PĂRERI PERSONALE SAU RAȚIONAMENTE BIBLICE ARGUMENTATIVE CU PRIVIRE LA UNELE SĂRBĂTORI ȘI OBICEIURI ORTODOXE (UPDATE)

Calendarul Creștin Ortodox are foarte multe sărbători și obiceiuri pe care oamenii trebuie să le respecte. Zile de sfinți, sărbători legate de divinitate, praznice și altele ca acestea, celor mai multe dintre ele nefiindu-le cunoscute proveniența și bazele biblice. Iată de ce m-am hotărât să înființez o pagină dedicată în întregime acestor lucruri, nu cu scopul creării altui prilej de ceartă și zavistie, ci cu scopul clarificării unor lucruri necunoscute de către oameni. De aceea, periodic (în limita timpului disponibil) îmi propun să updatez această pagină cu adăugiri pe care le voi considera necesare.

SĂRBĂTOAREA MOȘILOR DE VARĂ

Astăzi întreaga lume ortodoxă sărbătorește MOȘII DE VARĂ. Trecând pe lângă o vecină care mergea cu împărțeală „pentru morți”, așa cum ea însăși s-a exprimat, am rămas surprins (într-o oarecare măsură) de explicația pe care mi-a dat-o. Mi-a spus că împarte pentru sufletul morților pentru ca să se sature și ei, că mirosul de mâncare ajunge până la ei. Deși i-am răspuns că morții nu mai mănâncă, totuși ea susținea că mirosul acesta este plăcut lor. Acum stau și mă întreb: dacă tot este așa, de ce nu fac oamenii astfel de lucruri în fiecare zi?

Iată de ce vreau să vă provoc la o discuție pe baze biblice pe această temă. Este biblic să se facă pomeni și parastase de acest gen? Ce dovadă sau suport biblic avem în susținerea sau negarea acestui lucru? Mai mănâncă morții? Dacă da, unde scrie acest lucru? Dacă nu, atunci cum și cui/în numele cui ar trebui să dăruim? Este un păcat facerea acestui tip de pomeni? Pe ce ne bazăm argumentația? Aștept răspunsuri de pe toate „baricadele” credinței (mai ales ortodoxe și neoprotestante), dar mărturisesc că mă interesează în mod deosebit argumentarea prietenilor noștri ortodocși.

DOMNUL SĂ NE DEA ÎNȚELEPCIUNE!

SĂRBĂTOAREA RUSALIILOR SAU A POGORÂRII DUHULUI SFÂNT

Potrivit relatării biblice, „în ziua Cincizecimii erau toți împreună în același loc. Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic și a umplut toată casa unde ședeau ei. Niște limbi ca de foc au fost văzute împărțindu-se printre ei, și s-au așezat câte una pe fiecare din ei. Și toți s-au umplut de Duh Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească.” (Faptele Apostolilor 2: 1-4). Așadar, în Ziua Cincizecimii a avut loc un evenimente deosebit, unic în istoria omenirii. Faptul că oamenii cred sau nu că au mai avut loc astfel de evenimente, de o mai mică amploare, și de atunci încoace, este o altă discuție pe care probabil o vom aborda altădată. Cert este că nu toți oamenii știu care este semnificația sărbătorii Pogorârii Duhului Sfânt și care este originea Rusaliilor.

Așadar, după ce am văzut care este originea sărbătorii Pogorârii Duhului Sfânt, să vedem care este originea Rusaliilor. În Vechiul Testament Rusaliile au fost o sărbătoare agricolă de bucurie în care se oferea pârga din roadele pământului drept jertfă. Mai era numită și „Sărbătoarea Săptămânilor”. Mai târziu, tot în ziua de Rusalii, se aniversa Legământul care fusese încheiat la 50 de zile de la ieșirea din Egipt. Prin comparație, rusaliile creștine se aseamănă cu cele evreiești prin faptul că este o sărbătoare a încheierii lăuntrice a Noului Legământ al harului și iubirii, prin coborârea Duhului Sfânt. În ziua pogorârii Duhului Sfânt a avut loc, practic, punerea bazelor Bisericii Creștine Apostolice prin puterea Duhului Sfânt. De atunci, revărsarea Duhului Sfânt, dăruit nu numai Bisericii în ansamblu, ci și fiecărui credincios în parte, se continuă până astăzi, potrivit mai ales concepției fraților neoprotestanți, într-o proporție mai mică, contrar multor păreri care susțin că fenomenul Rusaliilor este unic și irepetabil. Noi susținem că acesta este repetabil, dar nu la aceeași scară, și că este apanajul lui Dumnezeu, care-l dăruiește cui dorește El și cui și-l dorește din inimă.

