EvangheBlog – Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)


Un comentariu

Biserica din casa ta


„5. Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos. ” (1 Petru 2:5)

„9. Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată; ” (1 Petru 2:9)

Subiectul de astăzi așteaptă de aproape un an de zile să fie scris, deoarece, cel puțin în opinia mea, un astfel de subiect este destul de delicat și nu poate fi abordat oricum. El ar trebui să facă parte din viața reală a individului, dar mai ales a celor care susținem sus și tare că suntem copii ai Domnului, răscumpărați prin sângele jertfei Domnului Isus Hristos.

Vă spun de la început că nu știu exact ce întindere va avea acest articol. Acest subiect despre care am spus că a așteptat aproape un an de zile este un subiect pe care l-am „rumegat” atât cât am putut de bine, la care am meditat îndelung și pe care l-am lăsat mai întâi la „dospit” în inima mea, apoi l-am pus la „copt” în „cuptorul” creierului meu, acolo unde am căutat să-i adaug puterea Cuvântului lui Dumnezeu. Nu-mi place să fac lucrurile pe fugă, cu atât mai mult când vine vorba despre subiecte delicate din Cuvântul Domnului. Încerc să tratez Cuvântul Domnului cu câtă seriozitate pot. De aceea am preferat să amân aproape un an scrierea acestui articol fie din lipsa timpului necesar, fie din lipsa inspirației. Dar cum inspirația divină vine de sus, acum, când am oarece timp, mă rog ca Domnul să pună în inima mea această inspirație ca nu cuvintele mele să fie la mijloc, ci ale Domnului. Dumnezeu să mă ajute la lucrul acesta!

Așadar, vorbim despre un fel de biserică, dar nu despre orice fel de biserică. În orice accepțiune, cuvântul „biserică” are două sensuri, ambele proprii, nu figurate. În cazul de față nu ne vom referi la biserică în accepțiunea de clădire destinată actelor de cult, de închinare sau liturgice, ci în accepțiunea de grup de persoane adunate în scopul închinării, al venerării lui Dumnezeu, după cum suntem învățați prin Cuvântul Domnului din Efeseni 5:19 și Coloseni 3:16. Nu ne interesează în mod deosebit clădirile zidite din cărămizi, ci acele clădiri zidite din sufletele oamenilor. Este o pierdere importantă atunci când o clădire de biserică dispare din diferite motive (incendiu, calamități etc.), dar este o pierdere incomensurabilă atunci când dispare biserica din inima ta și biserica din casa ta. O clădire de biserică poate fi refăcută, dar pagubele produse de îndepărtarea de Dumnezeu de cele mai multe ori lasă urme atât de adânci, încât nu se mai șterg niciodată.

Mă doare sufletul să văd că bisericile sunt din ce în ce mai goale, dar cel mai mult mă doare să văd că inimile oamenilor sunt din ce în ce mai goale. Se prea poate ca cele două aspecte să aibă legătură între ele. O inimă goală este o premisă serioasă pentru o clădire de biserică goală în viitorul apropiat. De ce sunt adunările goale? Pentru că inimile noastre sunt din ce în ce mai goale. Nu mai există Dumnezeu în inimile noastre. Suntem reci. Suntem goi. Suntem fazi (fără gust) înaintea Domnului, deși El a spus că noi trebuie să fim sare (Matei 5:13; Marcu 9:50; Luca 14:34).

Să trecem la subiect. În primul rând BISERICA DIN CASA TA TREBUIE SĂ AIBĂ ALTAR. Altarul este locul cel mai important într-o biserică. Acolo este SFÂNTA SFINTELOR. La fel trebuie să fie și în casa ta. Trebuie să existe un loc special de închinare. Un loc special de întâlnire cu Domnul în rugăciune, în mijlocul laudelor și în studiul Cuvântului. Un loc în care să te întâlnești zi de zi cu Domnul tău. Un loc pe care să nu-l ocolești și în care să simți legătura ta cu Dumnezeu. Un loc în care Duhul Domnului să-Și facă prezența la întâlnirea cu tine. Iar dacă ai acel loc special, să nu întârzii la întâlnirea cu Domnul tău! Ai un asemenea loc în casa ta? Dacă da, atunci ferice de tine! Dacă nu, atunci caută să-ți faci urgent un astfel de loc!

