Nu poti avea pretentii ca cineva sa implineasca regula de aur daca nu are parte de revelatia divina, mai ales daca este musulman.

Cei mai multi musulmani sunt oameni simpli, ca si tine. Unii dintre ei sunt indoctrinati de mici sa accepte o forma radicala de extremism religios si sa creada ceea ce le spun liderii religiosi. Dar multi dintre ei il cauta sincer pe Dumnezeu, chiar daca sunt pe o cale gresita. Nu este de mirare ca uneori Dumnezeu raspunde acestei cautari sincere si le vorbeste in mod supranatural. Sunt multi musulmani care se intorc la Dumnezeu prin vise de noapte si prin revelatii supranaturale. Dumnezeu ii cauta si pe unii ii gaseste. Noi nu-i putem cauta pentru ca am ajuns sa-i uram, sa-i respingem, sa nu-i imbratisam. Iar cand cineva gaseste o cale a reconcilierii si a imbratisarii raspundem cu aceleasi arme pe care le folosesc toti fundamentalistii. Daca nu ne-ar interzice Biblia sa ne razbunam, probabil ca am pune mai multe bombe decat toti musulmanii la un loc ! Asa ca inghitim in sec si il mancam cu blana cu tot pe Volf, care vrea sa-i imbratiseze.

Am asistat stupefiat la somatii publice, la declaratii facuta in numele comunitatii penticostale de catre cei neavizati, la noi acuzatii de liberalism, de incompetenta intelectuala si academica, de muscaturi aspre intre frati. Un adevarat talmes-balmes de gandire evanghelica. Tipic romanesc : vorbim despre ce nu intelegem si nu intelegem pentru ca nu iubim.

Daca te-ai fi nascut in Afganistan, intr-o familie de musulmani, oare l-ai putea cunoaste pe Dumnezeul meu uitandu-te la crestinii care pretind ca il slujesc?

 

SURSA: http://penticostalul.wordpress.com/2014/06/06/talmes-balmes-cu-aroma-de-islam-si-crestinism