Din punct de vedere etimologic, termenul de „Rusalii” derivă, probabil, indirect, din lat. Rosalia, prin termenul din gr. medie ρουσάλια și sl. rusalija.

„Cincizecime” este un calc după gr. πεντηκοστή, „(ziua) a cincizecea”, denumire care arată că sărbătoarea are loc la 50 de zile după Paști.

Întrebările pe care doresc să le supun discuției sunt:

1) Considerați că Rusaliile sunt o sărbătoare creștină, ebraică sau  – așa cum susțin unii – păgână?

2) Este biblic să sărbătorim Rusaliile sau Pogorârea Duhului Sfânt?

3) Cum înțelegeți dumneavoastră să sărbătoriți această sărbătoare?

Surse de informare: Biblia (traducerea Dumitru Cornilescu) și http://ro.wikipedia.org/wiki/Rusalii

POMANA DE SUFLETUL MORȚILOR SAU PARASTASUL

În lumea ortodoxă, după decesul unui om se practică o serie de tradiții de sorginte omenească, care – după părerea mea – nu au niciun fel de bază biblică. Nu mă voi referi acum decât la obiceiul de a da de pomană de sufletul morților sau de a face parastase.

Deci, după ce moare omul se face, mai întâi, parastasul de după înmormântare. Apoi se „poartă săptămâna” (șapte zile în care oamenii sunt chemați la pomană). După aceea, se țin diferite „soroace”, adică parastase: la trei zile, la nouă zile, la patruzeci de zile, la un an, apoi din an în an până la șapte ani, când se încheie cu slujba de pomenire și cu parastasul de șapte ani. Iată ce spunea cineva pe forumul http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=6060: „În cele ce urmează voi arăta semnificaţia pomenirilor , a parastaselor ce se efectuează astfel : – la trei zile după moarte se face pomenirea mortului în cinstea Sfintei Treimi, întru care ne mântuim, şi în amintirea Învierii celei de-a treia zi a Domnului, care este chezăşie celor adormiţi ( I Corinteni 15 , 20 ) ; – Pomenirea la nouă zile se face pentru ca răposatul să se învrednicească de părtăşia cu cele nouă cete îngereşti sau cele nouă cete ale sfinţilor şi în amintirea Ceasului al noulea, când Domnul , înainte de a muri pe cruce, a făgăduit tâlharului raiul, pe care ne rugăm să-l moştenească şi morţii noştri ; – Pomenirea la 40 de zile se face în amintirea Înălţării la cer a Domnului, care a avut loc la 40 de zile după Învierea Sa, pentru ca tot aşa să se înalţe şi sufletul nostru la cer ; – La un an se face pentru că se urmează exemplul creştinilor din primele veacuri, care prăznuiau în fiecare an ziua morţii martirilor şi sfinţilor ca zi de naştere a lor pentru viaţa de dincolo. De reţinut, că pomenirea se face în fiecare an până la 7 ani ; – La 7 ani se face pentru că 7 este număr sfânt, amintind de cele 7 zile ale creaţiei. Există credinţa că la 7 ani trupul se descompune complet din ceea ce a fost alcătuit. < < Bibliografie : Părinte dr. Ioan Valentin Istrati > >”