Apoi TREBUIE SĂ AI UN TIMP SPECIAL DE PĂRTĂȘIE CU DUMNEZEU.  Nu 5 minute, nu 10 minute, nu neapărat o oră, ci atât cât simți prezența Domnului. Dumnezeu nu este legat de timp, El este atemporal. Cunosc persoane care la glasul Domnului se trezesc în toiul nopții ca să stea de vorbă cu El. Dumnezeu vrea să stea de vorbă cu tine. Este dornic să facă acest lucru. Poate de multe ori tânjește să-ți vorbească. Ești și tu dispus să-L asculți și să-I vorbești? Ai un timp special de părtășie cu Dumnezeu? Dacă da, atunci ferice de tine! Dacă nu, atunci rezervă-ți urgent un astfel de timp!

Un alt „ingredient” necesar și important pentru biserica din casa ta este O INIMĂ DEDICATĂ LUI DUMNEZEU. Spiritual vorbind, inima este cel mai important organ al omului duhovnicesc. O inimă împărțită cu lumea nu este plăcută Domnului. De asemenea, o inimă bună nu înseamnă neapărat o inimă duhovnicească. El vrea ca inima noastră să fie dedicată 100% Lui. O inimă care să ardă de nerăbdare pentru a se întâlni cu Domnul ei. O inimă care să bată cu putere pentru Domnul și să-L simtă prin fiecare fibră a ei. O inimă care să simtă durerea împreună cu cel ce se află în durere și care să se bucure de fiecare dată când aproapele nostru se bucură. O inimă care să se întristeze după voia Domnului atunci când vede lucruri care nu sunt corecte înaintea lui Dumnezeu. O inimă puternică și luptătoare atunci când este cazul și o inimă care să verse lacrimi atunci când este cazul. O inimă duhovnicească ce arde ca o lumânare pe altarul lui Dumnezeu. Ai tu o asemenea inimă? Dacă da, atunci ferice de tine! Dacă nu, atunci roagă-te de urgență Domnului ca să-ți transforme inima!

Ultimul lucru care îmi trece prin minte atunci când mă gândesc la biserica din casa noastră, dar cu siguranță nu cel mai lipsit de importanță, ba chiar foarte important înaintea Domnului, este să ai O FAMILIE DEDICATĂ DOMNULUI ȘI RUGATIVĂ. Aici de multe ori sunt mari probleme. De ce? Pentru că Satanei nu-i place timpul de rugăciune. Deloc. Rugăciunea este arma cea mai puternică și mai eficace împotriva lui. Și când tu îți propui să ai un timp de rugăciune, tocmai atunci intervine Satana. „Poate ai altă treabă, de ce să-ți pierzi timpul rugându-te?”, îți șoptește el. „În loc să te rogi nu mai bine te duci la vecinul tău să-l ajuți la cutare lucru? Vezi că prietenul tău are nevoie de tine!” sau „Ce-ar fi să te odihnești un pic? Ești prea obosit!”. Și câte și mai câte motive numai să nu te rogi… Mai sunt și motivele de întristare atunci când familia ta nu se așează pe genunchi la rugăciune cu tine. Când nu ai o familie dedicată rugăciunii e greu, tare greu, iar greutatea asta trebuie s-o duci tu, copil al Domnului! E crucea ta, nu căuta să tai din ea! Roagă-te pentru ei ca Domnul să-i transforme și să-i facă oameni după voia Sa! Ai o astfel de familie? Ferice de tine! Nu o ai? Roagă-te!

