Reeditare din data de 1 decembrie 2011
Astăzi este o zi cu totul deosebită pentru toți românii, din țară și de peste hotare. Este ziua când țara noastră împlinește 93 de ani înlăuntrul acelorași granițe, chiar dacă timp de sute de ani am trăit separați de granițe false, impuse în mod arbitrar. De fiecare dată când este ziua noastră națională trăiesc clipe de nostalgie în care rememorez evenimentele despre care doar am citit ca și cum aș fi fost acolo. Iubesc românii, iubesc România! Iubesc istoria noastră națională și – în ciuda greutăților din ziua de astăzi – sunt mândru că sunt român! LA MULȚI ANI, ROMÂNIA! LA MULȚI ANI, ROMÂNI!
CÂTEVA REPERE ISTORICE PREMERGĂTOARE MARELUI EVENIMENT DE LA 1 DECEMBRIE 1918
ANUL 1600 – MIHAI VODĂ VITEAZUL, FĂURITORUL DE ȚARĂ NOUĂ
Mihai Voievod Viteazul
Mihai Voievod Viteazul a fost unul dintre cei mai străluciți conducători și strategi români. A străbătut toate treptele ierarhiei
Andrei Bathory
sociale, ajungând mare ban al Craiovei, apoi, cu sprijinul Porții Otomane, al principelui Transilvaniei, Sigismund Bathory, precum și al marilor familii boierești, Buzeștii și Cantacuzinii, a fost înscăunat domnitor al Țării Românești în anul 1593. Principalul să vis era acela de a scăpa țara de birul datorat turcilor, care ajunsese la 155 000 de galbeni și care nu făcea decât să împovăreze și mai mult viața românilor. Printre măsurile luate de acesta, s-au regăsit și unele destul de nepopulare, luate, probabil, cu scopul de a-și întări domnia cu ajutorul boierilor. Una dintre acestea a fost și aceea de înființare a iobăgiei (legarea de glie), prin care se îngrădea libertatea de mișcare a țăranilor români și a orășenilor care se mutau la sate.
Din cauza politicii sale oscilante și nehotărâte, Sigismund Bathory este înlocuit la tronul Transilvaniei cu cardinalul Andrei Bathory, un sprijinitor al politicii poloneze. În felul acesta se renunță la politica de independență față de Imperiul Otoman și se dă cale liberă lui Simion Movilă către tronul Țării Românești. Toate aceste evenimente necesitau luarea unor măsuri grabnice și energice din partea lui Mihai Viteazul. Fiind pusă în pericol independența Țării Românești și avându-se în
Sigismund Bathory
vedere politica vădit dușmănoasă dusă de Andrei Bathory împotriva domnitorului Mihai Viteazul, care îi cerea să recunoasă suzeranitatea și să părăsească tronul țării. Toate acestea l-au determinat să se
Ieremia Movilă
gândească cu cea mai mare seriozitate la necesitatea unirii celor trei țări române sub același conducător pentru asigurarea unei politici și poziții unitare față de Poarta Otomană și de Imperiul Austro-Ungar.
Așadar, în anul 1600, în urma trecerii Carpaților de către oastea condusă de însuși Mihai Viteazul, are loc cunoscuta bătălie de la Șelimbăr (lângă Sibiu), unde oastea românească repurtează o strălucită victorie împotriva armata lui Andrei Bathory, având drumul deschis către Alba-Iulia. Intrând triumfător în cetatea de scaun a Transilvaniei, a fost încoronat ca domn al acestei țări românești, realizându-se, în acest fel, prima unitate între cele două țări românești. Numai că această unitate era periclitată de către Ieremia Movilă, domnul Moldovei. Așa că în iarna anului 1601 Mihai Voievod Viteazul trece Carpații Orientali în Moldova și îl alungă de pe tronul Moldovei, acesta fugind în Polonia. În felul acesta se realiza, pentru prima dată în istoria României, unirea celor trei țări române sub același sceptru domnesc, visul de veacuri al tuturor românilor. Numai că această unire nu a durat mult. În anul 1601, întors în Transilvania, în urma unor uneltiri, Mihai Vodă Viteazul este ucis mișelește în tabăra sa de lângă Câmpia Turzii, desființându-se, în felul acesta, unirea celor trei țări române.
