VALENTINE`S DAY SAU ZIUA SFÂNTULUI VALENTIN (14 FEBRUARIE) ȘI DRAGOBETELE (24 FEBRUARIE) – ÎNTRE TRADIȚIE ȘI ADEVĂR CREȘTIN

22 iunie 2015 de Dorel Puchea - Biserica „Harul” Lehliu Gară 52 comentarii

Reeditare din data de 18 februarie 2011

De ceva vreme mă bate gândul să scriu un articol despre aceste două „sărbători”, Valentine`s Day, sărbătoare de import, de origine americană, și Dragobetele, sărbătoare de pe vajnicele plaiuri mioritice. Numai că nu am avut vremea necesară până acum.

Deși cele două sărbători au un așa-zis „înveliș” creștin, se pare, totuși, că niciuna dintre ele nu are nici în clin, nici în mânecă cu creștinismul. Astfel, Valentine`s day sau ziua de Sfântul Valentin se pare că are adânci rădăcini în istoria precreștină, în ciuda faptului că poartă numele Sfântului Valentin care, potrivit legendei, ar fi trăit undeva în secolul al III-lea după Hristos. Încă din cele mai vechi timpuri, această sărbătoare păgână a fost sărbătorită de diverse popoare, în diverse moduri și sub diverse denumiri. Iată câteva date istorice preluate de pe http://ro.wikipedia.org:

-Practic, această sărbătoare îl sărbătorește/venerează pe Sf. Dwinwen, patronul îndrăgostiților galezi.

– Franța, țară majoritar catolică, sărbătorește ziua Sf. Valentin la fel ca și celelalte țări occidentale.

– În Danemarca și Norvegia, Valentinsdag nu este sărbătorită la scară națională, dar mulți oameni își petrec ziua într-un mod romantic cu persoana dragă sau trimit felicitări persoanelor iubite.

– Suedezii o numesc „Sărbătoarea inimilor”, nefiind nici aici o sărbătoare oficială.

– Potrivit unui proverb sloven, Sfântul Valentin aduce rădăcinile cheilor, iar tradiția spune că din această zi (14 februarie) plantele încep să crească, încep lucrările în vii și pe câmp, păsările se căsătoresc (ciudată tradiție, nu vi se pare?!?), fiind numită și Ziua Iubirii; ziua tradițională slovenă a iubirii este 12 martie.

– În România, ziua tradițională a dragostei este Dragobetele, despre care vom vorbi un pic mai jos. Valentine`s day se sărbătorește în mod special de după 1990, această sărbătoare aducând o serie din partea anumitor organizații, persoane, instituții laice, dar mai ales religioase.

– În Turcia, Valentine`s day, care este, de fapt, Sfântul Gregor, înseamnă Ziua Inimilor Dragi/Dulci. În cultura persană (Iran) ziua iubirii se sărbătorește pe 29 B în calendarul solar jalali, corespondentul lui 17 februarie din calendarul gregorian și se sărbătorește din anul 20 î. Hr.

– În Egipt ziua iubirii egiptene se sărbătorește în data de noi 4.

– În Brazilia, de ziua iubitului/iubitei, sărbătorită pe 12 iunie, cuplurile își dăruiesc diverse cadouri însoțite de obicei de câte un buchet de flori, iar aceasta este sărbătorită înainte de Sfântul Anton, sfântul căsătoriei, când multe femei singure realizează diferite ritualuri pentru a găsi un soț bun sau un iubit.

– Columbienii sărbătoresc ziua iubirii și a prieteniei într-a treia sâmbătă și duminică din septembrie. Prietenul secret este o tradiție foarte populară prin care fiecare participant primește câte un cadou secret.

– În Mexic sărbătoarea este sărbătorită identic, cu diferența că pică în altă dată.

– În Japonia și Coreea femeile dăruiesc bărbaților (soți, colegi de serviciu etc.) bomboană, ciocolată și flori. Cu ajutorul marketingului a apărut Ziua Albă (14 martie), când bărbații întorc favorul femeilor care le-au dăruit ciocolată; mai întâi se dăruia o bezea sau cioco albă, dar acum se dăruiește lenjerie.

– În China, ziua omologă este Ziua Șaptelor, potrivit Legendei Ciobanului și Țesătoarei Menajere, despre care se spune că s-au găsit în Rai în ziua a șaptea a calendarului lunar.