Și acum, la sfârșit, nu uita un lucru: INDIFERENT CUM AR FI SITUAȚIA, EȘTI UN OM BINECUVÂNTAT. CAUTĂ SĂ NU PIERZI ACEASTĂ BINECUVÂNTARE ȘI DU-O CU TINE PÂNĂ LA SFÂRȘITUL ALERGĂRII TALE PE ACEST PĂMÂNT! DOMNUL SĂ FIE CU TINE ÎN TOT CEEA CE FACI DUPĂ VOIA SA! AMIN!


Scrie un comentariu

Nu toți sunt(em) vinovați!


 

Cu toții cunoaștem înfiorătorul caz al copilelor din Caracal, Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu ucise de către un individ care probabil are tulburări psihice grave sau frustrări numai de el știute, un individ care, la vârsta lui, le-ar fi putut fi bunic. Un caz cutremurător, un caz care care pe mine m-a marcat profund. Un caz care m-a făcut să mă întreb: „În ce țară trăim, domnule?”. Un caz care a dat peste cap un întreg sistem, murdar, necinstit, corupt. Cu siguranță aici ar trebui făcută o schimbare URGENTĂ. Ne mor copiii, uciși de psihopați feroce, iar noi… stăm cu mâinile-n sân! Ne sunt violați copiii de indivizi tocmai ieșiți din pușcărie, iar noi utilizăm implacabila formulă tâmpită „dacă va fi găsit vinovat”! Sunt tulburat, sunt înfuriat pe acest sistem nenorocit care nenorocește, până la urmă, viitorul țării, dar (n-am ce face!) trebuie, în același timp să fiu și cerebral. În ce sens? Voi explica în rândurile următoare.

Aproape de fiecare dată când se întâmplă o nenorocire de proporții, așa cum, din păcate, s-a întâmplat cu cele două copile din Caracal, este învinovățit un întreg sistem. Pe bună dreptate, spun eu. Totuși, să nu uităm că în fiecare sistem al statului român, oricât de corupt ar fi el, lucrează și oameni de toată onoarea și isprava, care depun toate eforturile pentru ca lucrurile să meargă bine. Când, însă, se întâmplă o astfel de nenorocire, acești oameni sunt blamați și suferă ocara oamenilor împreună cu cei ce chiar merită acest lucru, cei vinovați. Acum, spre exemplu, sunt oameni care blamează întregul sistem polițienesc din cauza incompetenților care au așteptat la poarta criminalului din Caracal, respectând un stupid ordin al procurorului. Nu, dragii mei, NU TOȚI POLIȚIȘTII SUNT VINOVAȚI! NU TOȚI POLIȚIȘTII SUNT CORUPȚI! NU TOȚI POLIȚIȘTII SUNT DE BLAMAT! NU TOȚI POLIȚIȘTII SUNT IDIOȚI! Cunosc polițiști care și-ar da viața pentru a apăra viața celor pe care trebuie să-i protejeze. De ce să-i blamăm dimpreună cu cei vinovați? De ce să aibă de suferit dimpreună cu cei care nu-și fac datoria? Vă chem să fim cerebrali și să nu-i băgăm pe toți în aceeași oală! Să ne imaginăm ce s-ar întâmpla dacă dintr-o dată ar dispărea întregul sistem polițienesc, așa cum este el, cu plusurile și minusurile lui! Crimele, furtișagurile, violurile ar fi în floare. Mafia ar fi la ea acasă. Haosul ar fi total. Chiar ne dorim asta?