Am deseori discuții, uneori în contradictoriu, cu prieteni și cunoscuți ortodocși referitor la această temă. De cele mai multe ori ei îmi spun că fac aceste lucruri „ca să aibă și morții ce mânca pe lumea ailaltă”. Deunăzi, în ziua de moșii de vară, m-am întâlnit pe stradă cu o vecină bătrână care mi-a dat o explicație de m-a lăsat „paf” (adică perplex): și anume că morții se hrănesc cu fumul mâncărurilor alese care se prepară pentru a fi împărțite! Astăzi chiar, am avut o discuție cu cineva care mi-a spus că dacă mama mea (care este ortodoxă) moare în această religie este musai să i se facă toate pomenile, ca să aibă ce mânca! Atunci, i-am expus o „nelămurire” de-a mea: dacă este așa și dacă este adevărat că morții mai mănâncă și după moarte, de ce nu fac pomeni în fiecare zi? Că săracii morți, mai mor încă o dată, de foame, tot așteptând „soroacele” ca să le dea cineva de mâncare! Auzind asta, mi-a răspuns sec:  „Fiecare cu religia lui!” Și mi-am spus în sinea mea, fără a gândi cu voce tare: „Mare dreptate ai! Tu cu religia (forma de evlavie) ta, eu cu CREDINȚA mea!” E o diferență, nu? Problema cu astfel de oameni este că ei au această formă de evlavie, nefolositoare nimănui dealtfel, având în vedere că deseori pomenile se transformă în prilejuri de destrăbălare și beție, dar ȘI-AU PIERDUT CREDINȚA (dacă au avut-o cândva), iar o altă problemă este că dacă vine cineva la poarta lor să le ceară o pâine replica lor vine destul de dur: „Du-te la muncă, leneșule!”, fără să mai țină cont de faptul că poate omul ăla a căutat de muncă dar nu a găsit sau muncește dar cu un salariu de mizerie! Și atunci vin eu și întreb: Unde ne este credința, domnule?

23 iunie 2011

SÂNZIENELE/DRĂGAICA

O altă sărbătoare pe care vreau să v-o prezint este cea care va fi prăznuită mâine. Potrivit calendarului creștin ortodox, în fiecare an, în data de 24 iunie, lumea ortodoxă sărbătorește nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. Poate că acest lucru nu ar fi nici grav, nici ieșit din comun. Dar tot la acea dată se sărbătorește, potrivit tradiției, sărbătoarea Sânzienelor sau Drăgaica. Această sărbătoare este una cu caracter laic, mai mult decât atât, ea este precreștină, fiind o „moștenire” nefericită de la strămoșii noștri daci. De ce nefericită? Pentru că ea a fost asociată în mod cu totul nefericit cu această sărbătoare religioasă, asupra căreia, oricum, am rezervele mele dacă ar trebui sau nu prăznuită.

Practic, Sânzienele sunt, potrivit mitologiei autohtone, zeițe „bune” care își au sălașul în casa altor zeițe păgâne, Ielele. Se spune, printre altele, că Sânzienele plutesc prin aer în noaptea de 23 spre 24 iunie și fac diverse lucruri supranaturale. (Oare sunt umplute cu heliu ca să poată pluti? Vorbesc și eu, ca să n-adorm… 🙂 ) Această sărbătoare are un profund caracter păgân, aș merge chiar mai departe și aș spune că au un caracter anticreștin vădit și este legată de cultul recoltei, al vegetației și al fecundității, așa cum popoarele aveau (unele mai au și astăzi) divinități păgâne asemănătoare. Adicătelea, domnule, dacă ei au, de ce să nu avem și noi, nu?

Numele acestor zeițe a fost dat și unor plante. Iată ce spune doamna Gabriela Barbu în articolul „Sânzienele”:

„ Sarbatoarea de Sânziene (tinuta pe 24 iunie, de ziua nasterii lui Ioan Botezatorul) e legata de cultul recoltei, al vegetatiei si al fecunditatii, si pastreaza in ea un amestec fascinant de crestinism, pagânism si vrajitorie. Sânzienele sunt plante cu flori galbene-aurii si placut mirositoare. Cresc prin livezi, pasuni, margini de paduri si poienite. Insotite de muzica si chiuiturile flacailor, fetele aduna florile de Sânziene in buchete, fac colane si impletesc cununi circulare si cruciforme sau le strang in buchetele. Aceste coronite si buchete sunt aduse in sat, unde sunt asezate pe porti, usi, ferestre, pe suri, pe stupi si chiar in straturile de legume, in credinta ca ele vor ocroti casa si gospodaria de puterea fortelor malefice, aducand totodata noroc, sanatate si belsug oamenilor, animalelor si semanaturilor (vor inflori ca Sânzienele). ”

Un obicei frumos, dar este oare el folositor? Este el oare un obicei sfânt? Este oare el un obicei îngăduit de Domnul? Ar trebui oare creștinii să-l prăznuiască și să-l promoveze? Oare nu cumva este încă un prilej pentru destrăbălări și beții? Sincer, eu am mari dubii în ceea ce privește această sărbătoare păgână!