ANUL 1848 – REVOLUȚIA CARE A UNIT „ÎN CUGET ȘI-N SIMȚIRI” CELE TREI ȚĂRI ROMÂNE
Grup de studenți revoluționari români la Paris
În anul 1848, în urma revoluțiilor din Europa Occidentală care a schimbat mare parte din concepțiile vremii și din
conducerile popoarelor apusene, focul revoluției reformatoare ajunge și pe meleagurile mioritice. Revoluția de la 1848 a avut un caracter separat în cele trei țări române, manifestându-se în mod pașnic în Moldova. În Țara Românească ea a avut un caracter mai pregnant, revoluționarii încercând să pună în practică ideile novatoare care îi animau pe ei și pe toți românii. Revoluția din Moldova s-a concretizat într-o petiție în (martie) și într-un program (în august). Petiția cuprindea 35 de puncte și fusese redactată de către Vasile Alecsandri. Deși revoluționarii avuseseră acordul domnitorului Sturza și cu toate că solicitările lor erau moderate, potrivit Regulamentului Organic, totuși domnitorul a folosit această petiție drept pretext pentru arestarea revoluționarilor. În drum spre Turcia, unde fuseseră trimiși, au reușit să scape, plătind pe cei care trebuiau să-i treacă Dunărea. Au ajuns la Brăila, apoi au trecut în Transilvania, de unde au plecat în Bucovina. Printre cei 50 de revoluționari ce se aflau, acum, în Bucovina, mai ales în Cernăuți, se aflau: Alexandru Ioan Cuza, C. Negri, D. Canta, Vasile Alecsandri, Al. Russo, Mihail Kogălniceanu, etc. Aici a fost redactat programul intitulat „Dorințele partidei naționale din Moldova”.
În Țara Românească, așa cum spuneam, acțiunile revoluționarilor români au fost mai pregnante. Iată câteva date foarte importante referitoare la evenimentele din 1848 din Țara Românească, preluate de pe Wikipedia:
- 7 iunie 1848 Craiova: Gheorghe Magheru, Nicolae Bălcescu și Costache Romanescu alcătuiesc, în ilegalitate, primul guvern provizoriu revoluționar.
- 9 iunie 1848: De teama unor conflicte armate se hotărăște citirea proclamației revoluționare la Islaz, un mic port la Dunăre din Romanați pentru că doi dintre cei mai importanți membri ai clubului revoluționar craiovean conduceau destinele în Romanați. Este vorba de Ioan Maiorescu (fusese numit prefectul județului) și capitanul Nicolae Pleșoianu ai cărui dorobanți primiseră ordin să se deplasase din Craiova la Islaz. Bibescu ordonase paza tuturor porturilor pentru a aresta, imediat după debarcare, agitatori revoluționari veniți de la Paris. Sub oblăduirea lui Ioan Maiorescu și Nicolae Pleșoianu va fi organizată de către Popa Șapcă, o mare adunare populară la Islaz, unde se și formează guvernul provizoriu și unde este redactată Proclamația de la Islaz.
- 11 iunie 1848, București: Știind că a pierdut sprijinul armatei, Bibescu semnează, la București, proclamația de la Islaz care va deveni noua constituție. A doua zi, rușii au protestat prin consulul lor și au amenințat că vor invada țara. În aceste condiții, Gheorghe Bibescu abdică. Guvernul provizoriu revoluționar se deplasează întâi la Craiova pentru a înlătura grupul care îl sprijinea pe Bibescu.
- 13 iunie 1848: Craiova a fost ales ca loc de întrunire a guvernului provizoriu și prima capitală a revoluționarilor pașoptiști, înainte ca aceștia să ajungă la București.