M-am gândit foarte bine la acest subiect în aceste zile și am făcut în mintea mea o paralelă între sistemul Ministerului de Interne și cel în care lucrez eu, respectiv sistemul de învățământ. La ce vreau să mă refer? În momentul în care un cadru didactic greșește flagrant (lucru care, evident, nu ar trebui să se petreacă), tot sistemul este de vină. Tot sistemul este infect, după unii. Toate cadrele didactice sunt băgate în aceeași „oală”. Ce mai contează că unii sunt dedicați frumoasei profesii de cadru didactic? Ce mai contează că unii sunt, uneori, mai dedicați acestei profesii decât propriei familii? Ce mai contează că mulți din acest sistem iubesc copiii și ar face orice pentru bunăstarea lor? Ce contează că unii aduc bani de acasă pentru a avea materialul didactic de care este nevoie pentru un demers didactic de succes? Ce mai contează toate astea? Dacă unul este vinovat, toți sunt vinovați… Nu, dragii mei, NU TOATE CADRELE DIDACTICE SUNT VINOVATE! NU TOȚI PROFESORII SUNT CORUPȚI! NU TOȚI PROFESORII SUNT DE BLAMAT! Da, sunt profesori care nu ar trebui să fie niciodată la catedră, iar eu am spus mereu acest lucru! Da, sunt profesori care vin la școală doar pentru un salariu, fără să aibă aplecare asupra frumoasei și nobilei profesii de dascăl! Da, sunt profesori care nu sunt dedicați acestei frumoase profesii, care merg la titularizare în fiecare an, iau nota 1 (UNU) și cu nota 1 (UNU) au postul asigurat pentru un an școlar doar pentru că s-au prezentat la concurs (nota 1 se dă numai pentru prezență)! Chiar m-am bucurat când doamna Ecaterina Andronescu a spus că astfel de oameni nu vor mai lucra în sistemul de învățământ nici măcar ca suplinitori. Astfel de oameni nu au ce căuta la catedră, deoarece nu au ce să le transmită copiilor, nu au cunoștințele necesare. Dar marea mea durere este că de cele mai multe ori oamenii extrem de competenți din sistemele statului român sunt amestecați cu acești incompetenți, idioți prin definiție care ar trebui fie reeducați, în adevăratul sens al cuvântului, fie, dacă nu vor, marginalizați de către societate.

În concluzie, NU, DRAGII MEI, NU TOȚI SUNT(EM) VINOVAȚI! Dacă aveți păreri similare sau alte păreri vizavi de prezentul articol, aștept comentarii.

P.S.: Îmi cer scuze pentru limbajul pe alocuri dur, dar nu mai pot suporta ipocrizia unora!…


Scrie un comentariu

MEDITAȚII ZILNICE PE MARGINEA PSALMULUI 119 (49) – „DUMNEZEUL LUI «DA»”


cropped-bible-1

49. Adu-Ţi aminte de făgăduinţa dată robului Tău, în care m-ai făcut să-mi pun nădejdea!
(Psalmi 119:49)

Oamenii sunt foarte schimbători. Așa este firea lor. Se întâmplă de multe ori ca o promisiune să nu fie onorată, din motive obiective sau subiective. Indiferent care ar fi motivele, acest lucru este un păcat pentru că este o minciună. De câte ori faci o promisiune fără să o acoperi, minți. interesant este că în Biblie nu scrie în mod expres: „Să nu minți!”, însă este condamnat în mod expres păcatul minciunii. Oricine minte nu va intra în Împărăția lui Dumnezeu, ci va merge direct în iad: Dar, cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.” (Apocalipsa 21:8) „Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună! ” (Apocalipsa 22:15)

Dumnezeu este, însă, un prieten în care poți avea totdeauna încredere. El este un prieten care nu te va minți niciodată. Nu te va trăda niciodată. Iată ce spune Biblia: Doamne, Tu eşti Dumnezeul meu; pe Tine Te voi înălţa! Laud Numele Tău, căci ai făcut lucruri minunate; planurile Tale făcute mai dinainte s-au împlinit cu credincioşie.” (Isaia 25:1) Așadar, Dumnezeu este credincios. El împlinește tot ceea ce făgăduiește. El a adus la îndeplinire în viața mea și a ta toate lucrurile promise. Întrebarea care se pune și pe care fiecare dintre noi ar trebui s-o punem în dreptul nostru este: noi cum suntem? Suntem noi credincioși?