Cine dorește să afle mai multe amănunte despre această sărbătoare, poate intra pe:

1) http://www.enciclopedia-dacica.ro/univers_rominesc/sinziene.htm

2) http://www.crestinortodox.ro/diverse/dragaica-sanzienele-69679.html (acestea sunt cele două surse din care m-am inspirat), dar și

3) http://www.click.ro/lifestyle/sanatate/Sanzienele-simbolul-magic-verii_0_1198680238.html sau

4) http://www.sibiul.ro/evenimente-culturale/24-iunie-dr-agaica-sanzienele-cununa-graului-sfantul-ioan-de-var-a.html

SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI ILIE TESVITEANUL/TIȘBITUL

Iată ce spune Biblia, Cuvântul infailibil al lui Dumnezeu, despre Ilie Tișbitul:

„Ilie, Tișbitul, UNUL DIN LOCUITORII GALAADULUI (…)” (Biblia traducerea Dumitru Cornilescu)

„Și Ilie Tișbitul, UNUL DINTRE LOCUITORII GALAADULUI (…)” (Biblia traducerea Trinitarian Bible Society)

„Atunci Ilie Tesviteanul, PROOROC DIN TESBA GALAADULUI (…)” (Biblia utilizată în Biserica Ortodoxă Română)

„Și zise Ilie proorocul, cel de la Thezvanul Galaadului (…)” (Biblia de la București – 1688)

Am utilizat toate cele patru traduceri ale Bibliei pe care le dețin pentru a încerca să lămuresc cine este, de fapt, Sfântul Prooroc Ilie. Și Biblia, în toate cele patru traduceri, arată, fără putință de tăgadă, că Ilie a fost UNUL DINTRE PROOROCI, nici cel dintâi, nici cel de pe urmă! Mă întreb, de aceea, dacă este biblic pentru creștini să sărbătoarească ziua înălțării sale la cer. Mai ales că el a fost ca oricare om muritor, care, chiar dacă a fost ridicat la cer câtă vreme era în viață, va trebui să revină pe pământ, să sufere chinuri și să moară de o moarte martirică, după cum este scris în cartea Apocalipsei, la capitolul 11.

Ilie Tișbitul a fost, cu siguranță, un om sfânt, un om care toată viața sa a stat în ascultare de Domnul. Nimeni nu ar trebui să cuteze să se îndoiască de asta! Totuși, după cum vom vedea, au fost momente din viața sa când a dat dovadă de slăbiciune omenească și când a fugit de prigoană.

Proorocul Ilie a fost acela care l-a înfruntat pe față pe nemilosul împărat Ahab, spunându-i că „în anii aceștia nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât după cuvântul meu.” (1 Împărați 17: 1) Tot el, îndrumat prin Duhul Domnului, după ce fusese hrănit și adăpat la pârâul Cherit din porunca Domnului , este acela care a fost hrănit de văduva din Sarepta Sidonului, făcând, astfel, să se pogoare binecuvântarea în casa ei („Făina din oală n-a scăzut și untdelemnul din oală nu s-a împuținat, după cuvântul pe care-l rostise Domnul prin Ilie. (…) Domnul a ascultat glasul lui Ilie și sufletul copilului s-a întors în el și a înviat.” – 1 Împărați 17: 16, 22). El este acela care a înfruntat pe față pe proorocii lui Baal, încrezându-se în Domnul, ba chiar a râs de ei și de dumnezeul lor, iar la sfârșit i-a măcelărit la pârâul Chison (1 Împărați 18: 16-40), a făcut să plouă pe pământ după trei ani și jumătate de secetă; dar tot el este acela care, simțindu-se amenințat de Izabela, a fugit în pustie, fără ca Dumnezeu să-i fi poruncit acest lucru, dovedindu-și, astfel, slăbiciunea firii sale omenești. Văzându-l deznădăjduit, Domnul a venit și a stat de vorbă cu el în peșteră, îndemnându-l să plece și să ungă pe Hazael ca împărat al Siriei, pe Iehu ca împărat al lui Israel și pe Elisei ca prooroc în locul său. Cu alte cuvinte, Dumnezeu a dorit ca Ilie să-și petreacă restul zilelor printre oameni, nu în vârful muntelui cum fac monahii zilelor noastre. Ei spun că vor să se îndepărteze de toate ispitele lumii și să stea mai aproape de Dumnezeu, dar oare Ilie nu a trăit aproape de Dumnezeu chiar în mijlocul societății acelor vremuri?