- 14 iunie 1848 Craiova. Guvernul adoptă ca steag național, tricolorul revoluționarilor. Primul steag tricolor al pașoptiștilor, cel purtat la Islaz de Popa Șapcă și după care au fost întocmite toate celelalte steaguri pașoptiste, a fost cusut doar de mâinile domniței Maria Alexandrina, copila lui Gheorghe Magheru, în amintirea steagului purtat de Tudor Vladimirescu și pentru ca primul steag al revoluției să poarte simbolul neprihănirii.
- 15 iunie 1848: Guvernul provizoriu se afla încă la Craiova. Însoțit de o oaste alcătuită din dorobanții aflați sub comanda lui Nicolae Pleșoianu, cărora li se alătură numeroși țărani, guvernul provizoriu revoluționar pleacă spre București.
- 16 iunie 1848 București: Revoluționarii ajung la București în frunte cu membrii guvernului provizoriu. Sunt întâmpinați cu entuziasm de populația Bucureștiului. De teama represiunilor celor două imperii se retușează guvernul provizoriu care va cuprinde nu numai aripa radicală a revoluționarilor ci și o aripă moderată. Noul guvern provizoriu va fi condus de mitropolitul Neofit și va avea ca membri pe: Ion Heliade Rădulescu, Nicolae Golescu, Ștefan Golescu, Christian Tell, Gheorghe Magheru, C.A. Rosetti, Nicolae Bălcescu și Ion C. Bratianu.
- 19 iunie 1848 București: Reacționarii încearcă o contralovitura anihilată imediat de revoluționari care cer sprijinul populației. În fruntea apărătorilor guvernului se află Ana Ipătescu și Nicolae Golescu. Gheorge Magheru primește conducerea armatei și sarcina constituirii bazei armate a revoluției în Oltenia.
Alexandru Ioan Cuza
- 19 iulie 1848 Giurgiu. Urmare a înțelegerii ruso-turce, rușii vor invada Moldova iar turcii vor pătrunde în Țara Românească. Guvernul revoluționar trimite o delegație la cartierul general al comandantului trupelor turce, Soliman Pașa, asigurându-l de relațiile cordiale ale guvernului revoluționar față de turci. Soliman cere dizolvarea guvernului care își schimbă denumirea în locotenență domnească având în frunte pe Ion Heliade Rădulescu, Cristian Tell și Nicolae Golescu, noua formulă păstrând membrii guvernului, dar punând în față trei persoane considerate moderate pentru adormirea vigilenței turcilor. Soliman este bine primit în București, nu intră cu armata, se dau reprezentanții în cinstea lui iar acesta recunoaște locotenența domnească drept guvern legal. Urmarea acestei recunoașteri va fi recunoașterea legalității guvernului de către toate guvernele europene cu excepția rușilor. Rușii reclamă mituirea lui Soliman și incapacitatea acestuia de a pricepe ce se întâmplă în țară și cer sultanului înlocuirea lui Soliman cu Fuad pașa, omul măsurilor dure.
- 13 septembrie 1848 București: În cursul intrării trupelor otomane, un incident a dus la lupta din Dealul Spirii între turci și Compania de Pompieri condusă de Pavel Zăgănescu, care s-a terminat cu un rezultat defaforabil revoluționarilor români.
- 30 noiembrie 1848: În ajunul intrării în Craiova a primei divizii otomane, evaluată la 10 000 de ostași și comandată de Hussein-Pașa, sute de săteni din jurul Craiovei și locuitori ai orașului, inarmați cu puști, sulițe, topoare și coase, au întâmpinat trupele străine, neținând seama de superioritatea numerică covârșitoare a acestora. Rezultatul a fost din nou defavorabil românilor. Revoluția fusese învinsă.