Să fii credincios în împlinirea făgăduinței implică două aspecte legate unul de celălalt: credincioșia față de Dumnezeu și credincioșia față de oameni. Nu poți fi credincios în împlinirea făgăduinței față de oameni dacă nu ești credincios față de Dumnezeu, așa cum nu poți fi credincios față de Dumnezeu dacă nu ești și față de oameni. Dumnezeu nu lucrează cu două feluri de măsuri și vrea ca nici tu să nu procedezi așa. Odată ce nu ți-ai onorat o promisiune făcută față de cineva, ai mințit. Anania și Safira au făcut o promisiune nu față de Dumnezeu, ci față de apostoli (care erau, în fond și la urma urmei) oameni, dar nu au onorat-o. Iată cum l-a mustrat Petru pe Anania: Petru i-a zis: „Anania, pentru ce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sfânt şi să ascunzi o parte din preţul moşioarei?
Dacă n-o vindeai, nu rămânea ea a ta? Şi, după ce ai vândut-o, nu puteai să faci ce vrei cu preţul ei? Cum s-a putut naşte un astfel de gând în inima ta? N-ai minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu.”
(Faptele apostolilor 5:3-4)

Așadar, mințind pe oameni sau neducând la îndeplinire o promisiune, Îl minți pe Dumnezeu. primul om care L-a mințit pe Dumnezeu a fost chiar… Adam. Te întreb azi: cu cine vrei să te asemeni? Cu primul Adam sau cu al doilea Adam (Isus)? Atenție! Dacă tu crezi că-L poți minți pe Dumnezeu, te înșeli amarnic! Dumnezeu nu se lasă să fie mințit!

DOAMNE ISUSE, AJUTĂ-MĂ SĂ MĂ ASEMĂN CU TINE!

 

AMIN!


Scrie un comentariu

MEDITAȚII ZILNICE PE MARGINEA PSALMULUI 119 (48) – „MÂINI ÎNTINSE”


cropped-bible-1

48. Îmi întind mâinile spre poruncile Tale pe care le iubesc şi vreau să mă gândesc adânc la orânduirile Tale.
(Psalmi 119:48)

Vremea pierdută nu se mai întoarce. Vremea pe care astăzi ai pierdut-o fără s-o petreci în compania lui Dumnezeu e pierdută pe vecie. Dacă astăzi nu-ți faci timp să ridici mâini curate către Dumnezeu, atunci ai pierdut vremea degeaba. Regret că au trecut pe lângă mine atâtea clipe fără ca eu să profit de ele și să ridic mâinile către Creatorul meu. Regret, dar nu mai pot face nimic. Astăzi, însă, ridic mâna către Cel ce mi-a schimbat viața ca să-I mulțumesc pentru lucrările pe care le-a făcut în mine.

Există câteva ocazii speciale când ne întindem mâinile în plan vertical sau în plan orizontal.

  1. În plan orizontal:
  • când binecuvântăm pe cineva: Vorbirea aceasta a plăcut întregii adunări. Au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfânt, pe Filip, pe Prohor, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmena şi pe Nicolae, un prozelit din Antiohia. I-au adus înaintea apostolilor, care, după ce s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei.” (Faptele apostolilor 6:5-6). Aici este vorba despre binecuvântare prin punerea în slujba de diacon. Prin această binecuvântare oamenii au concretizat porunca lui Dumnezeu. Tu când ai binecuvântat ultima dată pe cineva?
  • când îmbrățișăm pe cineva apropiat și drag: Şi s-a sculat şi a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat mult.” (Luca 15:20). Tatăl a fost cel care a făcut primul pas iertându-l și iubindu-l pe fiul cel neascultător și risipitor. Tu când ai iertat și ai iubit ultima dată pe cineva care ți-a greșit?
  1. În plan vertical:
  • când avem nevoie de Dumnezeu: Îmi întind mâinile spre Tine; îmi suspină sufletul după Tine ca un pământ uscat. Grăbeşte de m-ascultă, Doamne! Mi se topeşte duhul: nu-mi ascunde faţa Ta! Căci aş ajunge atunci ca cei ce se coboară în groapă!” (Psalmi 143:6-7). Nu putem spune că trece vreo zi în care să nu avem nevoie de Dumnezeu. Dar când ți-ai întins ultima dată mâinile către Dumnezeu ca să-I ceri ajutorul? Când ți-ai călcat orgoliul în picioare smerindu-te înaintea Domnului?
  • când binecuvântăm pe Dumnezeu: Solomon s-a aşezat înaintea altarului Domnului, în faţa întregii adunări a lui Israel. Şi-a întins mâinile spre cer, şi a zis: „Doamne Dumnezeul lui Israel! Nu este Dumnezeu ca Tine, nici sus în ceruri, nici jos pe pământ: Tu ţii legământul şi îndurarea faţă de robii Tăi, care umblă înaintea Ta din toată inima lor!” (1 Împăraţi 8:22-23). Saul a lăudat pe Dumnezeu cu prilejul sfințirii Templului. Noi trebuie să-L lăudăm în fiecare zi!
  • când primim ceva: Dumnezeu ne-a oferit mântuirea în dar. Nu a trebuit decât să ne întindem mâinile către El și s-o primim. Câți își mai întind mâinile către El în ziua de azi ca să fie mântuiți?