Ilie a fost acela care l-a înfruntat pe Ahab și – de data aceasta – și pe Izabela pentru faptul că luaseră via lui Nabot cu prețul sângelui acestuia, vestindu-le pedeapsa și nimicirea acestora. Apoi, la vremea hotărâtă de Dumnezeu (în Biblie nu scrie data exactă), Ilie a fost ridicat la cer în trup. Prima întrebare care îmi vine în minte este: De unde știu oamenii că acest eveniment s-a petrecut fix la 20 iulie? Apoi, dacă în Biblie nu se găsește data aceasta, nu cumva Dumnezeu a considerat ca fiind un lucru neimportant? Atunci de ce oamenii sărbătoresc această dată, depășind, după părerea mea, Cuvântul Domnului?

Unii, pentru a părea mai evlavioși (sau poate mai interesanți ?!?) au „inventat” procesiunile Sfântului Ilie. Nu voi insista asupra acestor procesiuni (nebiblice dealtfel), ci doar voi da un exemplu:

Ceea ce mi se pare – într-o oarecare măsură – mai „periculos” este faptul că sunt unii pe lumea asta care cred că viața Sfântului Ilie Tișbitul nu este altceva decât o simplă poveste, ignorând până și dovezile istorice. O astfel de atitudine mi se pare, de asemenea, cel puțin păguboasă! Domnul Dumnezeu ne-a poruncit clar să nu ne închinăm înaintea niciunui om, fie el cât de sfânt, dar tot El ne-a dat înțelepciune suficientă pentru a recunoaște sfințenia vieții oamenilor lui Dumnezeu.

DOMNUL SĂ NE PĂZEASCĂ ȘI SĂ NE FEREASCĂ DE ÎNCHINARE IDOLATRĂ! AMIN!

Sursa imaginii: 1) http://www.trilulilu.ro/allexy75/2b225cc651b0fc

SĂRBĂTOAREA SFINȚILOR ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIIL

 

Mâine creștinii ortodocși vor sărbători pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. Știm cu toții rolul foarte important al acestora în textul biblic. Arhanghelul Gavriil, de exemplu, este acela care a anunțat pa Fecioara Maria că va naște pe Domnul Isus. Arhanghelul Mihail este acela despre care apostolul Iuda spune că s-a luptat cu Satan pentru trupul lui Moise. Sunt, totuși, acestea niște argumente suficient de solide pentru ca cei doi arhangheli să fie sărbătoriți? Desigur că NU. În Apocalipsa sunt două locuri unde scrie clar că îngerii (deci inclusiv arhanghelii) sunt împreună slujitori cu noi (Apoc. 19:10 și 22:9); mai mult, îngerul interzice lui Ioan să se arunce la picioarele Sale. În Biblie nu există niciun loc în care să scrie că oamenii trebuie să se închine îngerilor ori că vreun personaj biblic a făcut acest lucru.

Istoric, sărbătoarea aceasta a început a fi sărbătorită din secolul al V-lea, așadar nici istoric nu se susține închinarea la îngeri deoarece cei din vremea lui Isus și înaintașii lor nu au făcut acest lucru.

Mă rog ca Domnul să deschidă mintea și inima oamenilor care se închină îngerilor și arhanghelilor, de orice rang, ca să vadă că acest lucru este IDOLATRIE și este ferm condamnat de Dumnezeu. Noi trebuie să ne închinăm UNICULUI DUMNEZEU, CREATORULUI, NU CREAȚIEI! A Lui să fie slava, cinstea și lauda, în veci! Amin!