Legenda spune că odată, pe vremea împăratului roman Claudiu al II-lea, din cauză că acesta era un viteaz neîntrecut, și-a făcut o armată puternică, dar, pentru că majoritatea bărbaților bărbaților nu voiau să meargă la război, preferând să rămână acasă, acesta a poruncit ca niciun soldat roman să nu se mai poată căsători, gândindu-se că astfel toți bărbații vor merge la război și vor lupta ca niște adevărați soldați. Valentin, un preot creștin care știa că dreptul de a se căsători fusese dat de Dumnezeu și că împăratul roman nu avea dreptul să-l interzică, a căsătorit în secret cupluri (bărbat și femeie, desigur). Aflând împăratul, l-a arestat și – plăcându-i personalitatea lui – a vrut să-l convingă să devină soldat roman, dar s-a lovit de un refuz categoric. A fost întemnițat și condamnat la moarte, fiind executat, după câte se pare, pe 14 februarie 269 sau 270 d. Hr. Se spune că până în ziua execuției el a trimis scrisori de adio către prietenii săi, semnând: „Adu-ți aminte de Valentin al tău!”

Totuși, nu se știe exact dacă legenda are vreo bază istorică reală sau nu și nu se cunosc detalii legate de viața acestuia.

În ceea ce privește Dragobetele, considerată echivalentul românesc la Valentine`s day, se sărbătorește, în general, pe 24 februarie, dar în unele locuri și pe 1, 3 sau 25 martie, fiind o sărbătoare autohtonă. Câteva lucruri despre Dragobete:

-În mitologia populară este asociat cu diferite personaje: patronul dragostei și bunei dispoziții pe plaiurile mioritice, Cupidon (zeul dragostei în mitologia romană), Eros (zeul iubirii în mitologia greacă), unul dintre fiii babei Dochia și cumnat cu eroul vegetațional Lăzărică etc.

– În folclor se spune că Maica Domnului l-a prefăcut în planta numită Năvalnic deoarece acesta a încercat să-i încurce căile.

 

 

Năvalnic

 

 

 

– Iată ce se mai spune în Wikipedia: „Dragobetele se sărbătorește pe 24, 28 februarie sau la 1, 3 și 25 martie, aceste numeroase date fiind cauzate de confuzia dată de cele două calendare (iulian și gregorian). Marcel Lutic a observat ca acestea se află „în preajma zilelor Babei Dochia și a echinocțiului de primăvară. Mai ales în sudul României, există o perioadă întreagă, la îngemănarea lunilor februarie cu martie sau, cel mai adesea, în martie care sta sub semnul Dragobetelui”.^[2] În majoritatea locurilor, data celebrării este 24 februarie, iar Nicolae Constantinescu a declarat că a descoperit un document în care Bogdan Petriceicu Hasdeu confirma 1 martie ca ziua în care se sarbatorea Dragobetele.^[1]

Hora de Dragobete

Îmbrăcați de sărbătoare, fetele și flăcăii se întâlneau în fața bisericii și plecau să caute prin păduri și lunci, flori de primăvară.^[9] Dacă se găseau și fragi infloriți, aceștia erau adunați în buchete și se puneau ulterior în lăutoarea fetelor, timp în care se rosteau cuvintele: „Floride fraga/Din luna lui Faur/La toată lumea sa fiu dragă / Urâciunile să le desparți”.^[10] Pe dealurile din sat se aprindeau focuri, iar în jurul lor stăteau și vorbeau fetele și băieții. La ora prânzului, fetele se întorceau în sat alergând, obicei numitzburătorit, urmărite de câte un băiat căruia îi căzuse dragă. Dacă băiatul era iute de picior și o ajungea, iar fata îl plăcea, îl săruta în văzul tuturor. De aici provine expresiaDragobetele sărută fetele!.^[6] Sărutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an, sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru a-ți afișa dragostea în fața comunității.^[8]