Mai sunt, desigur, și multe alte prilejuri când putem înălța mâinile cu bucurie și mulțumire către Domnul. Dar în primul rând trebuie să ne înălțăm nu numai mâinile, dar și glasul și sufletul către Dumnezeu ASTĂZI. S-ar putea ca „mâine” să nu mai existe pentru noi!

 

AMIN!


Scrie un comentariu

MEDITAȚII ZILNICE PE MARGINEA PSALMULUI 119 (47) – „CEA MAI MARE DINTRE TOATE”


cropped-bible-1

47. Mă desfăt în poruncile Tale, căci le iubesc.
(Psalmi 119:47)

Apostolul Pavel a scris despre trei lucruri foarte importante și care nu pot nicidecum lipsi din „arsenalul” oricărui creștin: credința, nădejdea și dragostea (1 Corinteni 13). Referindu-se în mod special la ultima dintre ele, a spus că este cea mai mare, adică cea mai importantă dintre toate. Și cine-aș fi eu ca să-l contrazic?!? Dragostea este, într-adevăr, cea mai mare dintre toate. Credință fără dragoste nu există. Nădejdea fără dragoste nu are sens. Dacă apostolul Pavel a spus acest lucru referitor la relațiile dintre oameni, atunci cu atât mai mult psalmistul David a avut dreptate să spună că iubește poruncile care au venit direct de la Dumnezeu.

Cuvântul lui Dumnezeu este deasupra tuturor și a toate. El este suprem pentru că prin el ni s-a revelat voia lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi. Să iubești Cuvântul Domnului înseamnă să-l citești cu nesaț în fiecare zi, să sorbi din „apa vie” pe care el ți-o oferă. Cuvântul Domnului este viață, deci să „sorbi” din el înseamnă să primești viață și viața să intre în tine. Așadar, dragii mei, SĂ SORBIM CU TOȚII CU NESAȚ DIN ACEST IZVOR NESECAT DE VIAȚĂ CARE ESTE CUVÂNTUL DOMNULUI, BIBLIA! SĂ IUBIM BIBLIA MAI MULT DECÂT ORICE PE LUME, CĂCI ÎN EA AFLĂM IZVORUL VIEȚII VEȘNICE!

 

AMIN!


Scrie un comentariu

MEDITAȚII ZILNICE PE MARGINEA PSALMULUI 119 (46) – „ÎNAINTEA AUTORITĂȚILOR”


cropped-bible-1

46. Voi vorbi despre învăţăturile Tale înaintea împăraţilor şi nu-mi va roşi obrazul.
(Psalmi 119:46)

Într-o meditație anterioară vorbeam despre a asculta sau nu de autorități. Astăzi aș vrea să vorbim tot despre autorități, însă dintr-o cu totul altă perspectivă.