Mihail Kogălniceanu
În Transilvania o parte din revoluționari au aderat la revoluția burgheză maghiară. În contextul în care revoluția burgheză maghiară a căutat să pună stăpânire asupra întregului Ardeal, orice împotrivire a românilor, sașilor sau ungurilor fideli Casei de Habsburg a fost înăbușită. La 29 mai 1848 Dieta de la Cluj a proclamat unirea Transilvaniei cu Ungaria, fapt care a nemulțumit părți importante ale românilor, ungurilor și sașilor ardeleni. Printre ei s-a numărat și poetul Petofi Sandor. În martie 1848 izbucnise revoluția de la Viena, care mai apoi s-a extins în Ungaria. Numai că revoluția din ungaria susținea omogenizarea populației indiferent de etnie și origine, după modelul revoluției franceze, adică maghiarizarea forțată. Liderii românilor din Transilvania, însă, nu au fost de acord cu acest lucru, convinși fiind că în acest fel ar fi rămas în continuare fără drepturi politice egale cu ale populației minoritare maghiare. Astfel, pe 15 mai 1848 are loc marea adunare populară de la Blaj, iar în Munții Apuseni se formează o mare mișcare populară a moților conduși de Avram Iancu. Românii obțin două victorii importante împotriva armatelor revoluționare ungare, lângă Abrud și Mărișel, după care însuși Nicolae Bălcescu merge la Budapesta cu scopul de a încerca aplanarea conflictului revoluționar româno-maghiar, dar se lovește de refuzul lui Kossuth de a acorda drepturi românilor ardeleni; practic, acesta nu dorea decât să câștige timp. Acest lucru îi va costa scump pe revoluționarii unguri, dar și pe cei români, deoarece în bătălia de lângă Șiria (Arad) trupele rusești înfrâng armatele revoluționarilor unguri și predau Ungaria și Transilvania Austriei. Exprimându-și dorința de a ajunge la adunarea de la Blaj, unii revoluționari munteni au reușit să ajungă înainte de ridicarea unui zid polițienesc de către autorități. Altora, cum ar fi Nicolae Bălcescu, li s-a refuzat acest lucru.
Liderii mișcării din Transilvania: Avram Iancu, Alexandru Papiu Ilarian, Ioan Axente Sever, Simion Bărnuțiu, Timotei Cipariu, August Treboniu Laurian, Eftimie Murgu, Andrei Șaguna, Simion Balint, Ioan Buteanu,Petru Dobra, Ioan Dragoș, Ioan Sterca-Șuluțiu, David Urs de Margina.
Nicolae Bălcescu
După evenimentele de la 1848, a urmat un alt mare eveniment, împlinirea pe jumătate a marelui vis de veacuri al românilor.
ANUL 1859 – DOUĂ ȚĂRI, UN SINGUR DOMNITOR. MICA UNIRE
Evenimentul din anul 1859 s-a desfășurat în două faze. O primă fază este legată de alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor în Moldova. Înainte de acest evenimente, Cuza Vodă fusese pârcălab de Galați. Apoi, a doua fază a fost legată de alegerea aceluiași domnitor în Țara Românească (Valahia). Iată, deci, cum evenimentele Micii Uniri s-au învârtit în jurul aceluiași personaj istoric: Alexandru Ioan Cuza. În vremea aceea se organizau alegeri pentru Divanurile ad-hoc, alegeri care erau destul de tensionate. La evenimentele Micii Uniri au participat și o seamă de revoluționari pașoptiști care mai erau în viață, în afară de Cuza: Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri și alte personalități care nu participaseră la evenimentele de la 1848. Cu toată opoziția susținătorilor separației din Moldova și a puterilor occidentale, voința populară l-a impus pe Alexandru Ioan Cuza drept domnitor al Moldovei la 5 ianuarie 1859. Pe data de 24 a aceleiași luni, Cuza a fost ales domnitor și în Valahia în cadrul Adunărilor ad-hoc, consfințindu-se, în acest fel, Mica Unire a celor două țări române, care ulterior va lua denumirea de Principatele Unite ale României, apoi de România.
Mai multe detalii găsiți aici.
