EvangheBlog – Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)

CINE A CREAT LUMEA?

Scrie un comentariu


Reeditare din data de 15 mai 2011– UN ARTICOL PENTRU ADEPȚII TEORIEI DARWINISTE A EVOLUȚIEI –

O cântare creștină de laudă a lui Dumnezeu spune așa:

Cer și mare și pământ
Îl slăvesc pe Domnul Sfânt,
Dar și tu, inima mea,
Cântă astăzi slava Sa.

Soarele strălucitor
Dând lumină tuturor,
Lună, stele ce lucesc
Despre El mărturisesc.

Și pământul rotunjit,
Care-a fost împodobit
Cu munți, râuri și câmpii,
Pentru El sunt martori vii.

Vedeți păsările-n zbor
Cum se-nalță ca un nor,
Tunet, trăznet, ploaie, vânt,
Ale lui Iehova* sunt.

*Iehova: numele lui Dumnezeu care provine din cuvântul evreiesc „Yahve”.

Ați privit vreodată cerul înstelat noaptea? Ați încercat să numărați stelele? Ați reușit să le numărați pe toate?

Sunt unii oameni care spun că Dumnezeu nu există. Oare pe ce își întemeiază ei această convingere? Ce îi determină pe ei să creadă că Pământul a apărut singur din nimic? Biblia spune cu totul și cu totul altceva: „La început, Dumnezeu făcut cerurile și pământul. Pământul era pustiu și gol; peste fața adâncului de ape era întuneric și Duhul lui Dumnezeu se mișca pe deasupra apelor. Dumnezeu a zis: «Să fie lumină!» Și a fost lumină. Dumnezeu a văzut că lumina era bună; și Dumnezeu  despărțit lumina de întuneric. Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunericul  l-a numit noapte. Astfel, a fost o seară, și ap0i a fosl 0 dimineață: aceasta a fost ziua întâi. Dumnezeu a zis: «Să fie 0 întindere între ape și ea să despartă apele de ape.» Și Dumnezeu a făcut întinderea, și ea a despărțit apele care sunt dedesubtul întinderii de apele care sunt deasupra întinderii. Și așa a fost. Dumnezeu a numit întinderea cer. Apoi, a fost o seară, și apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua a doua.” (Genesa 1:1-8)

Dumnezeu este Creatorul tuturor lucrurilor. Nimeni nu poate imita măcar ceea ce a creat Dumnezeu pentru ca El a făcut lucruri pe care mintea omenească este prea limitată pentru a le putea pătrunde și înțelege. Noi nu putem decât sa contemplăm măreția lui Dumnezeu prin lucrurile pe care le-a creat El. Cine a putut vreodată sa creeze lumina naturală sau întunericul din nimic? Și care om a făcut vreun norișor, chiar și la scară redusă? Noi avem pe Domnul Hristos. El este Lumina lumii și ne vrea și pe noi înșine să fim lumină. El ne luminează Calea către cer și vrea ca și noi să luminăm, prin faptele, vorbele și comportamentul nostru, calea către cer celor ce vor sa-L caute pe Dumnezeu. Domnul să ne ajute la lucrul acesta!

Biblia spune iarăși: „Dumnezeu a zis: «Să se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul cerului; și să se arate uscatul!» Și așa a fost. Dumnezeu a numit uscatul pământ, iar grămada de ape a numit-o mări. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. Apoi Dumnezeu a zis: «Să dea pământul verdeață, , iarbă cu sămânță, pomi roditori, care să facă rod după soiul lor și care să aibă în ei sămânța lor pe pământ.» Și așa a fost. Pământul a dat verdeață, iarbă cu sămânță după soiul ei și pomi care fac rod și care își au sămânța în ei, după soiul lor. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. Astfel, a fost o seară, și apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua a treia. ” (Genesa 1:9-13)

Amintiți-va dacă ați auzit vreodată despre vreun om de știință care sa fi creat în vreun laborator din lume măcar un bulgare de pământ sau vreo frunză ori vreun fir de iarbă din material biologic natural! Eu, unul, nu am niciun fel de cunoștință despre așa ceva! Niciodată nu s-a petrecut așa ceva și nu se va petrece pentru că omul nu poate face acest lucru! Doar Dumnezeu poate face un lucru din nimicul absolut! Dumnezeu este Savantul suprem!


