EvangheBlog – Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)

TRASEELE STRĂBĂTUTE DE APOSTOLUL PAVEL ÎN CELE TREI CĂLĂTORII MISIONARE ALE SALE

Scrie un comentariu


Reeditare din data de 10 aprilie 2013

Noi spunem de multe ori că ne este greu să mergem cu Evanghelia la oameni, chiar dacă este vorba despre persoane din orașul sau comuna noastră, deci nu trebuie să facem un efort foarte mare. Ce s-ar fi întâmplat dacă Apostolul Pavel ar fi gândit ca noi? Iată, în ordine, traseele străbătute de către acesta în cele trei călătorii misionare ale sale:

PRIMA CĂLĂTORIE MISIONARĂ

paul1b

A DOUA CĂLĂTORIE MISIONARĂ

paul2b

A TREIA CĂLĂTORIE MISIONARĂpaul3c

Autor: Dorel Puchea - Biserica „Harul” Lehliu Gară

profesor, 49 de ani, creștin penticostal, îndrăgostit de Dumnezeu, de natură și de profesie

Lasă un răspuns, dar fără jigniri și vulgarități! Acestea vor fi șterse și înlocuite cu (...).

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.