„Unii tineri, în Ziua de Dragobete, își crestau brațul în formă de cruce, după care își suprapuneau tăieturile, devenind astfel frați, și, respectiv, surori de cruce. Se luau de frați și de surori și fără ritualul de crestare a brațelor, doar prin îmbrățișări, sărutări frățești și jurământ de ajutor reciproc. Cei ce se înfrățeau sau se luau surori de cruce făceau un ospăț pentru prieteni”, a afirmat Simion Florea Marian. Folcloristul român Constantin Rădulescu-Codin, în lucrarea „Sărbătorile poporului cu obiceiurile, credințele și unele tradiții legate de ele.” scria: „Dragobete e flăcău iubieț și umblă prin păduri după fetele și femeile care au lucrat în ziua de Dragobete. Le prinde și le face de râsul lumii, atunci când ele se duc după lemne, flori, bureți …”. De aici și provine răspândita expresie adresată fetelor mari și nevestelor tinere, care îndrăzneau să lucreze în această zi: „Nu te prindă Dragobete prin pădure!”.^[6]

În această zi, oamenii mai în vârstă trebuiau să aibă grijă de toate animalele din ogradă, dar și de păsările cerului. Nu se sacrificau animale pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor. Femeile obișnuiau să atingă un bărbat din alt sat, pentru a fi drăgăstoase întreg anul. Fetele mari strângeau de cu seara ultimele rămășițe de zăpadă, numită zăpada zânelor, iar apa topită din omăt era folosită pe parcursul anului pentru înfrumusețare și pentru diferite descântece de dragoste.^[8] Există o serie de obiceiuri în zona rurala legate de această sărbătoare. Bărbații nu trebuie să le supere pe femei, să nu se certe cu ele, pentru că altfel nu le va merge bine în tot anul. Tinerii consideră că în această zi trebuie să glumească și să respecte sărbătoarea pentru a fi îndrăgostiți tot anul. Iar dacă în această zi nu se va fi întâlnit fata cu vreun băiat, se crede că tot anul nu va fi iubită de nici un reprezentat al sexului opus.^[11] În această zi, nu se coase și nu se lucrează la câmp și se face curățenie generală în casă, pentru ca tot ce urmează să fie cu spor. În unele sate se scotea din pământ rădăcina de spânz, cu multiple utilizări în medicina populară.^[5]”

Mai mult decât atât, în unele părți ale răsăritului Europei se pare că această sărbătoare tinde să capete și o tentă politică, cu toată împotrivirea pe care (încă) o manifestă Biserica Ortodoxă. Astfel, în Republica Moldova Organizația Tineretului Liberal organizează, începând din anul 2006, manifestații de promovare a acestei sărbători în centrul Chișinăului, în ciuda opoziției Bisericii Ortodoxe și – cred – a celorlalte culte creștine.

Iată, deci, cum unele sărbători de sorginte păgână au devenit populare până și la popoarele care se laudă cu 2 000 de ani de creștinism, cum este poporul român! Iată cum prea ușor acceptăm atât o sărbătoare de origine occidentală, dar și una de pe la noi, dar care își află rădăcinile adânc împlântate în păgânism! Și noi, în calitate de creștini, în calitate de copii ai Domnului, ce facem? Tacem, nu luăm nicio poziție, ba uneori ne amuzăm că „uite cu ce se mai ocupă oamenii”! Ce facem cu versete biblice cum ar fi: 1 Tim. 4: 7; 1 Tim. 1: 4; 2 Tim. 2: 16; 2 Tim. 4: 4; Tit 1: 14 și altele ca acestea?

Este – zic eu – un subiect care ar trebui să ne dea de gândit tuturor, indiferent că suntem ortodocși, penticostali, baptiști, adventiști, creștini după avenghelie, iehoviști sau alții, dacă suntem cu adevărat ceea ce ne pretindem a fi: CREȘTINI. Sau cel puțin MIE!

Iar în încheiere aș vrea să luăm aminte la un verset care să fie țelul nostru în viața de creștin: „Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuințare, să deosebească binele și răul.” (Evrei 5: 14)

Sursa informațiilor:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Dragobete

http://ro.wikipedia.org/wiki/Ziua_%C3%AEndr%C4%83gosti%C8%9Bilor

Sursele fotografiilor:

http://www.desktopwallpapers.ro/love/dragoste/Poze-Dragalase-Dragobete.html

http://en.wikipedia.org/wiki/Valentine’s_Day

http://www.bioterapi.ro/dictionar/index_botanic/navalnic/navalnic.html