Iată ce mai afirmă Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu: „Dumnezeu a zis: «Să fie niște luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie niște semne care să arate vremile, zilele și anii; și să slujească de luminători în întinderea cerului, ca să lumineze pământul.» Și așa a fost. Dumnezeu a făcut cei doi mari luminători, și anume: luminătorul cel mai mare ca să stăpânească ziua, și luminătorul cel mai mic ca să stăpânească noaptea; a făcut și stelele. Dumnezeu i-a așezat în întinderea cerului, ca să lumineze pământul, să stăpânească ziua și noaptea și să despartă lumina de întuneric. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. Astfel, a fost o seară, și apoi a fost o dimineață. Aceasta a fost ziua a patra.” (Genesa 1:14-19)

Plantele au nevoie, în procesul de hrănire (fotosinteza), să primească de la soare lumină și căldură. Fără soare, plantele ar muri pentru că ele nu își pot prepara hrana fără „ajutorul” acestor elemente. Lipsa plantelor ar duce la dispariția celorlalte viețuitoare, inclusiv a omului. De aceea, spunem că Dumnezeu a creat toate elementele lumii înconjurătoare într-un echilibru perfect. Toate lucrurile create de Dumnezeu au fost perfecte, fără niciun „defect”. Cine a stricat acest echilibru? În aceasta privință, toată lumea este de acord: omul! Noi nu am fost capabili să păstrăm ceea ce Dumnezeu, în marea lui dragoste, ne-a pus la dispoziție: mediul înconjurător, măreața Lui creație.

Ce a mai creat Dumnezeu în continuare? „Dumnezeu a zis: «Să mișune apele de viețuitoare și să zboare păsări deasupra pământului pe întinderea cerului.» Dumnezeu a făcut peștii cei mari și toate viețuitoarele care se mișcă și de care mișună apele, după soiurile lor; a făcut și orice pasăre înaripată după soiul ei. Dumnezeu a văzut că erau bune. Dumnezeu le-a binecuvântat și a zis: « Creșteți, înmulțiți-vă și umpleți apele mărilor; să se înmulțească și păsările pe pământ.» Astfel a fost o seară, și apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua a cincea. Dumnezeu a zis: «Să dea pământul viețuitoare după soiul lor, vite, târâtoare și fiare pământești, după soiul lor.» Și așa a fost. Dumnezeu a făcut fiarele pământului după soiul lor, vitele după soiul lor și toate târâtoarele pământului după soiul lor. Dumnezeu a văzut că erau bune. ” (Genesa 1:20-25)

Dintotdeauna omul a visat să coboare până în adâncul izvoarelor pământului sau să zboare până în înaltul cerurilor. Nu a reușit decât într-o măsură foarte mică. Omul nu cunoaște toate tainele Pământului și nu a ajuns la marginile Universului. Nici nu va ajunge vreodată. De ce? Pentru că Dumnezeul cel nemărginit a creat Universul cel nemărginit. Oamenii „de știință” au încercat să creeze animale în laborator prin clonare (vezi „oaia” Dolly). Rezultatul: un eșec, pentru că oaia a trăit un timp, după care pur și simplu a murit. Acum vor să cloneze oameni. Oare ce va mai urma? Cât vor mai dura aceste lucruri păcătoase și împotriva firii? Până unde se va ajunge cu păcatul?

Toate răspunsurile se găsesc pe paginile Scripturii. De aceea, lăsați deoparte lozinca: „Crede și nu cerceta!” și aplicați indemnul Apostolului Pavel: „Cercetați totul și luați ce este bun.”

DACĂ ACEST MESAJ, INSPIRAT DIN CUVÂNTUL SFÂNT AL LUI DUMNEZEU V-A IMPRESIONAT, MERGEȚI LA CEA MAI APROPIATĂ BISERICĂ EVANGHELICĂ, ACOLO UNDE BIBLIA ESTE PREDICATĂ CU CLARITATE, SAU LA CEL MAI APROPIAT GRUP DE RUGĂCIUNE. DE ASEMENEA, VĂ INVITĂM ÎN F IECARE DUMINICĂ LA SERVICIILE DIVINE CARE SE OFICIAZĂ LA BISERICA „HARUL” DIN LEHLIU-GARĂ, JUDEȚUL CĂLĂRAȘI DE LA ORA 10,00 ȘI LA GRUPUL DE RUGĂCIUNE CARE SE VA CONSTITUI ÎN COMUNA GURBĂNEȘTI, JUDEȚUL CĂLĂRAȘI, LA O DATĂ CARE VA FI ANUNȚATĂ ULTERIOR. VEȚI VEDEA CĂ ACOLO VEȚI FI PRIMIȚI CU DRAGOSTE DE CĂTRE OAMENI CARE NU CAUTA LA FAȚA OMULUI ȘI CARE SE VOR RUGA PENTRU DUMNEAVOASTRĂ.

Autor: Dorel Puchea - Biserica „Harul” Lehliu Gară

profesor, 49 de ani, creștin penticostal, îndrăgostit de Dumnezeu, de natură și de profesie

Lasă un răspuns, dar fără jigniri și vulgarități! Acestea vor fi șterse și înlocuite cu (...).

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.