Alte evenimente premergătoare Marii Uniri:
– abdicarea forțată a lui Alexandru Ioan Cuza și încoronarea lui Carol I de Hohenzollern ca domnitor al României (1866);
– transformarea României în regat;
– Războiul de Independență, în care mii de români și-au dat viața pentru obținere independenței definitive de sub jugul otoman. Eroi cunoscuți: maiorul George Șonțu, căpitanul Valter Mărăcineanu etc.;
– încoronarea Regelui Ferdinand I;
– primul război mondial, în care mii de români s-au luptat vitejește, până la sacrificiul suprem, pentru eliberarea patriei noastre de sub nemți. Bătălii sângeroase s-au dat la Mărășești, Mărăști, Oituz, Predeal etc. Eroi cunoscuți: subl. post-mortem Ecaterina Teodoroiu („eroina de la Jiu”), generalul Constantin Prezan, generalul francez Henri Mathias Berthelot și alte sute de mii de ostași români căzuți la datorie, peste care, din păcate, s-a așternut colbul uitării, dar pe care inimile patrioților români nu-i vor uita.
1 DECEMBRIE 1918 – MARELE EVENIMENT CARE A CONSFINȚIE ÎMPLINIREA VISULUI DE VEACURI AL TUTUROR ROMÂNILOR
Vasile Goldiș
Câteva venimente premergătoare
Marea Adunare Națională, Alba-Iulia, 1 decembrie 1918
Comitetul Național Român Central, cu sediul la Arad alege cetatea Albei-Iulia ca loc pentru Marea Adunare Națională datorită faptului că în anul 1600 Mihai Viteazul intrase triumfător în cetate după biruința strălucită de la Șelimbăr, dar și pentru faptul că tot aici au fost executați prin tragere pe roată Horea și Cloșca. Era, prin urmare, un loc încărcat de istorie.
Marea Adunare Națională a fost cedată de două zile extrem de agitate în care s-a discutat Rezoluția prin care urma să fie proclamată Marea Unire.
La data de 1 decembrie 1918, într-o atmosferă de mare sărbătoare, au venit 1228 de delegați oficiali, reprezentând toate cele 130 de cercuri electorale din cele 27 comitate românești, apoi episcopii, delegații consilierilor, ai societăților culturale românești, ai școlilor medii și institutelor pedagogice, ai reuniunilor de meseriași, ai Partidului Social-Democrat Român, ai organizațiilor militare și ai tinerimii universitare. Pe lângă aceștia, însă, s-au adunat, însă, peste 100 000 de oameni veniți din toate colțurile țării. Vasile Goldiș, unul dintre artizanii Unirii, a fost cel ce a citit Rezoluția, rostind, deci, și memorabilele cuvinte: „Adunarea națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul, cuprins între Mureș, Tisa și Dunăre.”
În felul acesta, pe un pământ cutremurat de conflicte, într-o perioadă extraordinar de tulbure din istoria țării noastre, perioadă care a durat puțin peste 3 secole, într-un popor care, deși a fost separat timp de secole în trei țări separate, nutrea unul și același sentiment și vorbea una și aceeași limbă, a sosit clipa, clipa aceea minunată în care toți românii strânși la Alba-Iulia au eliberat mii de urale din mii de piepturi dezgolite la auzul celei mai minunate vești: Transilvania s-a unit cu România, țara-mamă! În felul acesta s-a împlinit visul de veacuri al românilor, și anume acela de a trăi într-un singur popor, într-o singură țară.
O povestire spune că un grup de țărani, în timp ce se întorceau de la Alba-Iulia, bucuroși și entuziasmați în ciuda frigului, la un moment dat, trecând printr-un sat, s-a auzit la un moment dat o voce de copil în noapte:
TRĂIASCĂ ROMÂNIA DODOLOAȚĂ!
Surse: www.istoria.md, ro.wikipedia.org, www.coins.ro, Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Vasile Goldiș
EvangheBlog - Un blog din suflet, pentru suflet 