Apostolii au fost chemați sau aduși în câteva rânduri înaintea împăratului, autoritatea politică supremă în stat, și a marelui preot, autoritatea religioasă supremă, ca să dea seamă de credința lor și de predicarea lui Hristos mulțimilor. Împăratul se temea ca nu cumva, în acest fel, să-i fie subminate puterea și autoritatea. De asemenea, au fost duși și înaintea autorităților religioase ale vremii (Sinedriului). Au fost bătuți și amenințați cu moartea. Însă TOTDEAUNA au știut ce să răspundă, pentru că Domnul Isus îi înștiințase mai dinainte, spunându-le: Din pricina Mea, veţi fi duşi înaintea dregătorilor şi înaintea împăraţilor, ca să slujiţi ca mărturie înaintea lor şi înaintea Neamurilor. Dar, când vă vor da în mâna lor, să nu vă îngrijoraţi, gândindu-vă cum sau ce veţi spune; căci ce veţi avea de spus vă va fi dat chiar în ceasul acela; fiindcă nu voi veţi vorbi, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi în voi.” (Matei 10:18-20). Când Petru și Ioan au fost duși înaintea Sinedriului ca să dea socoteală pentru că „îndrăzniseră” să vindece un bolnav, cel dintâi i-a înfruntat în Numele Domnului Isus Hristos, spunându-le: Fiindcă suntem traşi astăzi la răspundere pentru o facere de bine făcută unui om bolnav şi suntem întrebaţi cum a fost vindecat, s-o ştiţi toţi şi s-o ştie tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfăţişează înaintea voastră pe deplin sănătos în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi. El este „Piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului.” (Faptele apostolilor 4:9-11). În felul acesta le-a predicat pe Isus, de care ei se lepădaseră și pe care Îl răstigniseră. Pentru că ei știau că acesta este adevărul (vezi versetul 16 din același capitol), dar pentru că se temeau ca vestea aceasta să nu cumva să se răspândească și ei să-și piardă autoritatea și câștigul, i-au amenințat și le-au poruncit să nu mai vorbească nimănui în Numele Domnului Isus. Petru, însă, le-a răspuns că lucrul acesta n-ar fi corect înaintea lui Dumnezeu, așa că și-au continuat lucrarea la care fuseseră chemați: aceea de vestire a Evangheliei. Preoții din ziua de azi, care reprezintă autoritatea religioasă în stat și care nu de puține ori au strânse legături cu autoritățile publice, fac același lucru: împiedică creștinii să le vestească Evanghelia oamenilor ca să nu-și piardă autoritatea și câștigurile, uneori substanțiale. Dar cum lucrarea lui Dumnezeu trebuie să meargă mai departe, personal m-am gândit să-l pun pe lista mea de rugăciune pe preotul din satul meu ca Dumnezeu să-i schimbe inima. Vă îndemn pe toți să faceți la fel pentru preoții pe care îi cunoașteți!

De asemenea, duși înaintea împăratului ucenicii au avut posibilitatea să-i vestească acestuia Evanghelia. Este binecunoscută cuvântarea lui Pavel ținută înaintea împăratului Agripa (vezi Faptele Apostolilor cap. 26), când acesta i-a povestit de-a fir a păr cum el așteaptă împlinirea promisiunii lui Dumnezeu (adică învierea morților), cum s-a întors el la Domnul Isus prin întâlnirea aceea „de gradul trei” de pe drumul Damascului, așadar când el a avut ocazia să-i vestească Evanghelia chiar împăratului. Acesta, însă, la tot ceea ce i-a mărturisit Pavel a dat un răspuns în doi peri: „Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creştin!” (Faptele apostolilor 26:28). La care Pavel, plin de Duhul Sfânt, i-a răspuns: „Fie curând, fie târziu”, a răspuns Pavel, „să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toţi cei ce mă ascultă astăzi să fiţi aşa cum sunt eu, afară de lanţurile acestea.” (Faptele apostolilor 26:29). Știm cu toții că Agripa a ales să nu asculte de îndemnul lui Pavel. Așadar nu este atribuția noastră să forțăm pe cineva să fie un adevărat creștin. Nu putem noi da mântuirea. Dar atribuția noastră este să vestim evanghelia oricărui om, cu orice risc, inclusiv autorității religioase și politice. FĂ AȘA ȘI VEI FI BINECUVÂNTAT!

AMIN!